Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

10 clădiri mixte vor fi construite lângă pisa Aeroportului Iași

  • noiembrie 14, 2025
  • Diana Nechita

Două proiecte imobiliare situate la doar câțiva pași de pista Aeroportului Iași au intrat în faza de consultare publică. Săptămâna viitoare va avea loc o dezbatere la sediul Primăriei, în cadrul căreia locuitorii și reprezentanții instituțiilor vor putea discuta detaliile inițiativelor.

Deși sunt proiecte distincte, pe parcele apropiate, ambele au în comun legătura cu colaboratori ai omului de afaceri Bogdan Cihodaru. Fiorefarm este deținută oficial de Andreea Chiriac, colaboratoare apropiată a lui Cihodaru și administrator al Terra Holdings, iar Vasile Pomârleanu este, de asemenea, unul dintre oamenii de încredere ai aceluiași dezvoltator imobiliar.

Proiectele au parcurs în paralel toate etapele de avizare și ajung acum în aceeași fază de dezbatere publică. Documentațiile urbanistice nu indică clar funcțiunea principală a noilor construcții, menționând mai multe posibilități: unități de cazare, restaurante, spații de loisir, birouri sau servicii.

Primul proiect prevede un complex format din cinci clădiri cu regim de înălțime între 3 și 5 etaje, alături de o parcare situată pe partea estică a amplasamentului. În aceeași zonă este planificat și un alt ansamblu cu trei imobile cu regim redus de înălțime (parter sau un etaj) și două niveluri de demisol.

Cel de-al doilea proiect include un ansamblu cu patru clădiri, cu un regim între 1 și 3 etaje și două niveluri de demisol. Accesul se va realiza atât din zona Aroneanu, prin partea de nord, cât și dinspre Aeroport, din partea de sud. În cadrul ambelor proiecte sunt prevăzute spații mixte, care permit combinarea diferitelor funcțiuni și crearea unor zone urbane accesibile pietonal, menite să încurajeze proximitatea și viața comunitară.