„Mie mi-e frică să văd figuri umane troglodite, oameni lipsiți de orice maniere, rinoceri veritabili la volan” a povestit la Radio HIT profesorul Nicu Gavriluță care a detaliat: „Calul care mânca jăratec ia chipul prototipului Gina de la BMW, o mașină care nu are aripi și nu zboară, dar își schimbă conformația, culoarea, poate să-ți dezvăluie interiorul, secretele ei. Ai o comandă vocală și poți s-o reconfigurezi pentru un voiaj de plăcere sau un drum la mall. Cei de la Mercedes au un alt prototip, care vine la chemarea ta. Dacă în basme calul venea când Făt-Frumos îl striga, acum mașina vine la tine, ocolește obstacolele etc. Eu am făcut o analiză a lor și am conchis că realmente dorințele străvechi și sunt acum îndeplinite, aduse la zi”. Doar un exemplu din magia de astăzi, subiectul unei noi cărți publicate recent sub semnătura cunoscutului profesor ieșean. Nicu Gavriluță a fost invitatul Violetei Cincu la HIT Voice.

Interviu realizat de Violeta Cincu

Am plăcerea și onoarea să îi spun bun-venit domnului Nicu Gavriluță, e profesor la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, director de programe al Societății Academice de Cercetare a Religiilor și Ideologiilor, președinte al Societății Sociologilor din România, membru fondator al mai multor instituții de cultură, autor al mai multor volume, cel mai celebru, datorită titlului, e Mama proștilor e mereu gravidă, dar trebuie să punctăm Mișcări religioase orientale, Antropologie socială și culturală. Aveți o carte în pregătire, De ce ne plac supereroii? Mitologia și simbolistica filmelor Marvel. Le-ați văzut?

Da, le urmăresc cu ochiul profesionistului, nu doar al spectatorului, pentru că fac, pe de o parte, o analiză și interpretare a unor fantasme mitologice, a unor teme culturale care sunt camuflate acolo și care, din punctul meu de vedere, fac posibil acest formidabil succes pe care îl au filmele Marvel, cum spune românul, de la cel cu țâța-n gură pân’ la cel cu barba sură.

Avem în continuare nevoie de eroi, dar poate exista un erou pozitiv fără un erou negativ?

Nu, dintotdeauna, din basme, din mitologii știm că există un Făt-Frumos și un zmeu. Deseori însă astăzi cei doi își împrumută chipul, ceea ce reprezintă o dialectică foarte ciudată.

Ne puteți da un exemplu în care eroul negativ e și pozitiv?

Se întâmplă, de pildă, să pierzi o bătălie, un concurs. După aceea, ai o răscruce în viață și ea ia un alt sens, neașteptat. Iar acea înfrângere, până la urmă, se dovedește a fi o voință camuflată a lui Dumnezeu. Vă dau un exemplu mai precis: eu, de pildă, când am terminat facultatea am avut șansa să candidez pentru un post la catedra de Științe ale Educației. Nu am reușit să particip, a fost o înfrângere aparent pentru mine. Dar s-a dovedit a fi o victorie extraordinară, pentru că am avut șansa mai târziu să predau la Facultatea de Filosofie să predau cursurile pe care mi le-am dorit și să scriu cărțile menționate.

Deci orice șut în fund e un pas înainte?

Așa trebuie văzut, partea plină a paharului.

Ce înseamnă magie democratică?

Înseamnă magie la îndemâna tuturor. De exemplu, e acea artă pe care o ilustrează profesionist Violeta Cincu la Radio Hit. Radio Hit este un magician al lumii de astăzi, cum ar spune Ioan Petru Culianu, care în Eros și magie în Renaștere arată că tehnologia de astăzi aduce la zi visul magicianului. De pildă, Radio Hit este ascultat în Iași, în Moldova, în țară. Cu alte cuvinte, spațiul nu mai contează și timpul este învins. Prin social media, reușim să aducem la zi dorințele străvechilor magicieni. Mai mult decât atât, magia are și un alt sens, pe care eu l-am folosit insistent, de manipulare a minților oamenilor cu ajutorul unor idei, mai precis cu ajutorul unor imagini, a unor fantasme. Aceasta este magia în acest sens. Dacă reușești să ai cheia și să intri în mintea omului și să te joci cu imaginile respective, atunci poți manipula un om, poți manipula și mai ușor un grup, o comunitate și chiar o societate.

