Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

audio INTERVIU. Credeți în Dumnezeu? Ce răspunde Cristian Tudor Popescu

  • iunie 30, 2022
  • Diana Nechita

Ce înseamnă a fi bun român, se întreabă jurnalistul Cristian Tudor Popescu în ultima sa carte „Dumnezeu nu e mort”. Cristian Tudor Popescu spune că nu sunt criterii care să definească performanța în „a români”. Dar, adaugă Cristian Tudor Popescu, cei care sunt de obicei ratați cu gură mare le rămâne să fie buni români și să țipe asta în toate piețele. Volumul „Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative” de Cristian Tudor Popescu a fost bestsellerul editurii Polirom la Bookfest 2022, la secţiunea nonfiction.

 

Violeta Cincu: Al cui om este Cristian Tudor Popescu?

A lu niște oameni, cum se răspunde în Oltenia câne te întreabă cineva – Da tui a cui ești?. A lu niște oameni.

Violeta Cincu:  Ce înseamnă să fii bun român?

Nu știu, nu am știut niciodată, e o expresie care revine sistematic în vorbirea publică. Nu știu ce înseamnă, știu ce înseamnă să fii bun muncitor, bun inginer, un bun medic. Bun român, nu știu ce ar putea să însemne lucrul ăsta, care sunt criteriile, în primul rând, prin care se definește performanța în a români sau putem să creăm un verb – a români. Eu românesc bine, nu? Ca să fiu român bun și, din câte am văzut eu, când, în afară de asta nu ești nimic, adică ești un ratat cu gura mare, și-n meserie, și-n viața personală, atunci îți rămâne să fii bun român și să țipi lucrul ăsta prin toate piețele.

Violeta Cincu: Dumnezeu E mort, interceptând note informative, Cristian Tudor Popescu, pare a fi un fel de arcă a lui Cristian Tudor Popescu?

O arcă, da.. O arcă în care se află și animale fantastice, animale imaginare, nu e o arcă a lui Noe cu animale de pe Pământ. Sunt și animale de dincolo, de altundeva.

Violeta Cincu: Cum ați defini animalele din arca lui Cristian Tudor Popescu?

Sunt imaginare, cu toate că, dacă citești, par a avea coadă, copite, blană, miros, nume. Au de toate. Au toate atributele realului, dar ele sunt, toate, în ultimă instanță, imaginare. Au niște elemente de real în construcția lor, dar, finalmente, ele sunt produsul închipuirii. Am avut un episod, pe care nu-l comentez, cu un personaj așa, la vreo 50 și ceva de ani, care părea că a avut funcții grele și poate mai are sau o pensie corespunzător de uriașă, nu de mare, care mi-a spus – Domnule, am cumpărat cartea dumneavoastră, ce aveți acolo sunt documente de la CNSAS că subtitlul este Interceptări. Note informative și îi zic- Da ați citit-o? Cartea?. La care el – Ei, am răsfoit-o. Păi citiți-o până la capăt. A, deci dacă citesc, se mai luminează spre sfârșit. Asta e.

Violeta Cincu: De ce acest titlu, Dumnezeu nu e mort? Dați replica lui Nietzsche, Dumnezeu a murit?

Nu, nu neapărat. De altfel, eu nu sunt un fan al filosofiei lui Nietzsche, a fost un foarte bun scriitor, un stilist remarcabil cu o expresivitate ieșită din comun, dar ideile lui nu mi se par câtuși de puțin valabile, deci nu țin neapărat să mă raportez la el. Sigur că se poate face raportarea asta la el, Dumnezeu nu e mort. Ei, o să vedeți că nu mă raportez la Nietzsche. Într-adevăr e construită prin opoziție această frază, propoziție, dar nu la Nietzsche.

Violeta Cincu: Dar la ce?

Citiți.

Violeta Cincu: E citită. Prima dată, m-am gândit că Interceptări. Note informative vin de la Consiliul Național de Studiere a lui Dumnezeu. Mi se părea că Dumnezeu a extras niște personaje și ni le-a pus în cartea dumneavoastră. După aceea, câteodată am zis că nu o voi putea citi pe toată, dar după aceea mi s-a schimbat dispoziția și am citit-o de două ori.

