audio INTERVIU cu Ministrul Sănătății de Ziua Ambulanței, la Iași. „Sunt sute de ambulanțe care au sute de mii, un milon de kilometru, unele dintre el”

Noi trebuie să dezvoltăm în România o strategie de dezvoltare a serviciilor de ambulanță pentru că sigur, trebuie să avem elemente de integrare atunci când sunt situații de urgență, catastrofe, accidente. Pe de altă parte, responsabilitatea este clar a Ministerului Sănătății, asigurarea resursei umane, dezvoltarea și pregătirea ei și dotarea cu mijloace tehnice. În momentul de față există un deficit evident de ambulanțe. Sunt sute de ambulanțe care au sute de mii, un milon de kilometru unele dintre ele. E clar că lucrul acesta trebuie corectat pentru că o ambulanță veche nu înseamnă doar o ambulanță veche, ci înseamnă un risc pentru personal de pe ambulanță și bineînțeles pentru pacient. Trebuie întotdeauna să ne gândim la aceste aspecte. O să avem în perioada următoare o prezentare cu privire la strategia de la Ministerul sănătății pe care sper că o va sprijini Guvernul României și în parteneriat cu DSU pentru că, bineînțeles, trebuie să păstrăm o anumită structură organizatorică, dar asta nu înseamnă să neglijăm timpi de ani de zile servicile de ambulanță.
Cum vă veți împăca cu cei de la SMURD?
Nu este momentul acum să intrăm în polemici. Este un moment festiv. Eu cred că am fost extrem de transparent și de clar când am făcut declarații publice, inclusiv astăzi. Colaborăm dar important este să dezvoltăm medicina de urgență, medicina de urgență este o parte a sistemului medical, nu este în afara sistemului medical iar lucrul acesta trebuie să fie clar pentru toată lumea. E un lucru până la urmă o formă de bun simț care se întâmplă în toate țările UE.
Cum explicați huiduielile din Piață?
Nu am înțeles care era sensul acestor huiduieli. În general când sunt astfel de evenimente, când recunoști munca unor oameni care își sacrifică exdistența, și-au sacrificat și viața pentru salvarea semenilor lor, mi se pare nepotrivit să huiduiești pentru că este o lipsa de respect la adresa profesioniștilor din Ambulanță.
Nu am primit niciun fel de contestații. Noi am întocmit un set de criterii. Este o propunere, este transparență decizională, așteptăm propuneri din partea celor interesați, adică a celor ccare au proiecte pentru lista celor 49 așa cum a fost ea moștenită de MS de la guvernul precedent. Suntem deschiși la dialog și la sugestii care să facă posibilă atingerea condiționalităților. Sunt două condiționalități majore și anume să ne încadrăm într-un buget limitat care este 1,7 miliarde euro și să facem minim 25 de obiective de investiții. Vă asigur că și Institutul regioanl de Boli Cardiovasculare Iași, ca institutul CC ILIESCU din București, ar trebui din punct de vedere financiar, fiind vorba de o patoplogie prioritară, să beneficieze de o formă de finațare care să facă posibilă edificarea unei astfel de instituții și în Moldova, unde în mod evident este nevoie de așa ceva.
Concret, noi avem niște condiționalități, PNRR a fost semnat cu Comisia Europeană. Trebuie să respectăm niște proceduri, nu poate să existe un anagajament, există niște criterii, sunt în dezbatere. În momentul în care vor fi aprobate de Guvernul României, ele vor fi aplicate. Unitățile care îndeplinesc condițiile și obțin punctajul în urma aplicării acestior criterii se vor califica. Nu putem să introducem niște instituții peste rând , este important să respectăm niște reguli pentru că altfel finanțarea de la UE nu mai vine. Ori dacă nu respectăm criteriile nu vom avea finanțare. Trebuie să respectăm criterii, așa a fost încheiat PNRR
Trebuie să ne îngrijoreze evoluția infectărilor COVID?
Este o evoluție care este preocupantă pentru MS, pentru autoritățile de sănătate publică. Ne pregătim penrtu un număr de cazuri ceva mai mare la secțiile de ATI. Din fericire, numărul de paturi ocupate nu depășește 15%, paturi de COVID, 12% pentru paturile ATI, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să dezvoltăm serviciile ambulatorii,încât să putem să asigurăm și tratamentul ambulatoriu celor care au nevoie nu doar tratament spitalicesc. În rest, măsuri decente, de prevenție, recomandate, individuale care au și efect asupra comunității