audio Alin Aivănoaei, director al Termo Service: „Noaptea ne confruntăm cu temperaturi sub 10 grade și media ultimelor 3 zile fiind sub, trebuie să păstrăm agentul termic”

În Iași, oamenii încă folosesc agentul termic centralizat, având în vedere temperaturile scăzute de peste noapte. Alin Aivănoaei, director general al Termo Service, susține că ieșenii pot închide oricând agentul termic printr-o cerere.
„Noi urmărim graficul pe timpul nopții și chiar dacă ziua ne-ar arăta temperaturi crescute, vreme frumoasă, în continuare noaptea ne confruntăm cu temperaturi sub 10 grade și media ultimelor 3 zile fiind sub trebuie să păstrăm agentul termic. Furnizăm în continuare agent termic, iar în situația în care fiecare consumator decide, poate să își solicite să închidă furnizarea de la repartitoarele pe care le au la intrarea în respectiva unitate”, spune Alin Aivănoaei.
„Facturile au fost mai mici, raportate la aceleași perioade ale sezonului trecut de iarnă, dar nu datorită scăderii prețurilor, ci datorită unor consumuri controlate, să le numesc, adică au fost mult mai atenți și mult mai responsabili, coroborat și cu perioadele de vreme frumoasă care au fost iarna aceasta. Noi ne ocupăm de managementul sistemului de termoficare, în calitate de asociat al operatorului, operatorul având obligația să susțină financiar sistemul, acordarea sumelor necesare pentru reparații, materii prime necesare”, a mai declarat directorul general al Termo Service.