Scriitorul Bogdan Suceavă: „Ce poate fi pozitiv într-un context care lucrează împotriva ta. Cum poți să întorci istoria?”

• ianuarie 13, 2025
• Diana Nechita

La Iași s-a lansat recent volumul „Furtuna barocă. Poemul unei epoci” de Bogdan Suceavă, publicat în colecția „Eseuri și confesiuni”, Editura Polirom.

Despre „Furtuna barocă. Poemul unei epoci”!

Constituită dintr-o serie de paradoxuri, deopotrivă poem și narațiune, eseu și confesiune, Furtuna barocă îi oferă cititorului o radiografie a secolului al XVII-lea, marcat de Războiul de Treizeci de Ani și de Revoluția Științifică. Conflagrații motivate cultural și religios aveau să măture Europa dintr-un capăt în altul timp de decenii, schimbându-i pentru totdeauna înfățișarea, însă a fost și începutul unei perioade în care au avut loc unele dintre cele mai importante descoperiri științifice și o înflorire a artelor, a științelor și a filosofiei. Pornind de la aceste realități, autorul propune o reflecție asupra naturii mecanismelor istoriei și a felului în care punctele de turnură de altădată se pot dovedi a fi relevante chiar și astăzi, într-o epocă în care tehnologia pare că i se poate substitui omului în orice domeniu, inclusiv în arta scrisului. Un text profund personal, ce invită la multiple analize și avertizează asupra pericolului dispariției originalității, încheiat cu o serie de considerații despre importanța literaturii azi și în deceniile viitoare.

Radio HIT l-a provocat pe Bogdan Suceavă la un interviu despre volum privit prin prisma actualității.

Cum ați descrie Catedrala Mîntuirii Neamului? Ați scris „catedrala e o formă de a converti un veac într-o expresie spațială”.

Bogdan Suceavă: Asta este o întrebare mai complicată. Eu m-am ocupat, în special, de secolul XVII, începutul secolului XVIII, în Furtuna Barocă. Pentru că m-a interesat acel moment când contururile Europei de azi se puteau întrezări. M-a interesat foarte mult perioada aceea când arhitectura s-a schimbat, perspectiva de a organiza spațiul altfel devenea cu totul altceva față de vecurile precedente.

Și vă măturisesc că m-am gândit de mult la Catedrala Mântuirii Neamului dacă nu cumva vine mai târziu. Mi s-ar părea oportună dacă, eventual, ar avea niște elemente arhitectonice care să fie mai în consonanță cu timpul nostru. Dacă expresia ei spațială ar însemna ceva din timpul nostru. Acum, nu sunt sigur dacă, așa cum e Bucureștiul, și vă măturisesc că iubesc Bucureștiul peste măsură, nu știu dacă prin proximitatea construcțiilor din jur…. dacă este cumva spațiul potrivit pentru o catedrală. Multe lucruri se pot discuta.

Și pentru mine contează foarte mult cum se potrivește o clădire în spațiul respectiv. Și nu știu dacă, vis-a-vis de un Marriott care este făcut cu marmură ca în anii 80 merge o catedrală…. dar, mă rog, nu mă ascultați pe mine pentru că eu nu știu ce spun.

Da, dar priviți cu ochii matematicianului, al omului pasionat de istorie, al omului care a citit.

Bogdan Suceavă: Da, să zicem că am uneori ochi de poet. Nu știu ce văd. Eu văd lucruri care îmi inspiră anumite sentimente și, dacă doriți să povestim despre Furtuna Barocă, am multe să vă zic în sensul ăsta. Deci este o carte care a început ca roman. A fost întâi o idee de roman. M-a interesat foarte mult ce se întâmplă cu ideea de roman în timpurile noastre atunci când e clar că, la un moment dat, vor apărea construcții narative scrise cu ajutorul inteligenței artificiale.

