Analiștii financiari anunță că inflaţia de două cifre va mai rămâne câteva luni bune în România
Inflaţia, măsurată prin avansul preţurilor de consum, a sărit de 15% în iunie 2022 (an/an), cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani. Cu toate acestea, faţă de lunile anterioare creşterea a încetinit la +0,8% în iunie, de la +1,2% în mai, sau +3,7% în aprilie, arată datele publicate de INS.
„Practic rata de creştere s-a redus şi probabil ne apropiem de vârf, în următoarele 2-3 luni. Vârful nu va fi mult peste ce este acum, după care va începe uşor, uşor să scadă. Inflaţie de două cifre s-ar putea să avem până la finalul anului viitor. Poate la finalul anului viitor coborâm la 9%. Va mai dura câţiva ani până vom atinge ţinta“, răspunde Adrian Codirlaşu, vicepreşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari.
„În mod normal ar trebui să ne apropiem de vârf. Vârful probabil că va fi în iulie-august. Partea negativă a cifrelor de astăzi este că preţul alimentelor creşte în continuare. Deşi, sezonier, preţurile legumelor şi fructelor au scăzut, preţul alimentelor procesate creşte”, comentează datele Ionuţ Dumitru.
Inflaţia reală este mai mare, o simţim cu toţii şi este peste 15%, poate chiar dublă. Inflaţia oficială se bazează pe anumite ponderi ale coşului de consum, în timp ce atunci când vorbim de inflaţia reală aceasta ia în considerare ce folosim cel mai frecvent, alimente, combustibili, gaze.