audio INTERVIU INEDIT cu Alin Ușeriu despre Via Transilvanica

Mesajul lui Alin Ușeriu: „Vreau să vă spun totuși că 500 din cele o mie de semne au fost distruse, deci asta este realitatea. Noi nu ne smiorcăim din cauza asta și nu vorbim neapărat de distrugere, dar trebuie să spunem și lucrurilor pe nume. Este o invitație către toți cei care ne ascultă: Oameni buni, mergeți pe drum pentru că o cărare nebătută este o cărare care există acolo, are energie. Celebrul El Camino din Spania există pentru că spaniolii și-l asumă, ei merg și fac toate reparațiile necesare, are o anumită calitate”.

O muncă titanică. O echipă puternică și da, au nevoie de sprijinul nostru! Au nevoie de noi toți! Tibi și Alin Ușeriu au făcut minuni cu Via Transilvanica. Dar ce se ascunde în spatele a ceea ce vedem? A ceea ce batem la pas. Dincolo de selfie-urile noastre făcute pe Via Transilvanica? A fost provocarea lansată lui Alin Ușeriu de către Andrei Ivașc, realizatorul matinalului de la Radio HIT.

„În acest moment noi suntem la pământ, adică intrăm într-un faliment organizational, cum îi spun eu, pentru că nu mai avem niciun fel de resurse. Toți banii organizației, inclusiv cei care sigur, sunt foarte mulți, veniți din vânzările cărții 27 de pași, sunt blocați în acest proiect pentru că suntem înaintea vremurilor și înaintea resurselor pe care am reușit să le strângem”, a povestit Alin Ușeriu la Radio HIT Iași.

Andrei Ivașc: E plin Instagramul, Facebookul, de Via Transilvanica. Am și eu un prieten care a fost de la Putna până la Micăsa săptămânile trecute pe bicicletă și a ajuns la Tășuleasa, unde s-a întâlnit cu Ștefan, un ieșean care e acolo de mult timp. În fine, dacă sunteți ieșeni, căutați-l pe Ștefan. Puneți în rucsac o bere IPA că îi place. În această dimineață vorbim despre ce s-a mai finalizat pe traseul acesta transformator, Via Transilvanica, cu Alin Ușeriu. Bună dimineața.

Alin Ușeriu: Bună dimineața și salutări, Iași!

Andrei Ivașc: Lumea se întreabă pe aici că frații Ușeriu sunt tot timpul în vacanță. Ei mai pleacă în vacanță? Pentru că, practice, trebuie să îți iei vacanță pentru Via Transilvanica.

Alin Ușeriu: Ei, nu e chiar vacanță. E una dintre cele mai grele meserii pe care le-am făcut în cei 50 de ani ai mei și aproape cei 50 de ani ai lui Tibi. Echipa noastră are niște provocări cum nu a mai avut. Dacă nu aveam 20-21 de ani de activitate, nu cred că rezista căruța la provocările pe care le avem pe Via Transilvanica. Deci munca rămâne acolo și îmi doresc foarte mult ca odată terminat acest traseu, eu personal să-l merg dintr-un capăt în celălalt, și atunci o să îmi iau o vacanță de două luni de zile. Până una, alta, noi acum venim de la Caraș-Severin, abia duminică am ajuns. E ca un Lazaret acum în care suntem toți răniții obosiți după cel mai greu tronson pe care l-am avut până acum din județul Caraș-Severin, de 256 de kilometric, cel mai sălbatic. Am ajuns în câteva locuri foarte-foarte greu, am dus diverse borne cu Via Transilvanica.

Andrei Ivașc: Care astă iarnă erau în curte, acolo, la Tășuleasa.

Alin Ușeriu: Exact. Poate le-ați văzut. Sunt bornele care dau măsura proiectului, care sunt străjerii noștri atunci când mergem pe drum și ne oprim să medităm la fiecare. O bornă, o piatră are 230 de kilograme și cinci dintre ele au fost duse cu elicopterul. Bineînțeles, ele merită acest efort pentru că sunt foarte importante pentru calea Transilvaniei, pentru traseul nostru. Este o mini-operă de artă și este important să spun că Universitatea de Arte din Iași a dat cei mai mulți sculptori pentru a sculpta pietrele de pe calea Transilvaniei. Drumul care unește are atât de multe forme de unire încât nu le mai știu a le enumera, doar atunci când îmi amintesc de ele.

