audio „Cu sufletul deschis către Cer. Să îl descoperiți pe Dumnezeu cotidian”. Interviu cu preotul episcop Macarie Drăgoi

„Promisiunea e mai grea ca datoria”, mi-a spus Episcopul românilor din Europa de Nord atunci când a avut răgazul unui interviu la Radio HIT. Lansarea de carte de la Iași a fost un succes, iar Biblioteca Centrală era neîncăpătoare. Părintele Episcop Macarie Drăgoi zâmbește. E numai un zâmbet, iar zâmbetul cald îți arată, la fel ca mărturiile din volumul apărut la Editura Polirom, că Dumnezeu este iubire.

Cine este părintele episcop Macarie Drăgoi?

Macarie Drăgoi (la Botez, Marius-Dan), născut la 9 mai 1977 în Căianu Mic, jud. Bistriţa-Năsăud. A crescut în satul Spermezeu, unde a urmat clasele primare. Clasa a VIII-a a urmat-o la Cluj. Absolvent al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava (1991-1996) și al Facultății de Teologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1996-2000); studii aprofundate, secţia Teologie-Istorie, la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca (2000-2001) şi studii de specializare la universităţile Leeds şi Durham (2004-2005). Doctor în Teologie și în Istorie. A fost secretar al Mitropolitului Bartolomeu Anania (1998-2003), redactor la Radio Renaşterea din Cluj-Napoca (1999-2002) şi Radio Reîntregirea din Alba Iulia (2003-2005). În perioada studiilor în Anglia a întemeiat prima parohie românească din nordul Marii Britanii, la Mirfield-Leeds. La 5 martie 2008 a fost ales Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord de către Sfântul Sinod al BOR. În prezent, îi păstorește pe românii ortodocși din Europa de Nord, pentru care a înființat noi parohii cu mai multe biserici proprii și centre cultural-catehetice. A întemeiat Centrul pentru tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM), Centrul de pelerinaje „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești” și alte centre social-filantropice. A fondat revista eparhială bilingvă Candela Nordului, cu suplimentele Candela de duminică și Candela copiilor, și editura Felicitas, a instituit ordinul pentru mireni și clerici „Crucea Nordului” și alte ordine episcopale. În 2010, împreună cu teologii ortodocși suedezi din Stockholm, a întemeiat Centrul de Studii Ortodoxe din capitala Suediei, cu o editură proprie, Anastasis. A publicat volume și studii pe teme teologice, istorice şi etnologice, precum şi numeroase articole, recenzii şi interviuri în periodice bisericeşti şi de cultură. De același autor, la Editura Polirom a apărut 10 ani cu mitropolitul meu, Bartolomeu Anania (1998-2008). Amintiri la capătul dorului (2021).

„Iubite cititorule, întâmplările și oamenii pe care i-am cuprins în aceste mărturii mi-au pătruns în suflet și au rămas în memoria afectivă a celor cincisprezece ani petrecuți deja în misiune pe tărâmurile vikingilor. Din marile terminale ale aeroporturilor, de-a lungul numeroaselor călătorii prin aer, pe apă sau pe uscat și al întâlnirilor providențiale cu frații și surorile de credință cu care am împărtășit bucurii și dureri, am simțit întotdeauna prezența Atotmilostivului Dumnezeu. În lucruri care aparent sunt mici și smerite: surâsul unui copil după Cuminecare, sufletul străluminat de pocăință al unui muribund, bucuria regăsirii celuilalt în ipostaza de „aproape”, deși acasă ne era străin, și altele. Am experiat în toate acestea pronia lui Dumnezeu, care ne răscolește uneori sufletele spre a ne reaminti de cerul din noi. În cei doi ani haotici ai crizei pandemice am avut nedoritul răgaz de a cugeta și de a readuce la lumină multe asemenea amintiri de suflet provenite din trăirile, împlinirile, greutățile și încercările mele de episcop pelerin în diaspora românească din Europa de Nord și din alte locuri. Și m-am gândit că ar fi de folos să le aștern în scris, spre a le împărtăși cu tine, ca într-o convorbire de taină la ceasul de acum. Să așez toate aceste înscrisuri ale „degetului” lui Dumnezeu și înaintea inimii tale, spre pildă, pentru a-ți reaminti la rându-ți, în propria ta existență, multiplele prilejuri în care L-ai trăit pe Cel ce este în împrejurările concrete ale vieții. Iar prin acest volum de mărturii nădăjduiesc să deschid o modestă cale spre înțelegerea generală a spiritualității creștine în contextul modernității, în special a Ortodoxiei boreale, pe care am cunoscut-o dinlăuntru”
Al tău părinte, frate și prieten în Hristos, † Episcopul Macarie

Violeta Cincu: Cum arată fișa postului unui preot misionar?

