Asociaţia Elevilor din Constanţa solicită desfiinţarea examenului de Bacalaureat
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) critică modul în care sunt evaluaţi elevii la finalul învățământului preuniversitar și solicită desfiinţarea examenului de Bacalaureat.
„Săptămâna trecută, în perioada 4-6 martie au avut loc simulările naţionale ale examenului de Bacalaureat. Elevii au fost dezamăgiţi de subiecte, spunând că sunt ineficiente”, susține organizația într-un comunicat remis Edupedu.ro.
Lorena Drăguşin, preşedinta Asociației Elevilor din Constanța, susține că „Bacalaureatul este un examen din inerţie, nu ştim ce vrem cu el, ci doar ne-am obişnuit să îl dăm în fiecare an, fără vreun scop sau beneficiu. În plus, nici măcar nu îi cunoaştem baza legală, având în vedere faptul că nici Legea Educaţiei nr. 1/2011, nici Legea Învăţământului Preuniversitar nr. 198/2023 nu s-au aplicat cu privire la acesta. Pe lângă faptul că materia este foarte multă, este învechită. Este total absurd ca o ţară membră Uniunii Europene să rămână într-o continuă buclă temporală! Suntem în anul 2024, iar elevii încă sunt forţaţi să înveţe comentarii kilometrice ale operelor literare din anii 1800, pe care oricum le uită după ce ies din sala de examen”.