Andrei Ivașc: Alin, ai apucat să te plimbi un pic pe traseul de pe Via Transilvanica? Știu de la Ștefan că de obicei, când ajungi pe o porțiune nouă de tronson, tu te ocupi de partea de birocrație. Vorbești cu primarii, adică poate nu întotdeauna ai timp să vezi traseul.

Alin Ușeriu: Ba trebuie să îl văd, în general trebuie să îl văd. O parte din traseu este în capul meu, cealaltă este o muncă colosală de echipă, dar sunt situații în care trebuie să merg eu primul să văd ce și cum. Acum, sigur, viteza cu care merg nu este cea pe care mi-o doresc eu să merg atunci când o să merg pe Via Transilvanica. Să nu uităm, el este un pelerinaj până la urmă. Poate nu este un pelerinaj religios, dar este unul spiritual, de regăsire a noastră, iar traseul se face mai domol, se face în etape. Eu îl fac așa, în viteză mare, ca să putem să înaintăm.

Andrei Ivașc: Pe traseu mai trebuie să convingi niște oameni să rezolve niște lucruri. Cum e Caraș-Severin, pe unde ajunge traseul de acolo? Dacă poți să ne dai câteva repere.

Alin Ușeriu: Caraș-Severinul este cealaltă parte. În acest moment, traseul este împărțit în două. O cale este cea de la Putna, de 800 de kilometri. Mai avem o cale continuă de 356 de kilometri care intră prin Porțile de Fier ale Transilvaniei și se oprește la Turnu Severin. Intrarea în Caraș Severin, asta e o premieră pentru noi, se face pe o fostă cale ferată care a fost luată în 1996, după știința mea. Oricum, nu a mai circulat niciun tren pe acolo. Noi am insistat mult la Ministerul Transporturilor și la Direcția Regională de la Timișoara să ne-o pună la dispoziție, să ne dea cu chirie. Era păcat să trecem pe acolo, pe drumul european și am făcut demersurile acestea și am obținut-o. Este ceva extraordinar, trebuie neapărat să mergeți pe acolo.

Andrei Ivașc: Se merge pe terasament sau pe unde?

Alin Ușeriu: Da, se merge pe terasament și noi am aranjat drumul. Este o cărare bătută, se poate merge cu bicicleta sau pe jos. Este foarte-foarte frumos traseul pe acolo, dar nu numai. Caraș-Severinul are ceva special, are cele mai faine păduri prin care noi am trecut vreodată. Sunt parcuri naționale, se ajunge Gărâna. Este un peisaj de nemaigăsit în alte locuri. Se trece pe și lângă fostele canale care alimentau oțelăriile la Reșița. Sunt niște spectacole, să le zic așa. Dacă nu era Via Transilvanica, eu habar nu aveam că există.

Andrei Ivașc: E și un alt tip de vegetație pentru că ne duce cumva spre o zonă mediterană. Eu de treni ani îmi fac concediile în județul Caraș-Severin. Mereu găsesc ceva nou, rupt de ceea ce știu și acolo merită să ajungi, mai ales în felul acesta, la pas pe Via Transilvanica. Pe unde mai ajunge?

