Alertă de caniculă pentru cea mai mare parte a țării, inclusiv Iași
Noi avertizări cod galben şi cod portocaliu de căldură şi disconfort termic au fost emise vineri de meteorologi, pentru mare parte din țară. Dar și săptămâna viitoare, conform Administrației Naționale de Meteorologie, va persista valul de căldură, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice.
În același timp, 11 județe vor fi vineri sub avertizare cod galben de vijelii și ploi torențiale.
Vineri, în intervalul 13:00 – 21:00 va fi în vigoare o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, local averse ce vor avea şi caracter torenţial şi, izolat, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 l/mp. Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în sudul şi estul teritoriului. Judeţele aflate sub avertizare sunt: Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Prahova, Sibiu, Vâlcea şi Vrancea.
Temperaturile maxime la scara întregii țări se vor situa, în general, între 32 și 38 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.
În același interval, va fi în vigoare o avertizare cod portocaliu de disconfort termic deosebit de accentuat pentru București și județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și sudul județului Caraș-Severin.
Pe parcursul zilelor de vineri, sâmbătă și duminică (30, 31 iulie și 1 august), în București și în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și în sudul județului Caraș-Severin, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 37 şi 40 de grade.