A ajuns cărbunele pentru încălzirea orașului Iași
Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, declară că în noaptea de revelion a ajuns vaporul încărcat cu cărbune destinat orașului nostru.
Astăzi, arată el, „sunt deja circa 20.000 de tone de cărbune descărcate pe platfomra de la Concex, Constanța. Avem și contractul pentru transport. După ce facem recepția calității și cantității de cărbune, el este pus în vagoane, se mai recepționează o dată și pornește către Iași”. Cărbunele va fi descărcat apoi la platforma de la Holboca
În acest moment, spune primarul, „mai avem circa 14.000 de tone de cărbune din stocul precedent cu care producem energie electrică și termică. Lucrăm la capacitate maaximă, 52 de megabyți putere instalată și aproximativ 40 de gigacalorii/oră”.
De asemenea, conform lui Mihai Chirica, nu sunt probleme înregistrate în alimentarea cu căldură a școlilor, care de astăzi și-au început cursurile.
Mai departe, primarul declară pentru Radio HIT că din această cantitate va rămâne un stoc de maximum 10.000 de tone pentru pregătirea iernii viitoare.
Dar până atunci ar trebui extinsă zona de termoficare către Copou, către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și Spitalul Parhon. „S-a demonstrat încă o dată că sistemul cetralizat este viabil, mai lipsit de riscuri decât sistemul propriu sau alte sisteme de încălzire”, considerp Mihai Chirica.
Din acest motiv vrea să accelereze partea de marketing, pentru a atrage cțt mai multe persoane fizice și instituții să apeleze la serviciile sistemului centralizat de termoficare.