Alin Ușeriu: Deci după ce ajunge la Gărâna, ajunge jos, spre Reșița, trece acolo unde a făcut Rele Mihai un an de școală, cu Școala Palatină, atunci când era copil. Intră în Țara Almașului, este excepțional de frumos. Este o rezervație. Nu trecem prin rezervație pentru că noi vrem să protejăm prin acest drum, vrem să ajungem la obiective, dar nu neapărat să călcăm pe ele. Acolo este o rezervație naturală recunoscută de UNESCO. Pe urmă se duce spre Podișul Mehedinți, iarăși printr-un loc extrem de spectaculos, foarte greu accesibil, dar cred că e bine să rămână așa, din Munții Cernei. Practic, Via Transilvanica are 1.077 de kilometri, asta în condițiile în care noi avem trei ani și un pic de la lansarea lui la Alba Iulia în 2018. Este puzderie de oameni care-l fac. Foarte-foarte interesant, oameni dornici să își cunoască țara. Eu cred că este și poate să devină, să zic așa. Este la început proiectul și nu este terminat, noi lucrăm probabil încă un an sau doi, depinde câte resurse reușim să aducem. Dar el este cel mai bun ambasador pe care îl are România și vreau să spun că este cel mai bun pentru noi, în primul rând. Noi am descoperit o altă țară de când facem acest proiect și eu eram umblat. Știam câte ceva despre România, dar în momentul în care această țară este luată la pas, în care îi dai voie să se deschidă, așa cum ea este, asta pune în evidență foarte frumos Via Transilvanica. Deci, este o țară nefardată, care nu arată ce nu avem, arată exact ce avem. Câteodată cu rele, câteodată, de cele mai multe ori, cu bune, dar luată la pas, ea oferă o experiență unică, care nu s-a mai practicat până la Via Transilvanica în România. Se mai practica în rotiș pentru că dacă nu ai o cărare, te pierzi. Se practica pe distanțe scurte, în tot felul de localități. Nu am inventat noi traseele, sunt trasee de dinainte făcute. Este inclusiv un traseu de pelerinaj pe care noi îl intersectăm și mergem pe el cum sunt Colinele Transilvaniei sau destinația Țara Hațegului, abia aștept să o cunosc pentru că vom trece și pe acolo cu Via Transilvanica. Dar așa, un drum, care face o diagonal a țării cu 1.400 de kilometri este ceva neașteptat, nemaivăzut, nemaiîntâlnit și eu cred că această potecă va rămâne și în următorii ani, sute de ani. Traseele lungi au fost mereu iubite și eu cred că Via Transilvanica are această șansă să fie printre cele zece trasee din lume care trebuie făcute.

Andrei Ivașc: Ce vreți să mai faceți nou la acest traseu, care e planul până la sfârșitul anului?

Alin Ușeriu: În acest moment noi suntem la pământ, adică intrăm într-un faliment organizațional, spun eu, pentru că nu mai avem niciun fel de resurse. Toți banii organizației, inclusiv cei care sigur, sunt foarte mulți, veniți din vânzările cărții ,,27 de pași”, sunt blocați în acest proiect pentru că suntem înaintea vremurilor și înaintea resurselor pe care am reușit să le strângem. Practic, noi avem 850 de kilometri finanțați din diverse alte izvoare, sponsori și donații, dar noi avem și peste 200 de kilometri finanțați de noi, din buzunarul nostru. Ar fi bine să nu rămânem cu acești bani blocați. Oricât mi-ar fi mie de drag proiectul, el are nevoie de sustenabilitate. Atunci, noi dacă suntem cu buzunarele goale, ne va fi foarte greu.

Andrei Ivașc: Deci aveți nevoie de bani acum.

Alin Ușeriu: Avem nevoie de resurse, banii sunt doar niște bani. Până la urmă, dacă ești atât de sărac și nu ai numai bani, iarăși nu se întâmplă nimic. Resursele înseamnă bani. Pe urmă, dacă avem bani, ne trebuie sculptori să facă pietrele. Acest proces este unul elaborat, încep din ce în ce mai mulți artiști cunoscuți să facă câte o piatră-două, trebuie organizate tabere. Iar este foarte greu, ajungem cu traseul pe la 1.500 de kilometric pe lângă cetățile dacice. Nu pot povesti în zece minute provocările acestui traseu pentru că este un traseu avut în vedere pentru următoarea sută de ani. Nu este așa simplu. Dacă îmi dai acum o căciulă de bani și îmi zici că până în septembrie trebuie terminat, nu putem reuși.

Andrei Ivașc: Citisem că este inclus în PNRR. Ce înseamnă asta?