Avem aceste noi tehnologii, dar avem și falși magi. Și atunci cum să alegem ceea ce e bun și nu ne manipulează?

Cum poți discerne între un manipulator în sens pozitiv, cum este, pornind de la teoria lui Jean-Pierre Piaget, profesorul, care formează, modelează sufletul și o face în sens pozitiv? Dar sunt și fake-news-uri și oameni interesați în sens economic, politic sau în alt sens care manipulează în sens negativ. Cum putem discerne? Cu ajutorul științei, cu ajutorul informației. Este foarte bine să citim știrile, din diverse surse, iar apoi să gândim cu mintea noastră și să discernem între cele autentice și cele false. Dacă nu ne pricepem, apelăm la vocile autorizate, la cele legitimate cultural, științific și profesional. 

Trăim într-o lume în care aceste voci par a fi din ce în ce mai puține, avem personaje care se pricep la toate, de la prețul petrolului la creme solare. Înainte intrai în viața publică având o carieră, fiind un expert; acum unii sociologi francezi spun că intri ca un ambalaj gol și te umple media. Vedem o criză de experți în spațiul public?

Cu certitudine! De multe ori, experții din spațiul public ajung să fie numiți experți grație voinței politice. Sunt oameni angajați politic, aflați în cuprinsul unei structuri politice și care cântă pe melodia partidului aflat la putere. E o boală cu patologie străveche în spațiul românesc, cea a evitării alegerii unor experți, unor specialiști recunoscuți, neutri. Dar uneori sunt incomozi, pentru că nu îți susțin proiectul.

Homo magicus e o carte pe care o poți citi chiar dacă ai diplomă de filosof sau lucrezi în construcții.

Am încercat să o fac accesibilă publicului larg educat, care gândește și care își pune întrebări. Sensul pe care l-am dat cuvântului magie și pe care l-am preluat din textele lui Ioan Petru Culianu se referă la un joc interior al fantasmelor, la bula în care trăim, la lumea alternativă în care ne refugiem de multe ori. Este ceva intim, foarte personal și în același timp prețios pentru fiecare om: lumea lui interioară. La acea lume a fantasmelor poți ajunge pe o cale politică, a comunicării știrilor, a lecturii – am un eseu despre magia lecturii și lumile fabuloase alternative pe care ni le creăm citind un roman splendid. Eu m-am referit la un italian, unul dintre preferații mei, Lampedusa.

Titlurile eseurilor sunt provocatoare: Magia, politica și noile tehnologii auto.

Sunt modele de la firmele germane Mercedes și BMW, sunt prototipuri de mașini fabuloase, care pur și simplu aduc la zi basmele din copilăria noastră. Calul care mânca jăratec ia chipul prototipului Gina de la BMW, o mașină care nu are aripi și nu zboară, dar își schimbă conformația, culoarea, poate să-ți dezvăluie interiorul, secretele ei. Ai o comandă vocală și poți s-o reconfigurezi pentru un voiaj de plăcere sau un drum la mall. Cei de la Mercedes au un alt prototip, care vine la chemarea ta. Dacă în basme calul venea când Făt-Frumos îl striga, acum mașina vine la tine, ocolește obstacolele etc. Eu am făcut o analiză a lor și am conchis că realmente dorințele străvechi și sunt acum îndeplinite, aduse la zi.

Dacă mașina e calul, noi devenim Făt-Frumos. Dar noi nu suntem invincibili. Ce mecanism ne face să ne considerăm așa?

