INTERVIU. Scriitoarea Alina Nelega: „Sunt mulți care au preferat cariera și cu vânzarea sufletului cu un preț pe care îl plătim noi”
Ce știți de actrița Marioara Voiculescu? I se spunea mareșala teatrului românesc. Așa e și titlul cărții semnate de Alina Nelega care ne readuce pe scenă minunata actriță. În colecția Polirom. Biografii romanțate. Alina Nelega a făcut muncă de documentare mai bine de opt luni. A povestit la Radio HIT că a învățat de Mărioara „să avem acea măsură a lucrurilor care ne împiedică să ne vindem sufletul”. Am întrebat-o simplu pe Alina Nelega.
„Mărioara Voiculescu nu și-a vândut sufletul și și-a îngropat cariera. Cât de ușor sau de greu este să iei o astfel de decizie? Păi, nu știu, între suflet și carieră sunt mulți care au luat alte decizii, sunt mulți care au preferat cariera și cu vânzarea sufletului cu un preț pe care îl plătim noi astăzi pentru că exemplaritatea lor este discutabilă, iar din punct de vedere etic, adică știți cum e, eticul și artisticul, o discuție fără sfârșit, până la urmă”, a raspuns scriitoarea.
„Jos masca, Marioaro, ia‑ţi inima‑n dinţi şi roade‑o până sângerează, asta înveţi acum, lecţia umilinţei, pe care nu ţi‑a predat‑o nimeni, nici la Conservator, nici în teatru, nici în viaţă: prea ţi‑au ieşit toate şi ţi s‑a urcat la cap, ai crezut că eşti invincibilă şi‑acum vezi cât e de amară pâinea singurătăţii. Nu eşti cu nimic mai bună decât cei care nu pot trăi fără absint sau fără opiu, nici asta nu ţi‑a zis‑o nimeni, ai ajuns s‑o afli pe pielea ta – degeaba te‑ai sumeţit şi ţi‑ai dictat singură s‑o rupi cu trecutul, să rămâi privitoare ca la teatru. Dar, în loc să devii superioară şi distantă, rece şi indiferentă, te simţi ca un flămând în faţa unei mese îmbelşugate din care se înfruptă nesătuii, iar tu n‑ai cum să atingi, să guşti, să pipăi bucatele, îţi rămâne doar amintirea care te urmăreşte şi te chinuie, chiar dacă ai hotărât să alungi orice urmă din trecutul tău, să nu urli, să nu te târăşti, să nu te văicăreşti”, fragment din roman.
Născută pe 9 iulie 1885 la Bucureşti, Marioara Voiculescu a fost acceptată cu dispensă la Conservatorul de Artă Dramatică pe când avea doar 14 ani. A studiat cu Aristizza Romanescu şi Constantin Nottara, iar după absolvire a fost angajată la Teatrul Naţional şi i-a avut ca mentori pe Paul Gusty şi Alexandru Davila. În 1912 a preluat trupa celui din urmă, fiind prima femeie din România care a condus o companie de teatru. A avut un singur copil, la nici 18 ani, pe Paul, care i-a rămas alături toată viaţa. S-a căsătorit de gura lumii cu un membru al familiei Quintus, divorţând la scurtă vreme. Al doilea soţ, dragostea vieţii sale, a murit într-un accident de automobil. Considerată o adevărată „divă” şi comparată cu interpretele celebre ale scenei europene, precum Eleonora Duse sau Sarah Bernhardt, a dat viaţă unui număr mare de eroine, rămase în istoria teatrului nostru prin forţa şi dramatismul cu care le-a înzestrat şi impactul asupra spectatorilor. A fost şi prima femeie care a înfiinţat o companie de film, jucând şi regizând, avându-l ca producător pe Leon Popescu. O răsfăţată a scenei, prietenă cu Regina Maria a României, a fost o campioană a teatrului independent, a libertăţii artistice, a noilor interpretări, reinventându-se mereu, dominând scena românească în prima jumătate a secolului trecut. De o moralitate şi o consecvenţă exemplare, a refuzat compromisurile politice şi în timpul legionarilor, dar şi în timpul comunismului, când a fost exclusă din teatru fiindcă n-a acceptat să pună piciorul pe „scena roşie”. Urmărită de Securitate şi marginalizată de lumea teatrală a vremii din cauza refuzului ei de a se înregimenta, timp de 30 de ani n-a mai urcat pe scenă, sfârşind în sărăcie, la 3 martie 1976.
