Arbitrul internațional Vlad Ciobanu va conduce echipa fanion a Iașiului. ”Nu vin cu primisiuni, dar vreau să pun umărul la construcția unui proiect serios”. Două nume importante de la Poli Iași semnează joi cu ACS USV
Mutări importante la noul proiect fotbalistic al Iașiului. Cu câteva ore înaintea meciului cu Bradul Putna, din turul 2 al Cupei României, conducerea CSM Iași 2020, club care s-a asociat cu echipa ACS USV Iași, a luat mai multe decizii importante privind latura administrativă, dar și tehnică.
Vlad Ciobanu va fi președintele echipei ACS USV CSM Iași
În cadrul ședinței, Dumitru Tomorug, directorul clubului municipalității, CSM Iași 2020, l-a numit în funcția de președinte al secției de fotbal pe Vlad Ciobanu. În vârstă de 44 de ani, Ciobanu este arbitru internațional de futsal din anul 2016, în prezent este vicepreședintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Iași, iar până în 2024 a condus timp de 12 ani Comisia Județeană a Arbitrilor Iași, funcție pe care a preluat-o Gabriel Mihuleac.
Prin numirea la conducetrea secției de fotbal, Vlad Ciobanu va deveni automat președintele noii structuri fotbalistice ieșene rezultate în urma asocierii dintre ACS USV Iași și CSM Iași 2020.
”Nu vin cu primisiuni, dar vreau să pun umărul la construcția unui proiect serios”
Vlad Ciobanu, 44 de ani, este absolvent al Facultății de Matematică, specializarea matematică-informatică, din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar timp de 12 ani a condus CJA Iași, comisie pe care a transformat-o spectaculos. Dacă în 2012 Iașiul avea doar 5 arbitri divizionari, în 2026 CJA se află pe locul 3 la nivel național ca număr de arbitri.
”Situația actuală a afectat încrederea oamenilor care au fost alături de fotbalul ieșean ani la rând. Tocmai de aceea, cred că trebuie să vorbim mai puțin și să muncim mai mult. Nu vin cu promisiuni și nici nu cred că se poate șterge peste noapte tot ceea ce s-a întâmplat. Vreau să pun umărul, pas cu pas, la construcția unui proiect serios.
Fotbalul ieșean trebuie să-și recapete credibilitatea prin fapte, prin respect față de suporteri și prin decizii corecte. Aceasta este responsabilitatea pe care mi-am asumat-o”, a declarat Vlad Ciobanu pentru Liga2.ro.
Marius Onofraș semnează joi contractul
Tot în cursul dimineții de miercuri, Dumitru Tomorug a avut o întâlnire decisivă și cu Marius Onofraș, team-manager la Poli Iași în ultimii 10 ani. Onofraș s-a înțeles cu conducerea clubului și a anunțat că va semna contractul în cursul zilei de joi. Ono a și plecat spre Putna, pentru a fi alături de echipă la meciul din Cupa României, iar de joi va fi cu acte în regulă noul team-manager al echipei ACS USV Iași.
Ovidiu Postolache, secretar general la ACS USV
Joi va semna cu clubul municipalității și Ovidiu Postolache. Considerat unul dintre cei mai valoroși oameni chiar și din cluburile de prima ligă în relația cu FRF, Postolache va ocupa la ACS USV aceeași funcție ca și la Politehnica Iași, cea de secretar general.
În următoarele zile vor mai face pasul de la defuncta Poli Iași la ACS USV și alți angajați. Pe lângă antrenorii din academie, la noua echipă fanion a Iașiului vor mai trece, foarte probabil, magazinerul Gheorghiță Ungheanu, cel mai vechi salariat al clubului Politehnica Iași, dar și angajatele de la bucătărie. Toți aceștia nu și-au mai primit salariile la clubul Politehnica de șapte luni!
(Narcis POHOAȚĂ)