Așa e, ce putem face? Putem fi la înălțimea acestor noi tehnologii prin educație. Mie mi-e frică să văd figuri umane troglodite, oameni lipsiți de orice maniere, rinoceri veritabili la volan, mi-e frică să-i văd conducând bolizii aceștia fabuloși în 10-15 ani, când aceste modele vor fi fabricate în serie. Așadar, soluția este educația, cultura, poate o legislație mai fermă și, evident, și opinia publică, stigmatul social să funcționeze.

Familia tradițională devine istorie? Iată, Lufthansa renunță la a spune „Bun venit, doamnelor și domnilor”. Cum e cu această magie a noilor ideologii?

Am un studiu despre magia noilor ideologii, în sens de atracție, fascinație, de captare fără rest a pasiunii noastre. Unii dintre noi am fost atrași, poate chiar fascinați de ideologia comunistă înainte de 1989. Observ că nu a dispărut după 1990, nu e o noutate, dar vedem că ia chipuri noi, forme aduse la zi. Avem corectitudinea politică, ideologia woke, apropo de Black Lives Matter în SUA. Și sunt intelectuali de o pregătire intelectuală în SUA și Europa, pasionați și de așa ceva. Până la un punct, eu am un răspuns de ce.

Cât privește exemplul dumneavoastră, cu compania de zbor: chiar dacă nu se mai adresează așa clienților, eu sunt convins că oamenii educați, oamenii de bun-simț se simt o parte dintre ei doamne și o parte dintre ei domni. Dacă salutul este adresat cu intenții bune, atunci nu e o formulă găunoasă, un fariseism.

Avem noi tehnologii, dar Biserica le utilizează pentru a face ca divinitatea să fie mai aproape de noi sau mai degrabă căutăm noi? Mi-amintesc că povestea cineva despre prima călătorie cu avionul a mamei sale, care, ajunsă deasupra norilor a întrebat: „Dar Dumnezeu unde e?”.

La prima călătorie cu avionul avem multe trăiri și emoții. Unii preferăm să fim mai discreți și să nu vorbim despre ele, alții, dimpotrivă vorbim. Din punctul meu de vedere, apropierea de Dumnezeu ține de o emoție personală, de o trăire intimă, de o credință autentică și veritabilă, iar nu de noile tehnologii. Poți fi mai aproape de Dumnezeu dacă ești o bătrână într-un colț uitat de lume și realmente crezi.

În același timp însă, aceste noi tehnologii sunt create pentru a fi folosite. Și am să vă surprind poate spunându-vă că Biserica are în ultimii ani foarte mulți tineri în rândul ei. Mă gândesc la preoți, evident, dar mă gândesc și la angajații din instituțiile Bisericii. Sunt specialiști foarte buni în domeniile socio-umane, oameni care folosesc foarte profesionist noile tehnologii. Din perspectiva mea trebuie folosite aceste noi tehnologii, însă pericolul este atunci când le fetișizezi, când le transformi într-un mic zeu personal al vieții tale, când profesia devine un absolut în existența ta, atunci ajungem la ceea ce eu am numit noile religii seculare, ilustrând într-o carte din 2018 fenomenul cu corectitudinea politică, ideologia asta neomarxistă, dar și cu noile tehnologii și cu transhumanismul.

Avem o lume mai plină de magie?

Da, cu condiția să avem noi ochii îndeajuns de deschiși să vedem toate aceste forme ale magiei. Multă lume privește, puțini văd.

Dar avem nevoie de magie, în sensul în care am definit-o, plecând de la Aristotel, trecând printr-o filieră culturală realmente respectabilă, din Antichitate, trecând prin perioada modernă și premodernă. Sensul dat aici magiei este unul intelectual, nobil, rafinat, diferit de sensul comun dat magiei. Dacă mergem și întrebăm pe stradă despre magie, majoritatea oamenilor vor spune da, e magie albă, bună, și mai e neagră, satanică. Am spus și în puținele lansări pe care le-am avut la carte că nu folosesc sensul comun al magiei. Însă într-un eseu am o analiză a odiseei magiei de la vraja autentică, respectabilă, prezentă în comunitățile tradiționale, analizate de o armată de antropologi și etnologi din secolul XIX până astăzi, până la vrăjeală, așa cum vedem pe diverse posturi de televiziune sau pe site-uri așa-zis specializate. Avem o decădere a practicilor magice pe care antropologii și etnologii au argumentat-o, iar referința mea a fost la o carte superbă a unei colege de-ale mele, Camelia Burghele, De la vrajă la vrăjeală. O istorie a supranaturalului. Eu am o interpretare a acestei cărți, care din punctul meu de vedere este de referință în domeniul acesta.

