Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

audio Sondaj. Credeți că decalarea orelor de începere a cursurilor la școlile primare ar fluidiza traficul?

  • ianuarie 05, 2023
  • Diana Nechita

Invitat în emisiunea Play the Day, fostul viceprimar Radu Botez, acum consilier al primarului, crede că decalarea orelor de începere a cursurilor la școlile primare ar fluidiza traficul. Se bazează și pe un experiment efectuat acum patru ani. Atunci, unele licee au început cursurile la ore diferite. Radu Botez susține că modernizarea infrastructurii educaționale în zona metropolitană nu este soluția. De ce?

Principalele declarații:

„La începutul mandatului meu de viceprimar, am schimbat atunci orele de începere a principalelor școli, licee din oraș, și anume, totul s-a întâmplat mult mai flexibil. În loc de ora 8.00, aceste instituții își încep activitatea între 7.45 și 8.15. În felul acesta, mărim plaja în care circulația este aglomerată în oraș. La ora actuală, am constatat cu toții, chiar am făcut observații mai serioase privind modul în care se circulă în perioada aglomerată și aceasta este între 6.45 și 7.45. Vedem foarte multe mașini în care sunt copii de ciclul primar și am constatat că atunci când au fost vacanțe doar pentru ciclul primar, circulația a devenit mai normală”.

„Există o circulație majoră și pe drumul de întoarcere. Respectivii, probabil, lucrând la o serie de firme care își încep activitatea la 8.30-9 și atunci au timp să se întoarcă la 7.30-7.45 acasă și apoi revin în oraș. Nu există un impediment că ei ar trebui să fie la muncă la ora 8.00. De altfel, aproape toate instituțiile au un program flexibil la ora actuală”.

„Un element este și mai important, și anume oricâte investiții ar face Primăria Iași în zona periferică sau celelalte primării în zona metropolitană, tendința părinților este de a duce copiii în Iași la școlile, liceele recunoscute, chiar și la școlile primare. De aceea, trebuie să existe un program clar de ridicare a nivelului profesional a școlilor metropolitane și a școlilor periferice din oraș și, mai mult, eu văd acest lucru, discutând cu părinți prin aducerea cu jumătate de normă cu program redus a unor profesori recunoscuți de la principalele licee și școli”.