Preasfințitul Episcop Macarie Drăgoi: Provocările unui slujitor al bisericii misionare depind foarte mult de tipul de misiune în care se află. Ce nu trebuie să uităm este că toți suntem chemați la misionariat, la apostolat, toți. De la Vlădică la Opincă, nu doar clericii, ci și mirenii. Avem cu toții chemarea apostolică în calitatea noastră de creștini și suntem cu toții apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este adevărat că lumea secularizată în care trăim, termenul de preot misionar se folosește nici măcar în cazul tuturor slujitorilor bisericii, ci doar în anumite cazuri, de pildă, preoții de spital, preoții militari sau preoții fără parohie care au slujirea în anumite zone sociale și alți preoți sunt numiți preoți misionari. Cei care au slujiri mai sensibile, mai deosebite. Misionar, în acest caz, vrea să spună că preotul respectiv are slujire în circumstanțe speciale, neobișnuite, excepționale. În ceea ce privește misionariatul în diaspora, acesta aduce o serie de provocări specifice pentru preot și arhiereu, care sunt foarte diferite de cele ale preotului și arhiereului din țară. Fișa postului derivă din aceste provocări ce pot cuprinde o listă lungă de la risipirea pe distanțe lungi a microcomunităților de români la adaptarea în societăți care, în multe cazuri, nu mai păstrează decât vagi urme de creștinism. Misiunea mea în diaspora scandinavă este de a ține viu focul euharistic și de a-l răspândi la cât mai mulți dintre cei pe care îi slujesc, indiferent de cât de departe sau izolat s-ar afla, risipiți sau pierduți prin cine știe ce fiorturi sau insule polare, pentru a le încălzi sufletele, pentru a-i păstra în biserica mamă și pentru a le hrăni duhovnicește identitatea originară. Misiunea în diaspora este o șansă.

Violeta Cincu: Europa de Nord v-a ales pe dumneavoastră sau Macarie Drăgoi a ales Europa de Nord?

Preasfințitul Episcop Macarie Drăgoi:Ce pot să vă spun este că în mod cert nu am căutat să ajung episcop aici, în aceste locuri îndepărtate de casa mea părintească. Am acceptat cu vie emoție, dar și cu mari frământări această misiune. După 15 ani de osteneli, de peregrinări, de întâlniri cu Atotmilostivul Dumnezeu la firul ierbii, cum îmi place să spun, pot să mărturisesc că înțeleg din ce în ce mai mult planul Lui pentru mine și pentru cei pe care mi i-a încredințat să îi păstoresc aici, în Europa de Nord și nu mă refer doar la români, mă refer la atâția convertiți care s-au împărtășit și se împărtășesc din lumina și sfințenia ortodoxiei pe aceste tărâmuri polare. Dacă ar fi să mă iau după aparențe, Europa de Nord este foarte diferită ca profil cultural, spiritual, față de ceea ce îmi era mie familiar și drag. Eu aveam afinitate pentru zonele noastre rurale, tradiționale, mai cu seamă pentru zona mea natală, pentru Poalele Țibleșului, pentru oameni calzi și iubitori, pentru cumințenia evlavioasă a țăranilor.

În schimb aici, în Scandinavia, este mai rece la propriu și la figurat. Oamenii de aici sunt mai reținuți și mai distanți, uneori îi contaminează pe conaționalii noștri, însă românii care rămân în biserică rămân la fel de calzi ca în comunitățile de acasă. Această aparentă nepotrivire este o taină pe care a așezat-o Dumnezeu în calea viețuirii mele și în calea celor pe care i-am cunoscut în misiunea mea de aici din Scandinavia.

Violeta Cincu: Cum ați găsit comunitățile de români din Europa de Nord?