Ce a mai rămas din magia satului românesc?

Frumoasă întrebare și vă mulțumesc pentru ea. Magia satului românesc, când există, nu moare: este permanentă, este veșnică. De ce este veșnică? Pentru că se păstrează în sufletul tău. Devine, cum spunea Mircea Eliade, un fragment de geografie sacră. Eu sunt născut la țară și am imaginile casei părintești, a părinților, a prietenilor în sufletul meu pentru totdeauna. Magia aceasta a satului românesc nu dispare.

Dar ea se transformă.

Dacă privesc cu ochiul critic al sociologului, văd cum se transformă satul românesc, ia uneori chipuri sluțite, de multe ori ia chipuri foarte frumoase, elegante, rafinate. Trebuie să privim cu discernământ și cu realism. În această carte am un eseu despre satul românesc, sigur, nu se înscrie în mod cert în tema magiei, și acolo privesc aspectele spirituale aflate în stare de criză și propun anumite terapii de ordin cultural.

 Citiți așadar volumul Viața, un ritual inițiatic. Interviuri și dialoguri culturale. Cui se adresează acest volum?

Tuturor. Se adresează elevului de liceu, pentru că am vorbit aici despre primele clase de liceu ale mele și despre autorii pe care i-am descoperit, despre lecturile care m-au format. În același timp, se adresează și omului care e la vârsta a treia. Se adresează publicului larg educat. Am încercat să răspund în aceste interviuri clar, simplu, concis, fără să trădez substanța mesajului cultural pe înțelesul cititorilor obișnuiți. Nu este o carte de strictă specialitate, nu are note, referințe bibliografice, trimiteri, dar eu țin foarte mult la interviu, pentru că într-un interviu trebuie să sintetizezi ceea ce crezi, să spui simplu și clar și, dacă se poate, și profund și convingător.

COVID-19 ne-a întors lumea pe dos. Cum a fost pandemia pentru dumneavoastră?

A fost o lume provocată, n-aș spune întoarsă pe dos, dar o lume schimbată. În primul rând au fost schimbările de ordin profesional, cu programul acasă, cursuri, seminarii online. Dar a fost o lume schimbată și ceea ce privește întâlnirea cu prietenii și cu colegii mei. Am trăit în solitudine luni de zile și partea bună este că ne-am reactivat anumite virtuți creștine, la care eu țin foarte mult. Singurătatea nu e numai o patologie, nu e numai o formă de suferință umană. Știu că sunt oameni singuri care suferă, în centre de bătrâni sau în spitale, dar eu vorbesc de oamenii care stau în casele lor și care pot să-și folosească singurătatea în sens bun, pozitiv. Să rămână singuri cu gândurile lor, cu trăirile lor, cu familia lor, să-și dea măsura profesionalismului. Dacă sunt intelectuali, să scrie cărți, să vedem și noi ce anume pot produce, pentru că au așteptări, orgolii, dar să vedem și rezultatele dacă sunt pe măsură. Una peste alta, cred că perioada aceasta cu COVID-19 ne-a probat tăria de caracter și de valori. Dacă avem valori și avem putere interioară și echilibru, trecem peste toate.

Unii nu au trecut.

Pentru că au o stare de criză, pe care poate nu o știau sau știau și au adâncit-o. Acum o să mă întrebați: a fost bine sau rău? A fost și bine, și rău. Cei care au fost surprinși nepregătiți, din punct de vedere spiritual, nu social, nici financiar…

Adică aici nu au contat banii. Au contat valorile, tu și magia ta.

