Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

A fost votat proiectul de modernizare, extindere și digitalizare a rețelei de iluminat public în Municipiul Iași

  • noiembrie 04, 2021
  • Diana Nechita

Pe data de 3 noiembrie 2021 a avut loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local din Iași. Șase proiecte de hotărâre au fost pe ordinea de zi. Consilierii locali au votat nominalizarea reprezentanţilor Consiliului Local în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din Municipiul Iaşi pentru anul şcolar 2021 – 2022. Totodată, aceștia au aprobat Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii, a indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general al proiectului „Modernizarea, extinderea şi digitalizarea reţelei de iluminat public în Municipiul Iaşi”.

Municipalitatea ieşeană va prelua din administrarea Şcolii Gimnaziale „Ion Neculce” un teren cu suprafaţă de 1.000 mp şi o suprafeţă de 149.46 mp (construcţie parţială corp clădire şcoală), situate în Şos. Nicolina 1C (fosta Aleea Nicolina nr. 167), pentru realizarea obiectivului de investiţii „Construire Creşa – Şcoala Gimnazială Ion Neculce”. Tot UAT municipiul Iaşi şi-a exprimat acordul pentru realizarea obiectivului de investiţii „Construire creşă în Şos. Voineşti nr. 26”, pe terenul în suprafaţă de 5.139 mp, proprietate privată a Municipiului Iaşi. Investiţia va fi realizată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii SA, având ca beneficiar municipiul Iaşi.