audio INTERVIU cu Alex Livadaru: „Asta cu reducerea cheltuielilor publice cred că este o glumă, o glumă proastă. Nu suntem în stare să fim coerenți nici cu banii din PNRR”

Alex Livadaru este jurnalist și producător de televiziune cu o experiență de peste 20 ani în presă. A coordonat în calitate de producător general echipa Pro Tv care a câștigat premiul Emmy la categoria „news” pentru campania „Tu știi ce mai face copilul tău?”. A lansat cea mai cunoscută emisiune de investigații și reportaje „România, te iubesc”, difuzată de Pro TV. Alex Livadaru a înființat Republica.ro, iar astăzi a acordat un interviu pentru Radio HIT, unde a vorbit despre guvern și deciziile pe care le ia.
„Toate-s vechi și nouă toate. Haideți să ne uităm puțin în guvern și să vedem așa. Domnul Grindeanu, l-ați mai văzut, îl mai cunoașteți, îi știți activitatea, știți cu ce se ocupa acum câțiva ani, când dădea o ordonanță? Nu-l cunoaștem pe domnul Grindeanu. Se aude că o să vină domnul Tudose. Cine e domnul Tudose? Păi e fost premier care a plecat cu scandal, s-a certat cu liderul Dragnea, i-a lăsat pe premierul japonez și întreaga delegație cu ochii în soare. Astăzi, iată, pun de o ciorbă împreună, guvernamentală”, a spus Alex Livadaru.
„Nu cred că se transmite această traumă de la un guvern la altul. Eu cred că trauma, de fapt, o suferim noi și o transmitem noi de la un guvern la altul. Uitați-vă că nu suntem în stare să luăm și să fim coerenți nici cu banii din PNRR și cu fondurile de accesat, cu bornele de realizat. Nu suntem în stare să facem vestitul pachet legislativ pentru educație, România educată, nu se leagă mare lucru”, a mai adugat jurnalistul.
„Asta cu reducerea cheltuielilor publice cred că este o glumă. Atâta vreme cât nu umbli la cauze este o glumă proastă. Nu e o treabă serioasă. Lucrurile se fac structural. Vorbeam ani de zile despre necesitatea unui audit al aparatului bugetar. Sunt zone foarte slab finanțate, sunt multe locuri în care personalul este subdimensionat, cum ar fi la poliție, zona medicală, ambulanțe”, a spus Alex Livadaru.