Da, magia din sufletul tău. Credința în Dumnezeu sau puterea interioară, resursele. Cei care au fost pregătiți astfel au trecut cu bine. Chiar dacă au fost bolnavi, nu s-au alarmat, nu și-au agravat cu trăirile și fricile lor boala. E un fenomen aici foarte subtil și care nu este cunoscut de publicul larg în adevărata lui amploare. Mulți oameni au suferit, dar alții din discreție, pentru că se rușinează, nu vorbesc de bolile lor. Alții, dimpotrivă, epatează cu ele. Însă cu certitudine răul a fost făcut mai mult de frica de boală decât de boala însăși.

Am învățat unele lucruri în pandemie, dar pare că le-am uitat foarte repede. Ne dorim să revenim la normalitate, care însă nu mai este normalitatea de dinainte de pandemie. Ați vorbit despre rolul important al educației, dar educația e ca pasărea măiastră. Vorbim de ea, de planuri, de programe, dar nu vede nimeni mai departe. Greșeala unui medic se vede imediat, avem un malpraxis, dar erorile din educație se văd peste ani, când generația care a învățat online vă va lua locul și va trebui să educe alți copii.

Oamenii serioși și profesioniști vor face eforturi să recupereze acea perioadă. Mă gândesc la colegii mei, la dascăli. Cei care ajung în învățământ pentru că nu au avut o alternativă evident că se vor complace în această situație. S-au adâncit clivajele în învățământ în această perioadă a pandemiei, elevii slabi au devenit și mai slabi, nu au avut acces la instrumentele necesare pentru a ține orele, la internet sau au găsit tot felul de formule pentru a fenta învățământul autentic. Pe de altă parte, elevii foarte buni au găsit soluții și au rămas la fel de buni. Este valabil și în cazul studenților. Dintr-un alt punct de vedere, sigur că educația nu lasă urme imediate, așa cum lasă greșeala unui medic. Dacă un medic a greșit, pacientul este bine, dar a murit un pic. Dar dacă un profesor greșește în educație, rezultatele se văd mai târziu. Actul cultural în genere se asumă la modul discret în ființa, în personalitatea noastră. Și o să mă întrebați cum îți dai seama dacă un profesor a reușit să-și educe elevii sau studenții? Nu-ți dai seama numai după rezultate. Îți dai seama și după modul în care se comportă în societate tânărul respectiv. Un om educat este un om care știe să se îmbrace. Or observăm foarte mulți români care nu se îmbracă cu gust. În al doilea rând, îți dai seama după limbajul corpului, după gestică, după atitudine, după privire. Nu mai spun după discurs, dacă omul respectiv a citit anumite cărți și a interiorizat ceva și din ele, dacă ceva i-a modificat viața și mai ales modul de a se comporta în societate alături de ceilalți. Așadar, cultura și educația nu reprezintă o sumă de cunoștințe pe care ți le asumi pentru a trece un examen, ci este ceea ce metabolizezi, ceea ce rămâne în viața ta. Ați văzut pe stradă oameni cu o privire limpede, frumoasă, oameni rafinați, oameni curați, de care îți dai seama din prima că sunt oameni elevați. Or elevația aceasta este dată de cultură, iar din punctul meu de vedere este dată și de credința autentică. Sunt, evident, și inteligențe naturale, oameni care au intuiții formidabile, care știu să-și pună o mască convenabilă, dau impresia unor oameni foarte bine educați și cu bune intenții. În realitate sunt lupi în blană de oaie, știm foarte bine. Cu alte cuvinte, ajungem la gândul mai vechi al lui Andrei Pleșu: cultura nu-ți dă întotdeauna și moralitate, probitate interioară. Pentru aceasta trebuie să ai o educație, să ai cei șapte ani de acasă, bun-simț și, da, spun eu, veritabilă credință în Dumnezeu.