Dar de ce prima dată ați crezut că nu o să o citiți pe toată?

Violeta Cincu: Pentru că nu înțelegeam cine cu cine vorbește.

Da, așa am și dorit, să nu pun acolo personajul ca în piesele de teatru, să fie pur și simplu un dialog între voci. Acolo sunt voci, nu personaje. Se poate contura în capul  fiecăruia cine anume vorbește acolo, dar e un procedeu asumat.

Violeta Cincu: Dumnezeu nu e mort pare foarte încurajator pentru credincioși.

Da, dacă te mărginești să citești această carte așa cum se citește presa astăzi sau titlurile de la televizor, de pe net. Se citește titlul, știți că acum vorbim de un obicei vechi, astăzi uitat, și anume acela de a citi și textul de sub titlu. Asta se întâmpla cu niște zeci de ani în urmă. Acum, acest obicei a fost pierdut și se citește titlul. Ca frecvență în literatură, asta este cea mai întâlnită situație în clipa de față. Oamenii citesc titlul, dacă citesc prima frază din text și trec mai departe, deci, această carte, luând numai titlul, poate fi o speranță pentru credincioș, nu? Dacă citești și cartea până la capăt, o să vezi că nu e chiar așa.

Violeta Cincu: Titlurile par notă informativă 227, sursa Colea, par inspirate din Note informative, dar mă duc cu gândul către titulatura care apare în Vechiul și Noul Testament.

Da, mă bucur că ați observat această similitudine. M-a frapat și pe mine. Luca 22 cu 13 și notația, tipiconul, pentru Notele securității. Exista această asemănare și de aceea am reprodus-o în carte.

Violeta Cincu: Ați scris pentru dumneavoastră. Pentru cine mai este această carte?

Nu mă interesează. În momentul în care public o carte, vorbim de publicat, scrisul.. Sunt două lucruri diferite. A scrie și a publica. A scrie este una și poți să o faci cu stări diferite interioare. Cât am scris și scriu gazetărie, am în minte și cititoriii. Mă gândesc la diversele categorii de cititori, la modul în care textul trebuie făcut astfel încât să ajungă ceea ce vrei să spui pentru că e o mare deosebire între ceea ce vrei să spui și ceea ce ajunge la cititor, lucrul ăsta l-am învățat în zorii gazetăriei mele, când construiam niște texte pe care eu le consideram perfect logice, coerente, expresive și ele trebuie să ajungă la cititor. Atunci primeam scrisori, nu era internet, și primeam tot felul de scrisori în care, cu stupoare observam că una vorbim, pașca ne înțelegem, adică cititorul făcea niște legături între cuvinte, citind pe sărite, pentru că așa se citesc textele de presă, se citesc în viteză și oamenii fac niște scurtcircuite între diverse cuvinte din text, rezultatul final fiind diferit complet de ce ai vrut tu să scrii acolo și așa am înțeles cum trebuie scris un text de presă astfel încât să ajungă ceea ce vrei tu să ajungă la cititor, adică trebuie să scrii exact în tiparul lui de lectură. El să creadă că face scurtcircuit în text, dar de fapt, să facă ceea ce vrei tu și să citească ce ai vrut să transmiți. Asta înseamnă preocuparea față de cititor, ea este existentă în literatură, în ce mă privește, în momentul în care public o carte, nu am în fața ochilor niciun cititor și primul cititor al acestei cărți și cel decisiv sunt eu. După ce scriu cartea în formă finală, o las și vreo lună de zile deoparte și o citesc. După o lună de zile o citesc și am pretenția că o citesc cu un ochi absolut detașat, rece. Dacă îmi place, atunci e în regulă, îi dau drumul spre publicare. De altfel, e și motivul pentru care m-am mărginit să fiu un excepțional cititor. Nu știu cât de bun scriitor sunt, dar înainte de asta am fost un foarte bun cititor și m-am mărginit să fiu până la o vârstă destul de înaintată, până la vreo 28, aproape 30 de ani, în care nu am considerat că mai este nevoie să mai scriu și eu ceva. Există cărți bune, pe care le pot citi. Cam de la vârsta aceea am constatat că sunt lucruri pe care aș fi putut să le citesc și nu erau în cărțile citite și de aceea am început să scriu cărți cu ceea ce aș fi vrut să citesc. Am citit cartea, mi-a plăcut, i-am dat drumul. Dacă o mai citi-o cineva, cu atât mai bine țării.

