Anchetă la Inspectoratul Județean de Poliție Galați. Un bărbat de 43 de ani, aflat în arest preventiv, s-a sinucis
Bărbatul era cercetat pentru o tentativă de viol asupra unei minore. Potrivit anchetatorilor, sinuciderea s-a petrecut pe 30 aprilie, între orele 04.00- 05.20, într-o celulă a arestului IPJ Galați
Deși suspecții încarcerați ar trebui să fie monitorizați în permanență, suspectul de 43 de ani a reușit să-și pună capăt zilelor și să fie descoperit abia în momentul în care s-a făcut apelul celor aflați în spatele gratiilor. Polițiștii de la arestul IPJ Galați susțin că au solicitat sprijinul medicilor de la ambulanță, dar bărbatul nu a mai putut fi salvat Acesta a reușit să-și pună capăt zilelor cu o dotare aflată în mod obligatoriu în celulele din arest.