Andrei Muraru a fost numit ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în SUA
Deputatul Andrei Muraru anunță că este onorat să primească scrisoarea Președintelui Joe Biden, prin care este oficial acreditat, cu drepturi depline, ca ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în SUA.
„Voi lucra neobosit și cu dedicare pentru a întări relația specială și Parteneriatul strategic dintre statele noastre. Sunt convins că, în anii următori, istoria acestei minunate prietenii o vom scrie împreună, punând în fața oricărei provocări cheia de boltă a relației noastre – securitatea și prosperitatea națiunilor noastre”, a transmis Andrei Muraru.