Angajații CFR Iași au organizat o grevă spontană din cauza salariilor mici
Trenuri oprite în gări pe regionala CFR Iași. Sindicaliștii nu au mai așteptat ora 10 pentru a stabili eventualele proteste, așa cum au anunțat în scrisoarea deschisă trimisă ieri ministrului Transporturilor. Liderului de sindicat de la secția Iași a Societății de reparații locomotive din România, Iustin Borș, a declarat că era clar că nu au fost ascultați. Primii au intrat în grevă sindicalistii de la reparații și, potrivit lui Iustin Bors, s-au alăturat și sindicatele de la Mișcare. Așa că trenurile plecate din gara Iași au fost oprite în gări pe traseu.
Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, spune că oamenii sunt nemulțumiți că le sunt înghețate salariile și că nu mai au bani pentru cheltuielile de zi cu zi. Toți CFR-iștii sunt în unități între 8.00 și 10.00, așteaptă un comunicat de la ministrul Transporturilor, în care să li se explice de ce s-a abandonat transportul feroviar în România.