INTERVIU cu scriitorul Cristian Fulaş: „E foarte ușor să găsești răul în politica noastră, trebuie doar să te uiți”
„Specii” de Cristian Fulaș. Thriller politic. Politicienii? „Ei, pur și simplu, își fac propriul bine, nu existăm pentru ei”.
Victor e om de afaceri. Pornit de jos. Cu foamea-n gât, cum spunem noi românii. Miron e liderul unui important partid. I-a ridicat și i-a cumpărat pe toți. De la oameni de afaceri, politicieni mai mici, jurnaliști și lista e lungă. Un singur lucru nu se poate cumpăra. Serviciile. Pentru că au tot. Înțelegeri transpartinice. Miron la pușcărie? Pentru rahatul ăsta de dosar? Să pregătim un avion să-l scoatem din țară? Domnul T le spune de ce serviciile au decis să îl sacrifice pe Miron.
Mă, (parafrazez) și dacă te-ai născut născut la mânăstire și nu ai ieșit de acolo îți găsim ceva!
Cum să trădez? Se întreabă Victor? Mi-a dus tatăl la o clinică din Viena, mi-a dat avion privat, am stat cu tata. Partidele sunt de fapt unul singur. Al celor care trăiesc bine pe spinarea celor mulți. Și ….. trădează Victor? Un thriller politic care te ține în suspans de la prima până la ultima pagină. Nu lipsesc „bunăciunile” cum se caracterizează chiar personajele, nevestele de succes, prințișorii și răsturnările de situație. Cum ajungi să vinzi ca scriitor? Râzi în hohote chiar cu lacrimi dar amare. E mai mult decât un thriller politic. Dar concluzia aparține fiecărui cititor!
-Cum să mă duc eu acasă cu rochia asta……
Radio HIT l-a provocat la un scurt dialog pe scriitorul Cristian Fulaș.
Violeta Cincu: Invitat în HITVoice este scriitorul Cristian Fulaș. „Specii”, de Cristian Fulaş, cel mai nou titlu din colecţia „Ego. Proză” de la Editura Polirom. „Specii” mă duce cu gândul la un thriller SF. Ce fel de roman a scris Cristian Fulaș? Un roman de istorie actuală, o satiră, un manifest social, o carte de aventuri?
Cristian Fulaş: A scris un roman politic, plecând așa de la o teorie că vorbim prea mult despre răul teoretic, dar despre cel practic nu mai spunem nimic sau mai nimic în literatură sau teoretizăm. Astfel, am făcut o poveste practică, ceva de genul Cum e răul atunci când e rău?
Violeta Cincu: Personajele sunt inspirate din viața reală? Ați avut fișe, ați urmărit politicienii români?
Cristian Fulaş: Fișe nu fac, nu mă documentez în scris pentru romane, dar politica românească am urmărit-o inerent pentru că trăiesc în lume și e foarte ușor să găsești răul în politica noastră, trebuie doar să te uiți.
Violeta Cincu: Spuneți la un moment dat în carte, vă citez, Ar trebui să facă pușcării din sediile partidelor și să ne închidă pe toți în ele, să nu se mai deranjeze să ne ducă pe la Rahova sau te miri pe unde, doar să ridice niște foișoare. Dacă mergi din poartă-n poartă în zonele astea pline de palate și întrebi la fiecare casă – De unde ai, mă, banii de casă și limuzină? – și atunci se schimbă șmecheria. Facem pușcărie din tot nordul Bucureștiului. Ce ați vrut să subliniați, prin prezentarea lui Miron, unul din personajele centrale?
Cristian Fulaş: Miron e, până la urmă, arhetipul politicianului român de succes. Reușește cumva să urce în eșalonul superior al unui partid și, dacă n-a fost bogat dinainte, din eșaloanele inferioare, se îmbogățește foarte tare acolo. Din momentul în care nu mai are ce face cu banii, începe să o ia razna. Așa funcționează politica noastră de când mă știu eu. Așa am ajuns să nu mai știm când a fost bine, nu reușim să ne dăm seama.
Violeta Cincu: Nu reușim să ne dăm seama când a fost bine, dar în același timp, cartea dumneavoastră aduce în prim plan mai multe arhetipuri de personaje. Îl avem pe Miron, care-l are lângă el pe Victor, de fapt, Victor deschide cartea printr-un episod care, într-adevăr, te duce cu gândul la un thriller politic. Cum e Victor?