M-a interesat felul cum putem să organizăm informația în așa fel încât să se simtă că e ceva realizat de om. Mă interesează acele construcții care sunt clar amprenta unei gândiri, a unei persoane. Nu doar un simplu algoritm care lucrează în așa fel încât să ne dea niște strategii, niște scheme care se pot lesne ghici. Mă interesează să fie cât mai mult din mine în text. Nu a rezultat un roman. Și iată de ce. Pentru că, în momentul în care lucrez cu atâtaa materie concretă, cu un secol foarte bine înțeles din punct de vedere istoric, avem documente, avem date, avem lucruri cuantificabile, materialul acesta era mai degrabă un demers îndepărtat de ficțiune.

Era ceva ca un eseu istoric. Și în acest eseu m-a interesat foarte mult să aduc cât de mult se poate din perspectiva personală. Ori, astea nu mai sunt deja premizele romanului, este cu totul altceva. Și asta e construcția pe care o propun. Asta e Furtuna Barocă. Poemul unei epoci. Și e acea epocă unde găsim rădăcinile europei de azi.

„Furtuna barocă” e o provocare. Pentru cei cărora nu le-a plăcut matematica…

Bogdan Suceavă: Să știți că toate acestea vin din câte o epocă istorică. De exemplu, geometria cu trei dimensiuni a fost redescoperită în perioada renașterii. Inițial, ideea de a lucra în interiorul unui tetraedru, asta nu a fost moștenită de la vechii greci. Vechii greci nu s-au ocupat cu centrul greutății al unui tetraedru. Asta s-a întâmplat să vină mult mai târziu. A fost Federico Comandino în secolul XVI.

Ce vedem în manualul de clasa VIII sau în cel din clasa X, își are rădăcinile în necesitatea Renașterii de a reprezenta… A început în pictură. S-a mutat apoi în arhitectură și sculptură. Toate lucrurile acestea pot fi povestite împreună cu istoria și momentul în care lucrurile respective erau necesare.

Dacă le povestești așa, parcă tehnicalitatea dispare și dimensiunea umană a nevoii de a lucra cu acele concepte primează. Cred că asta trebuie să căutăm. Și există întotdeauna o dimensiune umanistă a acestor istorii care la un moment dat începe să-i intereseze mai mult decât tehnicalitatea.
 
Dar toate acestea trebuie să ți le predea cineva? Sau să găsești…

Bogdan Suceavă: Cum facem să nu mai fie matematica un fel de bau-bau? Cum aducem povestea în câmpul matematic, la ora de curs, la ora de clasă, la ora în care… Deci nu ar trebui să fie niciodată coercitiv, trebuie să fie o poveste care să atragă.

Care este legătura între războaie, conducători, popoare, matematică și poezie?

Bogdan Suceavă: Să știți că m-am gândit la întrebarea asta mult de tot. Și totul începe cu fascinația că niște descoperiri absolut senzaționale, care ne schimbă viața până în ziua de astăzi, inclusiv ideea filozofică a metodei științifice, toate astea s-au întâmplat să apară în perioada în care Europa a trecut printr-o traumă majoră…. un război care lasă în urmă 8 milioane de victime nu poate fi descris altfel. Și legătura e coincidența în timp.

S-au întâmplat în același timp. Și când le privești pe toate laolaltă există tentația de a te dezumaniza în raport cu tragediile. Este la fel ca și astăzi, când te uiți pe anumite canale mass media și vezi o tragedie după alta până când la un moment dat simți că nu mai ai rezerve de empatie …să te lași impresionat de încă o tragedie.

Trebuie să lăsăm cumva deoparte lucrul acesta și să privim capacitatea ființei umane de a comite crime, în aceeași perioade istorice, în care câteva minți iluminate veneau cu invenții și cu descoperiri care erau absolut extraordinare și care aveau să schimbe veacurile ce urmează. Gândiți-vă la Primul Război Mondial. Ce descoperiri s-au întâmplat între 1914 și 1918? Au fost lucrările lui Einstein care s-au scris în intervalul respectiv.