Preasfințitul Episcop Macarie Drăgoi:La început erau foarte mici, risipite și învrăjbite, cele care existau doar în Suedia. În Norvegia și în Danemarca vreau să vă spun că erau două comunități organizate în capitale, la Oslo și la Copenhaga, deservite de preoții noștri din Suedia. Cea de la Oslo era în grija preotului de la Gothenburg care mergea o dată la o lună jumătate, două luni să le săvârșească liturghia celor puțini. Preotul din partea de Sud a Suediei trecea podul, trecea strâmtoarea și ajungea la puținii români din Copenhaga. Așadar, cele trei mari parohii, bine organizate erau cu câteva zeci de suflete în cele trei orașe, iar preoții din Suedia aveau grijă și de puținii români care viețuiau în Norvegia, Danemarca, iar preotul de la Stockholm mergea și la Helsinki pentru românii de acolo din Finlanda.

Cele care erau erau mai mici, era comunitatea de la Stockholm era risipită, învrăjbită, însă, odată cu venirea mea la cârma noii episcopii în urmă cu 15 ani, comunitățile de români s-au adunat în jurul altarului euharistic, am adus preoți tineri și foarte tineri și acum sunt tot mai numeroase. Sunt câteva zeci de mici comunități în țările nordice, inclusiv în Insulele Feroe, unde sunt vreo 300 de conaționali acolo și la slujba pe care o slujește preotul permanent participă ortodocși de diferite naționalități, fiind singurul care slujește dumnezeiasca liturghie în Insulele Feroe. Așadar, pot să vă spun că și în micile comunități din Suedia, pe care le-am găsit în urmă cu 15 ani, fracturile au fost vindecate, însă risipirea a rămas. Vreau să vă spun că am ajuns până în Groenlanda ca să caut români. Românii care vor să participe la liturghie, fiind atât de risipiți, mai cu seamă în Norvegia, parcurg sute de kilometri pentru a ajunge la dumnezeiasca slujire. O simplă vizită, în cazul meu, înseamnă de multe ori să călătoresc cu toate mijloacele posibile, mașină, tren, vapor, avion, însă dau slavă lui Dumnezeu că alături de preoții pe care i-am așezat slujitori în episcopia Europei de Nord, distanțele fizice au început să fie estompate de apropierea sufletească ce se săvârșește prin cuget, rugăciune pentru aproapele aflat în suferință.

Violeta Cincu: Care au fost încercările care v-au marcat drumul misionariatului în Europa de Nord? Pe ce spini a călcat episcopul pelerin Macarie Drăgoi?

Preasfințitul Episcop Macarie Drăgoi:Prefer să îmi amintesc parfumul trandafirilor, iar nu spinii pe care aceste flori îi au pe tulpină. Încercările cele mai mare au fost cele ale începutului, foarte dificile, cu strâmtorări de tot felul, de la cele mai simple, cum ar fi lipsa unui sediu adecvat pentru episcopie, până la cele mai complicate, cum ar fi lipsa de deschidere a unora dintre oameni pentru care fusesem trimis episcop aici, în Scandinavia. Aceasta este cea mai mare încercare pe care o poate trăi un episcop misionar, să nu fie primit de oamenii săi sau să fie privit cu reticență, cu neînțelegere. Aceasta s-a întâmplat la început, însă am fost încurajat de cuvintele Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, Întru ai săi a venit, dar ai săi nu L-au primit, referindu-se la Mântuitorul Nostru Iisus Hristos. Dacă Însuși Mântuitorul Hristos A pătimit aceasta, nu cu atât mai mult noi, care suntem slugi netrebnice, așa cum ne spune Domnul în Evanghelie.

Violeta Cincu: Ați găsit români cu ușa închisă atunci când Le-a bătut Dumnezeu la ea, dar în același timp i-ați făcut să își deschidă poarta sufletului către credință, din nou. Ce rol joacă credința atunci când ești singur într-o țară îndepărtată, departe de o biserică în care să te rogi, să îți botezi copilul, să plângi?

