A intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor 2023-2024, ce va fi valabil până la data de 14 decembrie 2024
A intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor 2023-2024, ce va fi valabil până la data de 14 decembrie 2024.
Potrivit CFR Calatori, pentru a oferi accesibilitate la transportul pe calea ferată unei categorii cât mai largi de călători, oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii de piaţă atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile.
În noul plan de Mers al Trenurilor 2023-2024 vor circula zilnic în medie 1100 trenuri operate de CFR Călători. Pentru asigurarea și adaptarea traficului de călători la cerințele publicului călător s-au asigurat încă două relații noi pentru trenurile Intercity pe rutele pe care viteza și condițiile tehnice permit acest serviciu. Au fost proiectate pentru circulația în acest mers de tren nou un număr de 16 trenuri IC.
În condițiile demarării lucrărilor de „Electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor”, pentru a răspunde mai bine cerințelor și pentru menținerea relațiilor internaționale ce leagă principalele orașe din România cu Europa, CFR Călători a planificat trenuri pe rute modificate, astfel:
- Trenul internațional IR 75 „Claudiopolis”, va circula în relația Budapesta Keleti – Cluj Napoca, având ramură trenul IR 76 în relația Simeria – Brașov;
- Trenul internațional IR 74 „Claudiopolis”, va circula în relația Cluj Napoca – Budapesta Keleti, având ramură trenul IR 77 în relația Brașov – Simeria;
- Trenul internațional IR 346 „Dacia” în relația București Nord – Viena Hbf, va avea ramură trenul IR 404 în relația Cluj Napoca – Simeria;
- Trenul internațional IR 347 „Dacia” în relația Viena Hbf – București Nord, va avea ramură trenul IR 405 în relația Simeria – Cluj Napoca;
- Trenul internațional IR 366 „Harghita” Brașov – Budapesta Keleti, va circula pe ruta Brașov – Deda – Jibou – Carei – Valea Lui Mihai;
- Trenul internațional IR 367 „Harghita” Budapesta Keleti – Brașov, va circula pe ruta Valea Lui Mihai – Carei – Jibou – Deda – Brașov;
- Trenul internațional IR 406 „Corona” Brasov – Budapesta Keleti, va circula pe ruta Brașov – Deda – Jibou – Carei – Valea Lui Mihai;
- Trenul internațional IR 407 „Corona” Budapesta Keleti – Brașov, va circula pe ruta Valea Lui Mihai – Carei – Jibou – Deda – Brașov;
- Trenul internațional IR 686 „Someș” Viena – Baia Mare, va avea ramură trenul IR 1842 în relația Valea lui Mihai – Oradea;
- Trenul internațional IR 687 „Someș” Baia Mare – Viena, va avea ramură trenul IR 1841 în relația Oradea – Valea lui Mihai;