Cristian Fulaş: Victor e, știți lumea asta, pe care ne-o vinde toată lumea, e una aspirațională. Tot timpul ni se pune în față o ștachetă care e puțin mai ridicată și Victor e undeva între omul de afaceri și atotputernicul Miron, este pe acolo pe undeva, aspiră și el mai sus, asta vrea să fie Victor în carte. Este, într-un fel, personajul principal. Prin ochii lui se vede cartea.
Violeta Cincu: Da, Victor, însă, a învățat de la tatăl lui să nu arate banii.
Cristian Fulaş: Păi acum, știți cum e, sunt foarte puțini oameni în lume care vor să arate că au bani. Eu nu cred că România e vreo excepție când vorbim de clasa politică și de amestecurile ei. Asta, să știți, cu arătatul, e o vorbă în Oltenia, să nu te arăți. Îmi aduc aminte, când aveam, la un moment dat, o mică afacere, o mică editură, îmi povestea cineva că un fost mare director de firmă de stat românească, când s-a privatizat firma, a vândut o grămadă de acțiuni și omul s-a așezat deodată pe niște milioane de dolari. Omul, român, a continuat să meargă cu Dacia aia a lui veche și să locuiască în trei camere cu milioanele lui de dolari cu tot, până la moarte. Asta înseamnă să nu te arăți.
Violeta Cincu: Ajungem la Robert, jurnalistul, care, flămând, bate palma cu Victor. Practic, Victor e un fel de Faust pentru Robert. Într-o seară, Robert se amețește și i se plânge lui Victor, iar acesta își amintește de un episod asemănător, când el i s-a plâns politicianului Miron. Dă-te dracu, e pe bani, lasă fandoselile. Victoraș tată, binele și răul nu există, depinde de unde le privești, mânca-le-ar nenea, tu să nu fii prost că de proști e plină lumea. Fii deștept, fă ce îți spun eu, bucură-te de viață, nu de politică e vorba aici și nici despre oameni, e despre binele nostru, atât, binele nostru.
Cristian Fulaş: Păi, despre asta e cartea. E o frază pe care am pus-o acolo și pe care nici nu trebuie să o amintesc. Pentru oamenii ăștia, răul pe care ei îl fac nu există. Așa trebuie înțeleasă cartea. Ei nu ne fac nouă niciun rău. Ei, pur și simplu, își fac propriul bine, nu existăm pentru ei. La asta se reduce filosofia, dacă există o filosofie a cărții. E mult mai adâncă decât parte, e un fel de studiu sociologic – Cum gândesc ei – Ei, uite așa. Nu existăm.
Violeta Cincu: Apar și personaje feminine. Corina, dintr-o multinațională, nu și-a dorit de mică decât să plece din apartamentul cu canapeaua strâmtă, să crească un copil și să nu lucreze.
Cristian Fulaş: Acum, ca să o spunem pe aia dreaptă, cine e ăla îndrăgostit de muncă pe lumea asta? Știți, cu Corina suntem toți. Nimeni nu ține neapărat să muncească pentru celălalt. Sunt foarte puțini cei care țin să muncească. E tot din acea filosofie aspirațională care ni se vinde peste tot. Cam ce ți-ai dori în viață? Bă, să stau degeaba. Cam asta e filosofia din spatele Corinei. Ea nu vrea să facă nimic, de fapt. Nu vreau să muncesc – nu știu nimic mai natural decât chestia asta, sincer.
Violeta Cincu: N-o să povestim cartea pentru că oamenii trebuie să o citească. Este un must to do, dar aveți la începutul cărții un episod în care în cartierul rezidențial cade internetul, de fapt, se schimbă firma. Mămicile bogate rămân acasă cu copiii pe cap și aceștia nu mai au consolă, fiind o adevărată nebunie.
