23 de cazuri noi COVID-19 în ultimele 24 de ore la Iași

Potrivit informațiilor transmise de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, pe data de 18 august 2021, în județul Iaşi au fost confirmate 42.732 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19. S-au înregistrat 23 cazuri în plus faţă de ziua precedentă. Pe parcursul ultimelor 24 de ore nu au fost depistate cazuri de infectare cu tulpina Delta la persoane confirmate pozitiv cu Covid-19.
Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s–au efectuat patru externări.
În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s–a înregistrat un singur deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 934. Referitor la solicitările de testare ale pacienţilor care prezintă simptomatologie specifică noului coronavirus, încărcate de medicii de familie pe platforma CAPESARO, în ultimele 24 de ore, Serviciul Județean de Ambulanță Iași a efectuat trei recoltări la domiciliu.