Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Ana Bogdan a urcat pe locul 63 WTA după turneul câștigat la Iași și se apropie de cea mai bună clasare din carieră. Ascensiuni importante în topul mondial pentru finalista Panna Udvardy și semifinalista Darya Astakhova

  • august 09, 2022
  • Narcis Pohoata

Triumful la BCR Iași Open și cele 160 de puncte WTA obținute au propulsat-o pe Ana Bogdan pe locul 63 în ierarhia mondială. După victoria repurtată duminică, în fața favoritei 2 Panna Udvardy, Ana a urcat de pe locul 75 pe 63 în clasamentul WTA și se apropie de cea mai bună clasare din carieră – locul 59 ocupat în iunie 2018.

Și finalista Panna Udvardy a urcat în clasamentul mondial după BCR Iași Open. Jucătoarea din Ungaria a obținut 95 de puncte pentru finala disputată la Iași și a urcat de pe locul 93 până pe 80, cea mai bună clasare din carieră.

O ascensiune importantă la simplu a cunoscut și Darya Astakhova. Învinsă în semifinale de Ana Bogdan, tânăra jucătoare de doar 20 de ani, ajunsă până în careul de ași după ce a jucat și două tururi în calificări, a urcat de pe locul 256 până pe 209. Darya a ajuns acum pe cel mai bun loc din carieră, după ce în urmă cu doi ani era pe locul 509!

Singura semifinalistă de la Iași care a coborât în ierarhia mondială este poloneza Maja Chwalinska, aceasta ajungând de pe 160 pe locul 162 în clasamentul WTA.

(Narcis POHOAȚĂ)