„Sentimentul de bucurie și sportul ne ajută să ne menținem sănătoși. Nu beau cafea. Mi-am făcut această promisiune în adolescență. Pare ciudat pentru un medic. Doar ceai și apă” a povestit Diana Cimpoeșu. Anul acesta a schiat la Les Deux Alpes! Cu 225 km de pârtii de toate dificultățile și o altitudine maxima de 3.600 m, Les Deux Alpes este locul unde orice schior adevarat își dorește să ajungă.

Andrei Ivașc: La cafea cu prof. dr. univ. Diana Cimpoeșu, coordonator SMURD Iași, bine ați venit.

Diana Cimpoeșu: Mulțumesc pentru invitație și bine v-am găsit. Este o dimineață în care dumneavoastră sunteți la cafea, eu nu beau cafea, dar admir băutorii de cafea.

Andrei Ivașc: Aveți o soluție mai bună pentru dimineață decât cafeaua?

Diana Cimpoeșu: N-am nicio soluție. Mi-am făcut această promisiune în adolescență, că nu voi bea niciodată cafea, nici nu știu care e gustul cafelei. E ciudat pentru un medic, toată lumea se miră, dar așa sunt eu. Rar, foarte rar, beau un pic de ceai.

Andrei Ivașc: Și atunci, la ski cu ce vă servește?

Diana Cimpoeșu: Câteodată cu vin fiert, nu chiar în fiecare zi, dar cu vin fiert. În rest, apa e soluția cea mai bună de cele mai multe, și pe pârtie.

Andrei Ivașc: Pentru noi, ieșenii, cel mai înălțător sentiment este cel al invidiei și tocmai ce am aflat că ați schiat la Deux Alpes, în Franța, cred că sunt Alpii Maritimi acolo, nu?

Diana Cimpoeșu: Da, sunt Alpii din nordul Franței, dacă vrem să fim în sentimentul invidiei, pe care nu îl recomand nimănui, dar suntem în zona Val d’Isere, acela despre care se vorbește așa, cu emfază. Este domeniul în care am mers în ultimii ani, pentru că universitatea din Londra, unde studiază fiul nostru, organizează taberele pentru studenți într-una din stațiunile acestui domeniu schiabil și anul acesta s-a numit Les Deux Alpes.

Andrei Ivașc: Foarte frumos. Cum ați ajuns acolo?

Diana Cimpoeșu: Nu vreau să vorbesc cu ușoară superioritate, e o bucurie și ca să legăm de domeniul în care activez eu și despre care vorbesc de obicei, sănătatea, este un element care contribuie la sănătate, atât bucuria, pentru că sentimentul de bucurie ne ajută să ne menținem sănătoși, cât și mișcarea în aer liber, într-o zonă cu mult ozon, cu mult aer curat, e un lucru esențial pentru sănătate.

Andrei Ivașc: Pentru cei care vor să vă urmeze exemplul, unde ar trebui să ajungă cu avionul și de acolo până pe Val d’Isere, cu ce?

Diana Cimpoeșu: Noi am vrut să zburăm la Torino, dar realitatea este că zborurile anulate ne-au făcut să zburăm la Milano. Doar băiatul nostru a zburat la Torino. Acolo am luat mașina și am mers două ore jumătate și am ajuns la Les Deux Alpes, într-un peisaj nemaipomenit, cu multă zăpadă, un lucru pe care știu că toți românii și l-ar dori în aceste momente de sărbătoare, dar se lasă așteptată în cele mai multe locuri din țară. Sunt niște pârtii minunate, a nins cât am stat acolo, din 17 până în 23, la plecare au fost aceleași zboruri anulate, așa că am zburat iarăși Milano-București, dar am ajuns odată cu Moș Crăciun, în seara de Ajun, un pic mai târziu decât ne programasem, dar am ajuns cu bine și cu bateriile încărcate de aer curat, zăpadă, frumusețe, de experiențe noi, frumoase.

Andrei Ivașc: Care sunt prețurile acolo? Mai ieftin decât în Cluj?

