Antibiotice Iași își construiește parc fotovoltaic
Enel X România a fost selectată pentru construirea unui parc fotovoltaic cu o capacitate totală instalată de 2,5 MW pentru Antibiotice Iași.
Sistemele fotovoltaice vor fi instalate integral la sol, la sediul central al companiei din Iași, pe o suprafață de 3,14 hectare. Instalația va cuprinde 4.680 de panouri ce vor asigura o producție anuală medie de 3.500 MWh. Totodată, proiectul va contribui la reducerea cu 2.056 de tone/an a emisiilor de dioxid de carbon și va asigura reduceri de până la 26,4% din valoarea facturii la energia electrică.
„Până acum am dezvoltat cu succes proiecte cu diverse administrații locale, în special constând în soluții de iluminat public eficient, bazat pe tehnologii de ultimă oră. În contextul actual, în care eficientizarea costurilor cu energia reprezintă o prioritate nu numai pentru consumatorii casnici și companii, ci și pentru entitățile din mediul public, ne bucură deschiderea acestora de a investi în soluții fotovoltaice pentru autoconsum. Raportul optim calitate-preț, experiența pe care Enel X o are pentru derularea unor proiecte de anvergură și rapiditatea cu care ne-am angajat să implementăm acestui parc au fost elementele care ne-au diferențiat în cadrul procesului de selecție”, a declarat Dorin Petrișor Chisăliţă, Head of E-City, Enel X România.