audio Traducătoarea Mariana Bărbulescu: „Povestirile lui Schlink fac parte din existența noastră”
Violeta Cincu a avut-o invitată pe traducătoarea Mariana Bărbulescu la HIT Voice, având ca subiect Culorile despărțirii, volum de povestiri ale lui Bernhard Schlink apărut anul acesta la Editura Polirom. Ce face acest volum valoros și incomod, cum în spatele unui final deschis întrevezi un optimism și ce înseamnă literatura de calitate, în interviul cu Mariana Bărbulescu realizat de Violeta Cincu.
Este un volum de povestiri pe care l-am tradus anul trecut, la propunerea Editurii Polirom. Experiență cu Bernhard Schlink mai am, cu un roman al său, publicat acum câțiva ani, Olga, iar provocarea în sine a constat în substanța acestor povestiri, în conținutul, în mesajele acestor povestiri, care m-au solicitat, omenește vorbind, pentru că fac parte din categoria celor care se îmbracă cu textele scriitorilor și care încearcă să viețuiască în ele, să-și asume cât mai mult din ceea ce și-a asumat scriitorul în momentul în care a scris.
În același timp, ați tradus Culorile despărțirii într-o perioadă dură pentru noi toți, în pandemie. A contat și asta?
A contat foarte mult pentru că toate povestirile din acest volum se ocupă de probleme dintr-o existență cât se poate de normală, dar care nu constă doar din momente fericite, ci au în centru, fiecare dintre ele, câte o problemă cu care suntem confruntați mai mult sau mai puțin cu toții. Sub o anumită formă, cu toții trecem prin evenimente similare. Nu este ceva străin pentru nici unul din cei care citesc, nimeni nu ar putea să spună asta, tocmai de aceea este atât de solicitant, dacă vreți, pentru traducător și, în ultimă instanță, pentru un cititor atent. Despre asta este vorba, traducerea este, până la urmă, o lectură extrem de atentă.
Vă reamintesc, vorbim despre Culorile despărțirii de Bernhard Schlink, traducere de Mariana Bărbulescu. Care este povestirea dumneavoastră preferată?
Vreau să vă spun că m-a atras foarte mult într-un fel, că mi-a adus aminte, ca o variantă modernă dacă vreți, de o povestire semnată de Stefan Zweig, Secret arzător, în care suntem confruntați cu un prezent, un trecut, dar cu o problemă dintre generații, legată de relația dintre mamă și fiu și acel secret arzător care există între ei, o taină pe care o împărtășesc față de restul lumii – nu este ceva incestuos, nu este nimic care să șocheze. Pur și simplu, în existența noastră ne împărtășim unele secrete cu părinții, cum avem și secrete ale noastre care rămân bine conturate în memorie.
O iubire de o vară pe o insulă, o infidelitate pe care femeia o comite față de soțul ei, dar nu o consideră o infidelitate, sub ochii băiatului care își descoperă și el sexualitatea.
Exact, iar problematica este oarecum aceeași, după cum v-am spus, în nuvela lui Stefan Zweig. Fiecare dintre ele este frumoasă în felul ei. Ele sunt incomode, având în vedere categoria de vârstă în care mă includ. Am suportat relativ greu Aniversare, am suportat relativ greu Pete de vârstă, pentru că sunt niște fragmente din existența noastră. Sunt lucruri cu care ne confruntăm vrând-nevrând.
Povești despre alegeri, alegeri pe care ni le asumăm, cu consecințe pe care uneori le regretăm, cu un timp pe care nu îl mai putem întoarce, deși ne-am dori să fi procedat altfel, dar este și o carte care are optimism în ea?
Este optimistă în măsura în care finalurile nu sunt niște verdicte, undeva rămâne un spațiu deschis, care te lasă să speri că lucrurile pot sta altfel, că există un fel de vindecare a unor răni, în ultimă instanță. Și aceasta tocmai prin ceea ce s-a întâmplat în fiecare dintre povestiri, s-au creat premisele unui final deschis, care poate fi privit nu excesiv de optimist, dar în nici un caz tragic. Este ca un nou început, indiferent de vârsta la care se produce acest lucru – majoritatea personajelor au depășit o anumită limită de vârstă. Ele sunt, ca să zic așa, în segmentul de viață în care își fac socotelile, adunările și scăderile de pe parcursul unei existențe.
E o carte pentru toate categoriile de vârstă?
Sigur că da. Dar cu siguranță va fi înțeleasă altfel de fiecare vârstă.
Cum credeți că rămâne cititorul după ce termină ultima pagină și închide cartea?
Rămâne cu conștiința faptului că s-a confruntat cu o literatură de calitate. A fost pus în fața unor întrebări pe care poate le-a ignorat până în momentul respectiv și pe care poate să le întoarcă asupra propriei persoane, cum se întâmplă de fapt la orice lectură a unui text valoros de această factură, bineînțeles. Pentru că poate fi un text valoros care descrie cine știe ce întâmplări, aventuri dintr-o lume paralelă, dintr-o lume viitoare. Dar povestirile acestea fac parte din existența noastră.