Élie Cartan lucra la Paris în perioada aceea și era militar. Era militar și, cu toate acestea, a mai avut timp să facă și ceva cercetare. Nu știu în ce condiții și cât de greu ar fi fost.

Să știți că și la noi există un caz cu totul aparte. De exemplu, Gheorghe Țițeica a inventat geometria diferențială în 1907. Și el a avut niște lucrări extraordinar de dificile pentru momentul în care el, noi îl știm, era foarte interesat de realitatea politică și simțea cu țara.

Și totuși s-a putut aduna în niște condiții foarte grele să scrie și să realizeze niște lucrări absolut extraordinare. Dar și în anii 1940 au fost oameni care au reușit să-și adune mințile și să scrie, deși erau foarte marcați, la nivel personal, de tragedie. Și să ne gândim, în primul rând, în cultura română, să nu uităm pe Mihail Sebastian și să ne gândim la anii în care a scris Steaua fără nume.

Este ceva extraordinar. Să nu uităm asta niciodată. Că poți să scrii ceva extraordinar în niște condiții foarte grele.

Pentru certitudinile anumitor veacuri nu există speranță. Dar ce-i speranța?

Bogdan Suceavă: Faptul că, într-un context aparent toxic, negativ, poți să construiești ceva. Nu știu, eu așa aș defini eu, dacă mă refer strict la chestiunea legată de ce am discutat acum.  Pentru că poate fi gândită și altfel. Putem să extindem discuția.

Ați spus că să nu uităm, idioții au voce. Cum ați defini idiotul veacului nostru?

Bogdan Suceavă: Eu am scris asta înainte de alegeri. Deci asta este o carte scrisă, s-a terminat astă primăvară. Nu, nu, nu, n-aș îndrăzni să extind discuția la timpurile noastre. Devine complicat.

Fiecare veac are un amestec de izbucniri ale inteligenței și tragedii. Care ar fi tragedia omului actual?

Bogdan Suceavă: E cumva paradoxal faptul că avem atât de multe facilități tehnice și medicale și să nu avem încredere în ele, să ni se pară că metoda științifică nu este valabilă și pentru noi, să ni se pară că nu avem de ce să avem încredere în medici, în ce recomandă medicii, în dezvoltările științei care ne sunt accesibile. Să ne gândim că nu existau antibiotice acum 100 de ani. Acum le avem. Sunt niște lucruri foarte importante care ne fac viața mai bună și ar trebui să le înțelegem altfel.

Parcă felul nostru de a ne raporta la istorie trece prin asta. Și apropo, cînd am început Furtuna Barocă, am început.. probabil se simte, în perioada pandemiei. Și gândurile acestea au început cu întrebarea: Dar de ce nu mai avem noi încredere în metoda științifică? Unde, cum s-a ajuns să ni se pară că niște date statistice care vin din realitate și evoluția lor în timp e bine documentată ar putea să nu mai fie ceva în care să avem încredere?

Și aveți un răspuns pentru că vedem mor copii de rujeolă pentru că părinții nu mai au încredere în vaccinuri? Și lista poate continua.

Bogdan Suceavă: Să știți că nu pot să înțeleg partea asta. Deci pentru mine este un paradox. Deci ne gândim de la 1619 încoace. De când s-a stabilit ce înseamnă metoda științifică. Au trecut patru secole.

Noi ar trebui să acumulăm cumva înțelepciune, să se simtă cumva că premizele unor cuceriri ale științei ar trebui să ne facă viața mai bună. Cum putem să înțelegem că nu? Și din această iritare a apărut necesitatea de a scrie un eseu care să aibă și tentă de poem și care să fi fost motivat literar ca roman. Toate acestea dintr-o frustrare că parcă nu se adună timpurile cum ne-am fi dorit noi.

Pentru „Furtuna barocă” ați avut documentație. Dacă mâine se stinge lumina, ce mai rămâne?

