Alexandru Muraru: ”Am votat pentru un Iași puternic în Europa”
Alexandru Muraru, candidatul PNL la Europarlamentare, a votat duminică dimineață împreună cu primarul Mihai Chirica și președintele Consiliului Județean Costel Alexe.
Declarațiile lui Alexandru Muraru la ieșirea din cabina de vot.
”În primul rând mulțumesc ieșenilor care au votat până la această oră și care vor vota. Îi îndemnăm pe toți să meargă la vot pentru acest drept atât de important. Am votat pentru un Iași puternic în Europa, pentru un Iași dezvoltat, pentru continuarea proiectelor de investiții. Am votat pentru stabilitate, pentru ca Iașiul să aibă o voce puternică la Bruxelles. Am votat pentru ca România să aibă o delegație puternică la Bruxelles, care să obțină aderarea României la Schengen și cu frontierele terestre până la 31 decembrie anul acesta”, a declarat Muraru.