Violeta Cincu: Omul este un covid între două viduri, cel dinăuntru și cel din afară și făcând un scurtcircuit, nu știu cum a înviat Iisus, dar știu cum a murit. Fără Dumnezeu și fără lumânare. Așa e?

Da, e un adevăr ăsta, e un adevăr pe care credincioșii nu vor să îl vadă. În general, credinciosul român nu vrea să vadă acest adevăr crunt, când se spune despre cineva în religia creștin-ortodoxă că a murit nespovedit, neîmpărtășit și fără lumânare, e foarte rău, nu? Păi așa a murit chiar Iisus. Încă ceva care contrariază. Am făcut experimentul ăsta cu credincioșii, le-am zis- Iisus nu Este creștin. Se uitau la mine și mă întrebau, cum adică nu e creștin?. Nu e pentru că El este Întemeietorul creștinismului, nu are cum să fie creștin. Toți cei care vin după aceea sunt creștini, El nu e și în general, oamenii aceștia nu vor să citească cu atenție Sfânta Scriptură. Ei se mărginesc cu ce aud pe la popă la biserică, ce se mai transmite din gură în gură, prefabricate verbale, dar nu citesc cu atenție Cartea fundamentală a propriilor credințe. Dacă citești cu atenție, vezi că acolo Iisus a murit fără Dumnezeu și acolo El Spune ceva foarte important-Doamne, Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit? Problema este că Eu, Iisus, am încetat să mai exist pentru tine. Așa e raportul acolo, nu că Dumnezeu a Dispărut. Acolo nu spune – Doamne, Unde ai plecat și m-Ai lăsat? Nu, Spune- Doamne, de ce m-ai părăsit pe mine? Deci eu am încetat să mai exist pentru Tine. Fără lumânare, evident, că nu i-a aprins nimeni nicio lumânare și nici nu era spovedit că nu avea cine să îl spovedească. Deci iată un adevăr simplu și puternic pe care credincioșii nu vor să îl vadă, să îl ia în considerare, dar eu am explicat asta într-o carte precedentă, iarăși ceva care îi uluiește pe credincioși în general, că așa trebuia să se întâmple. N-ar fi avut sens ca Iisus-Dumnezeu să moară pe cruce, având spatele asigurat, adică să îl aibă pe Dumnezeu în spate, El fiind omul cuiva, adică Eu îl am pe cel de Sus, Sunt omul cuiva, mă omorâți aici, dar eu după trei zile învii, vă sparg pe toți, sunt tare și așa mai departe. El trebuie să fie vulnerabil tocmai, pentru că este fiul omului, devine uman, El trebuie să fie vulnerabil, trebuie să moară, trebuie să sufere, trebuie să fie totul real, arșița, oțetul ăla pe care I-l bagă în gură soldații și sulița din coaste, toate astea trebuie să fie reale pentru ca sacrificiul să aibă sens. Altfel, dacă El era doar o ființă eterică, numai divină, nu suferea nimic din toate acestea, nu ar fi avut.

Violeta Cincu: Cartea dumneavoastră este o capcană, știți? Pentru că o poți citi vânând personajele, adică le citești pe alea cu Vadim Tudor, treci peste alea cu matematica, dar în același timp, este o carte despre Dumnezeu și noi care suntem uneori covid, uneori păduche și ajungi în cele din urmă la filosofie punându-ți foarte multe întrebări.