Preasfințitul Episcop Macarie Drăgoi:Vreau să vă spun că am găsit și români care și-au închis ușa și m-am întristat pentru că orice slujitor al lui Hristos îl poartă pe Hristos și prin slujitorul său, Însuși Hristos intră în casa și în inima celui pe care îl dorește așa cum se spune în Sfânta Scriptură- Eu stau la ușă și bat. Este o mare bucurie atunci când celălalt îmi deschide ușa. Hristos Este acolo unde este lăsat să intre. Au fost multe prilejuri în care cei pe care îi păstoresc aici și nu mă refer doar la români, mă refer și la alți ortodocși de diferite naționalități, dar și-au exersat solidaritatea. De aceea, în această comuniune de dragoste și rugăciune, purtăm de grijă celor aflați în necazuri, în încercări, în boli, ajutăm cu ce este nevoie atunci când cineva este în lipsă sau în urgență, arătăm că suntem aici, aproape, măcar cu o vorbă bună, cu un gând bun, cu o lacrimă dacă nu avem cum cu altceva, însă dacă ar fi să aleg un bine din toate relele care au bântuit episcopia noastră, a Europei de Nord și nu numai, mă refer la cazurile familiilor despărțite de copilași și pot să vă spun, de la inimă la inimă, că am învățat nu doar eu, ci și cei care m-au însoțit în această lucrare de solidaritate și sprijin ale acestor familii aflate în grea încercare, pot să vă spun că am învățat cu toții lecția solidarității, a comuniunii. Sigur, mai este mult până vom reuși să fim pe deplin solidari, însă zidul indiferenței și al răcelii a fost crăpat și a fost demolat.

Violeta Cincu: Cum ați defini o minune?

Preasfințitul Episcop Macarie Drăgoi:Minunea nu are definiție. Ea este pur și simplu și o recunoști când se întâmplă, dacă reușești să îl recunoști pe Dumnezeu, care uneori Este în spatele unor coincidențe de necrezut, al unor intervenții neprevăzute, care atunci când se întâmplă, sunt ca o izbucnire de cer în viața noastră. Cerul își face simțită prezența în viața ta și aceasta, cred eu, este definiția minunii. Deci, iată, definiția minunii- Cerul își face simțită prezența în viața ta, fie că este vorba de o vindecare a unei boli terminale, fie că este vorba de ușurarea pe care o simți după o spovedanie sinceră și deplină, fie că e vorba de bucuria neașteptată pe care nu o mai credeai posibilă după o dumnezeiască liturghie, așadar, minunile se întâmplă și fac parte din viața noastră cotidiană.

În volumul Misiune pe tărâmul vikingilor. Mărturiile unui episcop pelerin. Europa de Nord, apărut la Editura Polirom, povestiți faptul că ați pierdut un avion direct către Amsterdam și ați prins unul cu escală pentru a sta lângă o bătrânică care se temea de zbor, dar care mergea la un copil din Olanda și v-a povestit că s-a rugat să îi dea pe cineva alături ca să treacă cu bine zborul. Ce minuni a mai trăit Macarie Drăgoi?

Am fost martor la multe recuperări din stări grave sau mortale, cum considerau medicii. Sunt foarte multe cazuri, de la copii la oameni maturi, dar minunea cea mai dragă sufletului, povestită în capitolul Glasul curatei bucurii, este întâlnirea cu Maica Domnului și recunoașterea chipului ei în cel zugrăvit de iconar în Icoana Maicii Domnului Alăptătoarea, însă, pe lângă minunile pe care am putut să le transmit în acest volum, cea mai mare minune este misiunea mea aici, în diasporă, care este o șansă de a descoperi ce este misiunea apostolică.

Violeta Cincu: Se spune că și atunci când vrei ceva foarte-foarte mult ceva și nu primești e un semn că Dumnezeu Își arată faptul că nu e pentru mine și există apoi momente în care mulțumim lui Dumnezeu că nu ne-a dăruit acel lucru. Credeți că goana după bani, influențați de cultura de tip fast-food, îl uităm pe Dumnezeu?

Preasfințitul Episcop Macarie Drăgoi:Ceea ce mi-am propus întotdeauna să transmit celor pe care îi păstoresc este faptul că Dumnezeul nostru Este un Dumnezeu cotidian, Este în lucrurile mici, în întâlniri, micile evenimente care, aparent, par lipsite de greutate. Așadar, trebuie să îl căutăm ca și El să ne caute și să fim receptivi la gesturi ale dragostei și ale mulțumirii. Dumnezeu Este cu noi și nimeni nu poate fi împotriva noastră. În cele mai mici gesturi, în cele mai mici întâmplări Îl întâlnim pe Dumnezeu și ar trebui să simțim mulțumire atunci când, în ciuda obstacolelor, într-o societate consumistă, întinzi măcar mâna celui de lângă tine. Acestea sunt ascunse de Dumnezeu în întâmplări modeste și ferite care, însă, acumulate și conștientizate, dau apoi seama de un adevărat traseu inițiatic spre adâncul inimii. Acolo unde bate Duhul, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel și strigă – Ava, Părinte!