Un roman de senzație semnat de Alina Nelega. „Marioara Voiculescu, mareșala teatrului românesc”, editura Polirom. Născută pe 9 iulie 1985, la București, Marioara Voiculescu a fost acceptată cu dispensă la Conservatorul de Artă dramatică. Avea doar 14 ani. A studiat cu Aristița Romanescu și Constantin Notara, iar după absolvire, a fost angajată la Teatrul Național. A fost prima femeie din România care a condus o companie de teatru.
Violeta Cincu: Alina Nelega este romancieră, autoare dramatică și invitată în HITVoice. Cum s-a făcut de s-a întâlnit Alina Nelega cu mareșala Marioara Voiculescu?
Alina Nelega: E o poveste întreagă aici. Totul a început de la rugămintea lui Adrian Botez ca să scriu ceva pentru colecția de biografii romanțate pe care el o curatoriază și care este unică în peisajul editorial românesc. Am acceptat, era o provocare, după care, el mi-a trimis o listă de nume faimoase, importante cultural, m-am uitat peste ele și m-am gândit- Aici sunt numai bărbați, eu nu vreau să scriu despre bărbați, aș vrea să scriu despre o femeie. Atunci i-am spus lui Adrian Botez că aș vrea să scriu despre o femeie, despre o femeie din teatru. El mi-a zis – Ok, alege. Am stat, m-am gândit, m-am sfătuit cu prietenii, am vorbit foarte mult cu Anca Hațegan, care este istoric și teoretician de teatru și care predă istoria teatrului la Universitatea din Cluj și împreună am trecut în revistă cele mai importante figuri din istoria teatrului românesc și m-am oprit la Marioara Voiculescu. Am simțit că este persoana și personalitate cu care credeam că pot să comunic cel mai bine și pentru că destinul ei exemplar cred că ar trebui să fie cunoscut cititorilor și mai ales, celor din teatru, dar nu numai.
Violeta Cincu: Ce știați despre mareșală înainte de a o alege?
Alina Nelega: Despre Marioara Voiculescu. Păi în teatrul românesc au fost foarte multe Marioare. Știm foarte puține lucruri, că a fost foarte faimoasă, că a fost foarte talentată, că a fost o figură cu totul excentrică în panoplia de actrițe formidabile din teatrul românesc, dar nu mai multe pentru că documentarea e destul de greu de făcut și cea mai solidă sursă rămâne cea publicată de Florica Ichim și Oana Borș, Jurnalul Marioarei Voiculescu. E o selecție, de fapt, pentru că Marioara Voiculescu era și ea scriitoare, nu numai actriță. Deci nu știam prea multe. A fost nevoie să caut și, mai ales, nu știam și nu cred că știa cineva, deși se presupunea, că în cei 30 de ani, cât nu a urcat pe scenă, a fost urmărită de securitate, a existat și un dosar pe numele ei, dosarul Melania, sună ca în romanele polițiste ieftine, dar așa e, l-am ținut în mână, l-am văzut, l-am studiat. Există și un dosar pe numele fiului ei, de fapt mai multe dosare, vreo 4-5, la care am avut acces.
Violeta Cincu: Ce am avea de învățat de la Marioara Voiculescu?