Filosofie se poate face în multe feluri. De obicei, nu este prezentă în conștientul și subconștientul colectiv. Filosofia înseamnă ce e viață, spirit, materie. Stai, contempli, te uiți în zare și răspunzi la întrebări fundamentale. Filosofie înseamnă Aristotel, Platon, nu. Filosofia poate fi o povestire cu personaje, în care nu se folosește niciun termen filosofic, nu se vehiculează în mod explicit nicio idee filosofică și totuși, textul acela poate să fie profund filosofic. Eu am folosit și astfel de modalități de a face filosofie, ceea ce înseamnă să faci filosofie în sensul lui Pascal. El spunea că să-ți bați joc de filosofie este singurul mod valabil de a face filosofie, asta am încercat în anumite texte.

Violeta Cincu: Avem noi o teamă obsesivă de a nu fi luați de proști?

Da, foarte bună observație. În general, mediocritățile consolidate au această frică fundamentală- Bă, să nu fiu luat drept prost. Așa îi vezi, așa îți dai seama că ai de-a face cu o mediocritate cruntă pentru că dacă i se pune o întrebare, de pildă, un exmeplu de acum 30 de ani, un individ care a intrat și în pușcărie după ce a fost europarlamentar. A avut funcții politice, vice-prim ministru la un moment dat, și ăsta, pe aeroport, întorcându-se de la Strasbourg sau Bruxelles, prin anii 90, la început atunci, este întrebat de un reporter de Academia Cațavencu. Zice- domnule, știți că a ajuns dublu raportul dintre oxigen și hidrogen, știți chestia asta? La care ăsta răspunde- Domnule, eu am atras atenția și la Strasbourg că nu se mai poate în felul ăsta, trebuie luate măsuri pe plan european pentru că se întinde chestia asta. Deci acesta este individul care nu concepe să tacă, nu concepe să spună că nu cunoaște, nu am suficiente date în legătură cu  întrebarea pusă. Domnule, e o problemă cu Sanscrita. Da, știu. Îi e teamă să tacă. Tăcerea înseamnă să fii luat drept prost, asta este ideea lui despre inteligență.

Violeta Cincu: Dacă în locul meu ar fi gazetarul Cristian Tudor Popescu, ce întrebare i-ar adresa scriitorului Cristian Tudor Popescu?

Credeți în Dumnezeu, domnule Popescu? Vreți un gazetar. Asta este întrebare de gazetar.

Violeta Cincu: Și răspunsul?

Întrebarea asta nu ar trebui pusă niciodată pentru că întrebarea este absurdă. Există întrebări la care nu se poate răspunde pentru că întrebarea nu este formulată ca atare. Ea nu poate avea niciun răspuns. De ce? Păi credeți în Dumnezeu? Ce este Dumnezeu? Trebuie să-mi dai ce este. Dacă este să cred în pana de pe masa lui Silviu de aici, asta poate fi definită. Îi pot da niște criterii de existență, are niște calități și așa mai departe. Spuneți-mi și mie un singur criteriu de existență a lui Dumnezeu ca să vă pot răspunde dacă cred. În afară de a-mi spune că Dumnezeu este totul și nimic, Dumnezeu este mai măreț decât orice. Timp de 400 de ani s-a spus că până și în mintea lui Dumnezeu trebuie să existe o entitate care să fie mai măreață în totul decât orice. Dacă această entitate existentă în mintea unui om nu are corespondență, nu există și în realitate, deci cea mai mare, atunci înseamnă că realitatea există un alt cel mai mare dacă acesta nu există. Deci rezultă că ce am imaginat eu în mintea mea ca fiind Dumnezeu supremum nu e supremum pentru că corespondentul ăla din realitate. Economia românească este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Asta este ce s-a propagat formidabil, poate o să scriu vreodată despre propagarea prostiilor uriașe de-a lungul timpului. Au rezistență unele dintre ele.

Violeta Cincu: Finalul cărții te face să-ți dea lacrimile. De ce ați ales acest final?

M-a ales el pe mine, nu l-am ales eu. Uneori, atunci când generezi text sau o carte, până la un anumit punct scrii tu textul. De la un anumit punct încolo te scrie el pe tine. Textul e deja în existență, el există și are niște caracteristici, calități, trăsături pe care nu ai altceva de făcut, decât să le respecți. Acel final a venit la mine.