Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Asociația Sportivă Micii Campioni Iași organizează prima ediție a turneului „Bucuria Copiilor”, dedicat micilor fotbaliști ieșeni cu ocazia „Zilei copilului”

  • mai 25, 2023
  • Diana Nechita

Asociația Sportivă Micii Campioni Iași organizează prima ediție a turneului „Bucuria Copiilor”, un turneu care este dedicat micilor fotbaliști ieșeni cu ocazia „Zilei copilului”. Antrenorul și președintele asociației organizatoare, Cristian Căpraru, spune că își dorește un turneu frumos, spectaculos și bazat pe mult fair-play. Turneul se desfășoară la data de 28 mai 2023, la categoria 2015 și aduce la start echipe precum: Acs Viitorul Iași, Acs Metropolitan Junior Iași, Academia 82 Iași, Academia Didi Junior Iași, Poli Iași, United Juniors Iași și gazda competiției, Micii Campioni Iași, echipe cu antrenori dedicați și copii talentați.

„Îndemn toți antrenorii de la cluburile de copii și juniori din Iași să inițieze/organizeze astfel de evenimente, bucurând copiii și aducându-le un zâmbet pe buze alături de multe trăiri ce le regăsesc în timpul competițiilor”, a spus Cristian Căpraru, antrenorul și președintele Asociației Sportive Micii Campioni Iași.

La finalul evenimentului, toți copiii prezenți vor primi diplome, medalii, cupe și cadouri surpriză. Turneul „Bucuria Copiilor” este susținut de Micii Campioni Iași și AxaFarm Iași.