Bogdan Suceavă: Da, știu la ce vă gândiți. Întâi de toate să vă spun cum m-am documentat pentru „Furtuna barocă”. M-am documentat la locul de muncă. După 2016 a fost invitat să predau un curs de istoria matematicilor, pe care nu plănuiam de altfel să-l predau vreodată. Dar, până la urmă, s-a întâmplat să…, cred că l-am predat de șase sau de șapte ori. Și de fiecare dată l-am făcut altfel.

Am schimbat manualele, de fiecare dată citeam tot mai mult și mi-a făcut plăcerea, la un moment dat să reconstruiesc la curs lucrări întregi….Leonard Doyle. Altă dată am discutat pe text mai mult Newton. Altă dată am început să discut la curs cum lucra Leibniz. Și câte anume din efortul Leibniz din decada 1690 se poate regăsi în cursurile noastre de astăzi, de analiză. Știți că Leibniz pur și simplu a inventat analiza.

Practic, documentarea s-a făcut pe parcurs, până când am avut sentimentul că văd secolul XVII în toată întregimea lui. Și, la un moment dat, poți să vezi exact și cum s-a născut filozofia lui Descartes, care are legătură cu contextul politic din perioada anilor 1630, din acea perioadă a războiului de 30 de ani și asta este o miză majoră, din punct de vedere cultural. În primul rând că nu-i doar filozofia lui Descartes este și o parte de tehnică matematică născută tot în perioada aceea, care a fost atât de extraordinară pentru contemporani, încât, la un moment dat, Newton scrie că geometrii timpului său nu mai fac altceva decât arta analitică și că a uitat metoda celor din vechime. Am comentat pasajul acesta în memorii din Biblioteca Ideală pentru că mi s-a părut relevant pentru cum s-a simțit efectul lui Descartes în secolul XVII.

Dar „Furtuna barocă” mi-a permis să reunesc toate aceste idei, aceste pasaje, dintr-o singură trăsătură de condei. Am vrut să le pun pe toate laolaltă, pentru ca într-o singură sesiune de lectură să le vezi alături. Să-ți dai seama că toate aceste idei… N-a fost nimic ușor. Sunt niște câștiguri pe care umanitatea le-a căpătat cu greu. A fost o întreagă evoluție și avem niște avantaje astăzi. Noi suntem pe umerii unor giganți. M-a interesat foarte mult să comunic experiența asta.

Prima dată când am cumpărat cartea, m-am uitat să văd dacă sunt capitole. Știți? Și după aia am văzut că sunt ani, ceea ce mi-a ușurat citirea foarte mult. Și am reușit să mă întorc atunci când vreau să-mi amintesc ceva, ținând minte anul și nu pagina.

Bogdan Suceavă: Am învățat tehnica aceasta de la  Patrik Ouředník. Are un volum care se numește Europeana. Este apărut la editura Vremea. Am uitat anul când, probabil înainte de pandemie. Patrik Ouředník face la fel.

Cât de ușor, cât de greu a fost să faceți sinteza? Să dați deoparte. Sunteți ca un sculptor. A trebuit să dați destul material deoparte? Există tentația de a renunța cu greu. Știu asta de la articole, când trebuie să tai.

Bogdan Suceavă: Să vă spun partea pe care o regret eu mai mult. Am vrut să spun mai multe despre familia Bernoulli. Și mi s-a părut că lungesc finalul.

Și a fost un pasaj destul de amplu pe care l-am scos. Acum stau și mă întreb dacă aș fi realizat „Furtuna barocă” acum cred că lăsam acele pagini. Dar m-am temut în fiecare clipă când lucram la ea că e prea lungă. Și mă uitam la câte o idee și vreau să fie cât mai concentrată, cât mai la chestiune, cât mai sintetică, ca să fie în același timp și cât mai precisă.

Ce a învățat Bogdan Suceava din „Furtuna barocă”?