Cristian Fulaş: Aici e și foarte multă biografie. Eu locuiesc într-un cartier de ăsta rezidențial și fără să vreau, am o relație foarte.. mi s-au spart stopuri și faruri și mi-au lovit mașina copiii ăștia scăpați de sub control și am prieteni care au copii. Eu nu am, dar dacă le iei internetul s-a terminat lumea. E real, e luată din realitate asta. Le-ai distrus viitorul dacă le iei Internetul. Cartea asta am strâns-o dintr-un miliard de fragmențele de viață, cam din ce e făcută lumea în care trăim. Practic, am văzut undeva cum arată un cartier din ăsta când se opresc Internetul și televizorul. Dintr-odată, lumea asta pustie de la marginile orașelor se populează, suntem mulți, deși în mod normal nu e nimeni, trăim în pustiu, toată lumea e pe un telefon, pe un calculator, pe consolă, undeva departe în internet sau în televiziune. Când se opresc serviciile astea, dintr-odată ne înmulțim, ieșim la soare. E foarte ciudat ce se întâmplă și am ținut să pun episodul ăsta. Cred că descrie foarte tare lumea în care trăim, dependența asta de social media și de vizibilitate, de a-ți spune părerea unde nimeni nu ascultă ce spui, poți să urli până surzești. De a comenta, de a dezbate tot timpul și de fapt, nu contează. Cam așa se învârte chestia asta cu Internetul.
Violeta Cincu: Cartea dumneavoastră o poți citi cu zâmbetul pe buze, te face să râzi, te pune și pe gânduri. Nu e scrisă cu răutate. Nu te boxează în plex direct, ci te face să simți oboseala și răutatea lumii în care trăim, râzând.
Cristian Fulaş: Mie nu îmi place literatura oamenilor care judecă lumea, care se așază în poziția de judecător. Scriitorul nu e judecător. Scriitorul, dacă e dator cu ceva, dar nu cred că e dator, scriitorul trebuie să arate lumea așa cum e. Cam la asta s-ar limita. Eu nu sunt judecător, procuror, polițist, nici de moravuri, din partea mea poți să faci ce vrei, s-ar putea să te văd și să scriu o carte, dar acolo s-a terminat capacitatea mea de a te băga în seamă, ca să zic așa. Așa îmi scriu și cărțile și încerc să nu mă implic așa tare, să îmi asum un rol moral care nu e al meu.
Violeta Cincu: După ce a terminat de citit ultima propoziție, cum vreți să rămână cititorul?
Cristian Fulaş: A avut două finaluri cartea. Se termina înainte cu o pagină și am vrut să arunc totul într-un ridicol de ăsta fără margini. Lumea, în felul ei, nu e așa serioasă precum pare, asta am vrut să zic la final. Cred că ne luăm mult mult prea în serios. Eu nu îmi amintesc și am vreo 45 ani, nu îmi amintesc o perioadă în care lumea să fi trăit mai bine. Chiar nu îmi amintesc. E o poveste cu dus-întors, cu tot răul parcă, dacă o iei așa obiectiv, nu știu cum e.
Violeta Cincu: Coperta e una interesantă. Andrei Păcuraru, foto autor. Ați avut mai multe variante. De ce ați ales varianta mâinii care se cojește sau șarpele care își schimbă pielea? Poate fi interpretată în mai multe moduri.
Cristian Fulaş: E o mică-mică metaforă a puterii. Cine citește bine fotografia asta ar trebui să se gândească mai bine la cuvântul putere că până și puterea asta se cojește la un moment dat ca mâna aia.
Cristian Fulaș, născut la 3 iulie 1978, în Caracal, a absolvit Litere, apoi studii aprofundate de teoria literaturii. Debutează în 2015 cu Fîșii de rușine (Gestalt Books; Premiul Observator cultural pentru debut; Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu”; Premiul revistei Accente; nominalizat la Premiile USR pentru debut; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași). Cristian Fulaș este autorul bestsellerului Ioșca, roman publicat în două ediții de Polirom, apărut de curând în limba franceză, la editura canadiană La Peuplade, traducere de Florica și Jean-Louis Courriol. Ediția franceză a romanului a prilejuit în luna noiembrie a anului trecut mai multe întâlniri cu cititorii din Franța (Bordeaux, Nantes, Paris, Lyon) și Belgia (Bruxelles). De același autor, la Editura Polirom au mai apărut volumul de proză scurtă Cei frumoși și cei buni (2017) și romanele Fîșii de rușine (2018) și După plîns (2019). În 2018 publică Povestea lui Dosoftei la Editura Muzeelor Literare Iași, în cadrul unui proiect FILIT. Din 2019 traduce Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut.
Despre Cristian Fulaș și romanul Specii: https://www.bookblog.ro/recomandari/fragment-in-avanpremiera-din-specii-un-nou-roman-de-cristian-fulas-in-curs-de-aparitie-la-editura-polirom/
Amator de critică: despre romanul „Specii”, de Cristian Fulaș