Violeta Cincu: Noi suntem ca o corabie. Nu e periculoasă apa pe care plutim, ci apa din sufletul nostru, cât este de curată și cât este de tulbure și pentru că e Paștele, v-aș întreba, părinte Macarie Drăgoi, Dumnezeu Este iubire sau Dumnezeu E și pedeapsă?

Preasfințitul Episcop Macarie Drăgoi:Dumnezeu Este Iubire. El Este iubire. În iubire simțim uneori și dojană, și încercarea prin care trecem. Eu însumi, care sunt slujitor aici în diaspora, îmi dau seama ce șansă am de a împărtăși iubirea lui Dumnezeu pretutindeni, mai cu seamă aici, sunt multe provocări și e important să mergi tu după oameni și să mărturisești prin toți porii că Dumnezeu Este iubire, însă, pe cel pe care îl iubește îl și încearcă. Cum spun Sfinții Părinți, pașaportul pentru Rai are întotdeauna nevoie și de viza încercărilor și într-o încercare se exprimă dragostea și grija pentru Dumnezeu că atunci ne întoarcem cu fața către El și atunci redescoperim Evanghelia și frumusețea bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În acest sens, peste tot, nimic nu funcționează de la sine, în toate se vede purtarea de grijă a lui Dumnezeu, însă cea mai puternică luptă este lupta împotriva inerției, aici, în diasporă, impusă de distanță, în țară, de dificultățile materiale, de neajunsuri. Mă refer la distanța sufletească, în primul rând. Important este să fim cu toții în dragostea lui Dumnezeu pe care să o mărturisim și să o lucrăm întru credința cea adevărată.

Violeta Cincu: Cum vreți să rămână cititorul după ce termină În Misiune tărâmul vikingilor. Mărturiile unui episcop pelerin, în Europa de Nord?

Preasfințitul Episcop Macarie Drăgoi:Referindu-mă la Dumnezeul cotidian, aș vrea să fie ancorat cititorul în Domnul fiindcă riscăm din ce în ce mai mult să avem o credință teoretică, discursivă, decât una trăită, simțită, întrupată. Ritmul în care trăim este neprielnic adâncirii lăuntrice și, din acest motiv, trăim decuplați de la realitatea duhovnicească și ne conducem viața pe pilot automat. Uităm că suntem complet neajutorați și la îndemâna unor forțe pe care nu le controlăm sub niciun chip. Uităm că nu putem face cele mai simple lucruri fără ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, atunci când uităm de Dumnezeu, mai ales în această societate desecralizată, vedem că cei care-L uită pe Dumnezeu ajung să trăiască ca niște păgâni.

Și noi, cei botezați ajungem să trăim ca niște păgâni când Îl uităm pe cel căruia Îi datorăm firul nostru de răsuflare. Se întâmplă să ne aducem aminte de El când ne lovim de pragul de sus, când ne lovim de un neajuns, de o năpastă. Așadar, toate aceste mărturii pe care le-am adunat în acest volum sunt și o pledoarie pentru redobândirea dragostei celei dintâi. Așadar, să redobândim cu toții acea credință caldă, copilărească, vie, care se manifestă în lucruri mici, neînsemnate, dar și în lucruri mari, frumoase, pline de putere și prin viața noastră să mărturisim, alături de oameni în fața cărora trebuie să dăm o dreaptă mărturie prin faptele noastre, în așa fel încât cel mai puțin credincios, văzând faptele noastre să fie determinat să ne întrebe de Dumnezeu. Ar trebui să-L trăim pe Dumnezeu în așa măsură încât, văzând ceilalți care cred sau nu cred să ne întrebe despre El și să dăm o mărturie deplină.

Repet, aș vrea ca cititorul să rămână cu sufletul deschis către cer în urma acestor mărturii de le-am transmis și doresc ca toți cei ce citesc să recepteze această prezență Atotmilostivului Dumnezeu în lucrurile mici, dar și lucrurile mari care alcătuiesc viața noastră cotidiană. Așadar, doresc ca să fie descoperit Dumnezeul cotidian, care ne sfințește, ne luminează.