Alina Nelega: Nu știu, să fim cinstiți cu noi înșine, să nu facem compromisuri atât de grave încât să renunțăm la propria demnitate, să ne putem privi în oglindă fără niciun fel de jenă, să iubim cu pasiune și să aveam acea măsură a lucrurilor care ne împiedică să ne vindem sufletul.
Violeta Cincu: Nu și-a vândut sufletul și și-a îngropat cariera. Cât de ușor sau de greu este să iei o astfel de decizie?
Alina Nelega: Păi, nu știu, între suflet și carieră sunt mulți care au luat alte decizii, sunt mulți care au preferat cariera și cu vânzarea sufletului e un preț pe care îl plătim noi astăzi pentru că exemplaritatea lor este discutabilă, iar din punct de vedere etic, adică știți cum e, eticul și artisticul, o discuție fără sfârșit, până la urmă.
Violeta Cincu: Cât de multă inspirație cuprinde cartea, cât de multă muncă, pentru că, practic Alina Nelega s-a tranformat în Marioara Voiculescu și ne ajută să o redescoperim sau să o descoperim, cei care nu știam nimic despre ea.
Alina Nelega: Da, e Marioara mea, dar cred că e ancorată în realitarea vremii. Absolut tot ce am scris este adevărat, sigur că este ficționalizat. Să vă dau un exemplu, primul capitol, care are vreo 12-13 pagini, pote chiar mai mult în carte, vine dintr-o anecdotă pe care ea însăși o notează în jurnalul ei și care are două paragrafe, de vreo 10 rânduri, și din aceste 10 rânduri eu am făcut un întreg episod, încercând să evoc lumea, istoria, timpurile, copilăria ei și așa mai departe. Deci totul este adevărat, totul este documentat, procesul de documentare a ținut în jur de opt luni la mine, iar procesul de scriere, în mod paradoxal, vreo 3-4 luni. Practic, am lucrat la cartea asta un an, dar când am început efectiv să scriu în ianuarie, deși propunerea o acceptasem în aprilie anul trecut, dar în momentul în care am început să scriu, lucrurile au mers ca unse, ca să spun așa. O aveam în mine, o cunoșteam, e Marioara mea, până la urmă, e perspectiva mea asupra vieții ei. Fiecare fapt istoric, fiecare detaliu este real, documentat și regăsibil în ceea ce s-a păstrat din viața și cariera ei.
Violeta Cincu: Cartea Marioara Voiculescu, mareșala teatrului românesc, se citește ca au bout de suffle, e ca și când te-ai da într-un carusel de la scaun, la muscă, la încercarea de a scăpa de o piesă pe care trebuia să o joace și nu a fost așa. Care este replica dumneavoastră preferată din toată cartea?
Alina Nelega: Am făcut ce am vrut și mi-a plăcut ce am făcut.
Violeta Cincu: Cum vreți să rămână cititorii după ultima pagină?
Alina Nelega: Aș vrea să o caute pe Marioara, să încerce să caute mai multe decât ea și să rămână impregnați de modelul ei de viață, de exemplaritatea umană a actriței pentru că, deși e vorba foarte mult despre teatru, evident, despre rolurile ei, despre chinurile ei, despre felul în care ea a devenit ceea ce este și ce a fost. Aici cred că accentul cade pe om, pe Marioara-omul și poate, într-un anume fel, să se întrebe cât de efemer este succesul, cât de scump trebuie să îl plătești, ce se întâmplă cu destinul artistului, al actorului. Fiecare rămâne cu ce îl sau o impresionează din această istorie, această poveste a vieții Marioarei.
Violeta Cincu: Alina Nelega, următorul personaj?
Alina Nelega: Încă nu știu, am mai multe proiecte, nu m-am hotărât, scriu și atunci când nu scriu, știți bine că scriitorul scrie și când nu scrie, încă nu știu, dar pentru public pot spune că e secret.
Alina Melega, „Marioara Voiculescu, mareșala teatrului românesc”, editura Polirom.