Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

audio Brunch alternativ cu The Mono Jacks, 23 iulie.

  • iulie 24, 2021
  • Anca Medeleanu

În Be the HIT, am stat de vorbă cu Patricia Butucel,  preşedinte al Asociaţiei Industrii Creative şi Showberry.

 

 

Brunch alternativ cu The Mono Jacks

Iași, 23 iulie 2021 – La Alternative Brunch ne întâlnim la ceva bun de mâncat și ceva bun de ascultat cu trupe cunoscute din România. Duminică, pe 25 iulie, începând cu orele 14:00, la Nish feat. Nuba, ascultăm The Mono Jacks.

După apariții pe scenele marilor festivaluri ca Sziget, Exit Festival sau Electric Castle și zeci de concerte sold-out în România, The Mono Jacks ajung din nou la Iași, să ne servească niște rock alternativ cum numai ei știu să pregătească.

The Mono Jacks sunt o poveste despre perseverență, dăruire și urmărirea până în pânzele albe a visurilor care te definesc. Trupa fondată de Doru Trăscău (ex-ab4) în 2008, care a lansat un album de debut bine primit – Now In Stereo – în 2010, a depășit numeroase schimbări de componență și un hiatus de doi ani până s-a regrupat, în 2017, în formula actuală. Cu o energie regăsită, The Mono Jacks au lansat la finalul aceluiași an mult așteptatul disc secund, Ușor distorsionat, un succes răsunător și eminamente neașteptat care a încununat 9 ani de eforturi, căutări și muncă făcută din pasiune.

 

Cu trei single-uri care au intrat repede în conștiința ascultătorilor de alternative – „Un sfert de secundă”, „Infinit” și „1000 de DA” (piesa românească a anului la Radio Guerrilla) – și din ce în ce mai multe concerte cu casa închisă în toată țara, The Mono Jacks au lucrat în același timp neobosit la muzică nouă. Gloria, cel de-al treilea album, a sosit repede, la începutul lui 2020, lansat printr-un concert sold-out la Arenele Romane din București. Pe parcursul celor 11 noi piese The Mono Jacks reiau abordarea muzicală la intersecția dintre indie, alternative și post-punk, rafinând o amprentă stilistică proprie împreună cu versurile în română.

Muzica lor vorbește despre gânduri și sentimente pe care le trăim cu toții.

Biletele la brunch sunt disponibile în rețeaua iabilet.ro

_______________________

 

nish feat. nuba

Șoseaua Ciric, Telegondola 2, Iași

 

Organizator: Overground Music

Partenerii evenimentului: Showberry

 

Facebook: https://www.facebook.com/nish.feat.nuba

Instagram: https://www.instagram.com/nish.feat.nuba/

 

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 

Proiectul Present, dezvoltat de Asociația Industrii Creative

 

În ultima perioadă, tot mai mulţi copii din centrele sociale ieşene se bucură de o serie de programe educative alternative, de învăţare creativă şi de întâlniri cu profesionişti din diverse domenii.

 

Aceste sesiuni interactive, cu mult succes în rândul copiilor, sunt integrate în proiectul Present, dezvoltat de Asociația Industrii Creative și Kaufland România, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași.

Dacă la primul modul au avut loc întâlniri online cu scriitori și jurnaliști cunoscuți, vara aceasta se desfășoară ateliere și sesiuni interactive sub umbrela „Viață sănătoasă”.  Acestea sunt organizate la Centrul de Servicii Sociale Bucium, Centrul de Servicii Sociale C.A.Rosetti și Centrul de Servicii Sociale Bogdana (sat Bogdănești, comuna Horlești), unde peste 100 de copii sunt implicați săptămânal în activități atractive de interes actual, cu teme sau abordări diferite.

Astfel, copiii au învățat să acorde primul ajutor fiind ghidați de Serviciul Voluntar de Ambulanță, au dansat continuu la atelierele de dans cu instructorul coregraf Anca Macovei. Cu energie pozitivă și descoperiri de curiozități legate de corpul uman, trainerul Alexandra Crăciun a implicat participanții în activități de antrenare a mușchilor, motricitate și joc de echipă.  Alături de Cristina Căpitănița și Anca Gheorghică de la Asociația Mai Bine, copiii au învățat mai multe despre rolul vietăților din natură, s-au reconectat într-un ecosistem prin joc de rol, au exersat colectarea selectivă a deșeurilor și au plantat semințe. Nutriționistul Diana Grădinaru le-a explicat despre piramida alimentelor, ce proporții de mâncare conține o farfurie sănătoasă, apoi copiii au creat propria băutură răcoritoare.

Surpriza plăcută a acestor ateliere a reprezentat-o entuziasmul copiilor care au fost atrași de interactivitatea atelierelor, de căldura trainerilor și s-au implicat activ în toate sesiunile, cerând explicit continuarea evenimentelor de acest gen.

Mai multe detalii despre proiectul Present, pe site-ul www.asociatiaindustriicreative.com.