audio Final de stagiune la Ateneul Național din Iași

Ateneul Național din Iași și-a încheiat stagiunea 2024-2025. În ediția de astăzi aflăm cum a a fost această stagiune pentru instituție și ce urmează din toamnă, ne spune Gheorghiță Rusu Persic, directorul artistic al Ateneului.
A fost o stagiune dificilă, dar bogată în evenimente. N-aș putea face un clasament, pentru că toate au fost importante, însă aș menționa câteva direcții esențiale. Conferințele ATN-ului au adus în fața publicului ieșean personalități din diverse domenii, într-un format accesibil și viu, adaptat noii generații. Concertele, fie că vorbim despre cele de Crăciun, de Ziua Femeii, de Revelion sau de la Sărbătorile Iașului, au fost primite cu multă căldură.
De asemenea, ne-am bucurat de succesul premierelor de teatru, de festivaluri și de proiectele din cartiere, precum Zilele Tătărașului sau Sărbătoarea de pe strada Lăpușneanu. Toate aceste evenimente au fost bine primite și au atras un public din ce în ce mai numeros.
A crescut vizibil și numărul biletelor vândute, dar și al spectatorilor. Avem mai multe evenimente, de o calitate artistică tot mai înaltă, fapt confirmat și de reacțiile criticilor, care ne-au urmărit activitatea din ce în ce mai atent.
Ce urmează din toamnă? Puteți oferi un mic spoiler?
Din toamnă începe o nouă stagiune. Vom avea două premiere de teatru, una în septembrie și una în decembrie. Ne pregătim pentru o nouă ediție a Festivalului Străzii Lăpușneanu, iar până atunci ne mai întâlnim la Serile Filmului Românesc, concerte în aer liber și în Palas, spectacole pentru copii și multe surprize, inclusiv din zona expozițiilor și a artelor vizuale.