130 de amenzi au fost aplicate de polițiștii Capitalei unor șoferi care circulau cu viteză
Pe parcursul nopții de sâmbătă, poliţiştii Brigăzii Rutiere a Capitalei au aplicat 130 de sancţiuni unor şoferi care circulau cu viteză. Amenzile au fost în valoare de peste 117.000 de lei şi au fost reţinute zece permise. Brigada Rutieră a Capitalei a organizat o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere. Au fost reţinute zece permise conducere, pentru depăşirea regimul legal de viteză cu peste 50 km/h.
,,Tematica acţiunii a reprezentat-o prevenirea accidentelor de circulaţie care s-au produs din cauza nerespectării regimului legal de viteză. În urma activităţilor de control desfăşurate au fost aplicate 130 sancţiuni contraventionale, pentru încălcarea regimului legal de viteză, în valoare de peste 117.000 de lei”, a transmis Brigada Rutieră.