Alertă de vreme instabilă pe întreg teritoriul țării
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o informare de instabilitate atmosferică, valabilă la nivelul întregii ţări pe parcursul acestei zile. Aceasta este o alertă de caniculă, care vizează îndeosebi zone din vest, sud-vest şi sud, până pe data de 11 iulie, adică duminică.
Potrivit meteorologilor, marți, până la ora 21.00, vor fi perioade de instabilitate atmosferică local în estul, sud-estul și parțial în centrul ţării. Acestea se vor manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și condiții de grindină. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20 – 30 l/mp.
De pe data de 7 iulie până pe 11 iulie va fi în vigoare o informare de căldură şi disconfort termic, iar valul de căldură se va intensifica în regiunile vestice şi sud-vestice, unde va fi caniculă şi disconfort termic accentuat.