Bogdan Suceavă: În timpul vieților noastre am prins câteva evenimente interesante. Am prins Revoluția, am prins tranziția, am prins pandemie, am prins o mulțime de lucruri, războiul din Ucraina.

Și mi se pare că de fiecare dată poți să te întrebi cum poți să-i ajuți pe cei care au nevoie, poți să te întrebi ce se poate salva dintr-un moment tragic, ce poate fi pozitiv într-un context care lucrează împotriva ta. Cum poți să întorci istoria? Sunt momente în care simți că ești lovit, sunt momente în care se întâmplă niște lucruri groaznice și cu toate acestea trebuie să te întrebi ce se poate salva. E ca atunci când trebuie să mergi în foc ca să salvezi ceva prețios.

Dacă Bogdan Suceavă ar fi jurnalist, ce l-ar întreba pe autorul Bogdan Suceavă?

Bogdan Suceavă: Cum vor arăta romanele viitorului? Asta este problema la care refletez acum. Cum va mai fi posibilă lectura atunci când nu doar TikTok-ul, dar și alte platforme multimedia vor domina lumea? Cum se va mai scrie și cum se vor mai citi cărți peste 10 ani? Și dacă nu cumva pierzând gustul pentru lectura în stil clasic, dacă nu pierdem ceva din sufletul nostru.

Bogdan SUCEAVĂ, născut la 27 septembrie 1969, la Curtea de Argeş. Studii în matematică la Universitatea din Bucureşti (licenţă 1989‑1994, master 1994‑1995) şi la Michigan State University (doctorat, 1996‑2002). Din august 2002, profesor în cadrul Departamentului de Matematică al California State University, Fullerton, SUA, unde în 2023 a primit premiul „L. Donald Shields” pentru excelenţă în domeniul academic şi creativitate. În 2020 a primit premiul „George Pólya” din partea Asociaţiei Americane de Matematică pentru articolul „Eclectic illuminism: Applications of affine geometry” („Un iluminism eclectic: aplicaţii ale geometriei afine”), scris împreună cu A. Glesser, M. Rathbun şi I.M. Serrano. Autor al volumelor: Teama de amurg (Topaz, 1990), Sub semnul Orionului (roman, Artprint, 1992), Imperiul generalilor târzii şi alte istorii (nuvele, Dacia, 2002; LiterNet, 2003), Bunicul s‑a întors la franceză (istorii, Editura T – Fundaţia Timpul, 2003; LiterNet, 2008), Venea din timpul diez (roman, Polirom, 2004, 2010, 2014; ediţie maghiară la Noran Libro, 2009; ediţie bulgară la Paradox, 2009; ediţie engleză la Northwestern University Press, 2011; ediţie franceză la Ginkgo édi­teur, 2012; ediţie cehă la Paseka, 2014; cartea lunii la iLiteratura.cz în mai 2014; pentru această ediţie, Jiří Našinec a primit premiul „Josef Jungmann” pentru cea mai bună traducere în limba cehă din anul 2014), Miruna, o poveste (Curtea Veche, 2007, 2008; ediţie engleză la Twisted Spoon Press, 2014; ediţie italiană la Atmosphere Libri, 2014; ediţie slovenă la Modrijan Press, 2016; ediţie în colecţia Top10+ la Editura Polirom, 2017), Distanţe, demoni, aventuri (Tritonic, 2007), Vincent nemuritorul (roman, Curtea Veche, 2008; Polirom, 2019), Noaptea când cineva a murit pentru tine (Polirom, 2010; ediţie maghiară la Lector Kiadó, 2020), Memorii din biblioteca ideală (Polirom, 2013), Scrisori de la Polul Est (Agol, 2015), Republica (roman, Polirom, 2016), Istoria lacunelor (eseu, Polirom, 2017), Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi (roman, Polirom, 2018; ediţie în colecţia Top10+ la Polirom, 2019), Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen şi poetica Jocului secund (eseu, Polirom, 2022).