Diana Cimpoeșu: Nu știu exact cât e în Cluj. În alte ierni am fost la Câmpulung, pe pârtia de acolo, așa încât nu am termen de comparație cu Valea Prahovei, dar cred că e o comparație pe aproape, o comparație care nu e foarte mult în defavoarea stațiunii Les Deux Alpes. 280 de euro a fost schiatul pentru fiecare pentru șase zile, cam 45 de euro pe zi, judecând așa, incluzând peste 200 de kilometri de pârtie de toate dificultățile, dar foarte multe pârtii pline, albastre. La ei nu e chiar albastru, e un pic de roșu cu albastru, dar minunat, pârtii lungi, am avut bucuria în fiecare zi să cobor de la 3.400 de metri până la 1.600 de metri, ghețarul fiind la 3.400, chiar 3.500. Vă dați seama, diferența asta de nivel o parcurgi pe schiuri în câteva etape. Mie așa îmi place, să merg lin, să mă mai uit la un vârf, la altul, la un ghețar, la brazi, să nu mă tem că vin mulți oameni deodată.

Andrei Ivașc: Sau Doamne ferește, un urs pe pârtie, cum am văzut acum doi ani.

Diana Cimpoeșu: Nu, nu, existau semnalizări foarte bune. Au fost două zile cu ceață în care m-am temut că lumea pe pârtie era mai puțină, dar semnalizările se vedeau bine, iar cei care asigurau securitatea pistelor erau extrem de prezenți. Adică au închis o porțiune de pârtie dacă exista risc de avalanșă, au dărâmat zăpada de acolo, după aia au redeschis pârtia acolo unde nu era accesibil din cauza lipsei de vizibilitate. Acolo erau doi de la Security plasați, cu geci portocalii. Nimeni nu contesta să spună că se duc pe pârtie.

Andrei Ivașc: De unde a venit pasiunea pentru ski?

Diana Cimpoeșu: Când l-am cunoscut pe soțul meu eram studenți amândoi. El l Politehnică, eu la Medicină. El deja fusese în taberele alea, Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei și taberele astea din comunism aduceau și lucruri bune. El fusese într-o tabără de ski în liceu și prinsese acest gust și am fost undeva prin anul 2 su 3 la Sinaia, zăpadă, am închiriat schiuri și a zis să mă învețe să schiez și de atunci încerc în fiecare an să mai învăț ceva. El mă învață și acum, după mai mult de 27 de ani de căsătorie.

Andrei Ivașc: Teoretic, elevul ar trebui să își depășească maestrul după atâția ani.

Diana Cimpoeșu: Nu știu. Fiul nostru, care e student la Arhitectură în Londra a avut cu totul alte prețuri, taberele pentru studenți au prețuri preferențiale pentru ei. El s-a lăsat de ski de la 12 ani și folosește snowboard-ul și cu ieșitul în afara pârtiei. Încă nu face heliski, mă mai ascultă câteodată și nu era această posibilitate. Elicopterul era acolo, chiar m-am uitat la câteva intervenții. Se făcea în Alpii Austrieci și am zis să mai lăsăm puțin. Era cu colegii lui, nu îl puteam urmări eu mereu.

Andrei Ivașc: Cum simțiți ca părinte riscul la care se supune un tânăr entuziast?

Diana Cimpoeșu: Evident că am o strângere de inimă, că dau sfaturi, am încredere că l-am crescut cu grijă și responsabilitate și, până la urmă, o să găsească un echilibru între pasiunea pentru aventură și dorința asta de viteză, de senzațional. Face de când e mic tot felul de sporturi extreme și mountain bike, așa încât, și iarnă și vară, tot îmi tremură inima.

Andrei Ivașc: L-ați lăsat să se joace în noroi când ploua afară.

Diana Cimpoeșu: Da, fără îndoială, bătaie în zăpadă, fotbal pe stradă. Mă uitam și la copiii de la Les Deux Alpes, erau așa preocupați de cei mici să invețe să schieze de la 3-4 ani, nu aveau nicio atracție pentru telefon sau tabletă. Erau atrași de zăpadă și de faptul că învățatu să schieze și când s-a defectat ceva, copiii nu au plecat spre telefoanele părinților să găsească un joc, ci au făcut oameni de zăpadă, au făcut un derdeluș. Asta mi-a plăcut.

Andrei Ivașc: Mulțumim pentru că ne dați acest exemplu.