Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Accidentul cu 5 morți de la Suceava ar fi fost provocat intenționat de tatăl violent

  • noiembrie 11, 2024
  • Diana Nechita

Potrivit presei locale, acesta a vrut să îşi pună capăt zilelor cu cei trei copii în maşină. În urma gestului său, însă, a luat, pe lângă a sa a mai luat patru vieţi.

Este vorba despre doi adolescenţi de 18 ani, un bărbat de 76 de ani şi fiul botoşăneanului în vârstă de doar 4 ani. Bărbatul de 28 ani și-ar fi amenințat soția, plecată în străinătate, că vrea să se omoare, cu tot cu cei trei copii.

„A luat copiii și a zis mă duc să cumpăr ceva. Dani s-a omorât, vorbea cu ea la telefon. Deodată s-a auzit o izbitură. Fata striga din spate: Tati, tati, oprește-te”, a declarat mama concubinei la Antena 3.

Conform oficialilor IPJ, în accident au fost implicate două autoturisme. În momentul impactului dintre acestea, autoturismul „Şcoală” era condus de către un tânăr de 18 ani din comuna Calafindeşti. În dreapta sa se afla instructorul auto, un bărbat de 76 ani din municipiul Siret, iar pe bancheta din spate se afla un alt tânăr de 18 ani. Toți trei au decedat.