Alin Ușeriu: În PNRR este inclus și eu mă bcuur de lansarea de la Caraș Severin. Ne dorim ca acest proiect să rămână al nostru și să-l ducem la capăt sub forma asta de poveste pe care am făcut-o de la început. Vrem să rămână a noastră, a tuturor românilor că nu are statul de ce să prindă trenul de pe urmă acum. Dar, ea ca să poată fi folosită nu doar două luni pe an, ci opt luni, are nevoie de macadam. Asta înseamnă infrastructură și noi, în parteneriatul european de mobilitate, nu avem nimic. La noi este ca și cum am fi în deșert, cred că și în deșert sunt mai multe trasee amenajate decât în România. Atunci, nu mai putem face noi pe fază de donații sau sponsorizări, nici nu este voia. Atunci, am dus lucrurile într-un loc care mie mi se pare corect și foarte frumos. PNRR-ul va asigura această infrastructură de macadam dintr-un capăt într-altul al țării și atunci vom avea și noi o magistrală care să fie europeană și mondială. De biciclete, de mers pe jos, de mers cu calul, va avea nevoie de câteva locuri de cazare ca ajungem în sălbăticie, unde oamenii nu pot face față deja fluxului mare de turiști. Va avea nevoie la fiecare zece kilometri de un punct de service și, iarăși, noi folosim o mie de euro pe kilometru.

Andrei Ivașc: Bani pe care îi putem dona, găsim datele pe site. Practic, adoptați un kilometru de Via Transilvania și sprijiniți un kilometru din traseu donând o mie de euro.

Alin Ușeriu: Vă rog să donați oricât. Un leu, cinci lei. Pentru fiecare kilometru noi folosim între o mie și câteva mii de euro. Cu o mie de euro, o persoană poate să achiziționeze un kilometru sau poate chiar și un metru. Acum, atunci când îți faci căi ferate, când faci kilometri foarte dificili și folosim și 3.000 de euro pentru fiecare kilometru, dar nu asta e important. Ce este clar este că noi am făcut lucruri extraordinare la Tășuleasa cu această miuță de euro pentru că, până la urmă, iată-ne, avem un proiect național care se finanțează cu mai puțin de două milioane de euro probabil, până la sfârșitul lui. Dar, noi nu putem face ce nu s-a făcut de la război încoace. Nevoia de digitalizare pe care nu ai cum să o faci tot în mia asta de euro. Trebuie să mergem la târguri internaționale să promovăm acest proiect spectaculos și fabulos, care este acum în România. Apetitul românilor pentru distrugere este ceva pe care eu nu l-am știut înainte. Știam că el distruge.

Andrei Ivașc: Vorbim despre distrugere când vorbim despre construcția a ceva?

Alin Ușeriu: Trebuie să vorbim și despre asta pentru că face parte din sustenabilitate. Vreau să vă spun că totuși 500 din o mie de semne au fost distruse, deci asta este realitatea. Noi nu ne smiorcăim din cauza asta și nu vorbim neapărat de distrugere, dar trebuie să spunem și lucrurilor pe nume. Este o invitație către toți cei care ne ascultă: Oameni buni, mergeți pe drum pentru că o cărare nebătută este o cărare care există acolo, are energie. Faptul că noi mergem pe el.

Andrei Ivașc: Cărarea trăiește prin faptul că sunt drumeți care trec pe acolo.

Alin Ușeriu: Și se și păzește. Oamenii de la fața locului își dau seama că asta chiar funcționează, că nu e numai în capul celor de la Tășuleasa. Probabil sunt sute de oameni astăzi pe traseu, dar e important ca acest traseu să fie folosit și așa el va fi și promovat, și apărat și sustenabil din punct de vedere economic. Cu asta cred că se spune totul. Celebrul El Camino din Spania există pentru că spaniolii și-l asumă, ei merg și fac toate reparațiile necesare, are o anumită calitate.

Andrei Ivașc: Alin, îți mulțumesc. E important pentru ieșeni să parcurgă acest traseu pentru că încheiem cu asta un traseu care se păzește. Via Transilvanica are nevoie de asta. Îți mulțumim și sper să ne vedem curând. Numai bine.

Alin Ușeriu: Abia aștept. Sănătate.

Intrați pe site și puteți ajuta Via Transilvanica cu o mie de euro. Poate părea mult, dar este puțin în comparație cu efectul pe care îl produce.