Bogdan Petriceicu Hașdeu. BPH nu mai e în programa școlară. Dar Editura Polirom ne provoacă să îl redescoperim pe Hașdeu în colecția Biografii romanțate. Sub semnătura lui George Cornilă. A fost o provocare pentru scriitor iar pentru cititori Hașdeu e o carte care te ține cu sufletul la gură. Radio HIT l-a provocat pe George Cornilă la un dialog despre BPH.

Ce a învățat George Cornilă de la Hașdeu?

George Cornilă a învățat multe de la Hașdeu, poate cel mai important lucru dintre toate ar fi importanța susținerii propriilor idei și perseverența în a le susține și insistența cu care să îți urmezi propriul punct de vedere, să nu te lași descurajat de orice se întâmplă în jur. Pentru că Hașdeu, deși a fost de multe ori schimbător în idei și în afiliații, a spus întotdeauna ceea ce credea la acel moment, fie că era greșit sau adevărat, întotdeauna era ceea ce credea atunci și nu s-a lăsat descurajat de nimeni. A intrat, prin urmare, în conflict mai cu mai toată lumea și cu mai toți oamenii importanți și puternici ai vremii pentru că i-a păsat mai mult de idee decât de material.

Cine pe cine a ales? George Cornilă pe Hașdeu sau Hașdeu pe George Cornilă, pentru acest volum din seria Biografii Romanțate.

Tind să cred că, într-un fel, Hașdeu m-a ales pe mine, deși nu sunt o persoană superstițioasă. Sunt tipul de om mai degrabă rațional și empiric, dar ținând cont că nu a fost Hașdeu primul meu gând și nu a fost o personalitate pe care mă gândeam să o s-o abordez la un moment dat, poate că Hașdeu a făcut primul pas în direcția mea. În momentul în care s-a discutat pentru prima dată despre posibilitatea ca eu să scriu o biografie romanțată în cadrul colecției Biografii Romanțate a editurii Polirom m-am speriat, vă recunosc acest lucru, pentru că mi se părea pe lângă o muncă uriașă, un demers care putea să nu iasă bine din multe puncte de vedere, pentru că o astfel de biografie implică o mare responsabilitate, modul în care tu înțelegi în primul rând și prezinți personalitatea respectivă poate influența modul în care aceasta este percepută acum, dacă este și o carte de succes și citită de foarte mulți oameni, e clar, impactul pe care îl poate avea pe viitor și modul în care oamenii se vor raporta la personalitatea respectivă, influențați de cuvintele tale și modul în care tu l-ai înțeles, ai înțeles-o sau nu ai putut s-o înțelegi.

Așadar, a trebuit atunci să mă gândesc, să stau puțin pe gânduri. Ulterior, am discutat cu Adrian Botez, coordonatorul Colecției Biografii Romanțate de la Polirom, și discuția a fost ceva mai amplă. Am abordat mai multe personalități și teme și în cele din urmă, Adrian mi-a spus, din ce am citit eu scris de tine, ținând cont că ai scris în trecut și proză istorică, și proză fantastică, mi se pare că Hașdeu s-ar potrivi mănușă. Din nou, am avut un moment de pauză, pentru că nu am acceptat pe loc. Am spus că trebuie să chibzuiesc îndelung asupra acestui fapt. Până la urmă, am chibzuit, cred că o zi și o noapte și apoi i-am scris lui Adrian și am spus, Da, vreau să scriu o biografie despre Hașdeu.

Între timp, am început să citesc despre el mai mult decât decât știam eu și decât știe lumea în general, povestea tragică a fiului, înclinațiile spre spiritism ale lui Hașdeu, Răzvan și Vidra, Ioan Vodă cel cumplit și poate alte câteva două-trei detalii care sunt cunoscute în general de noi, românii. Am căutat să scotocesc ceva mai mult și am aflat mai multe aspecte interesante despre viața lui și acestea m-au prins. Odată ce m-au prins, am considerat că nu pot să nu scriu biografia respectivă și mă bucur că am făcut-o. Pentru mine, a fost o experiență năucitoare.

Vă reamintesc, George Cornilă, Hașdeu. Duhuri în seria Biografii Romanțate, editura Polirom. Trebuie să vă mărturisesc și eu, domnule Cornilă, că nu l-am înghițit pe Hașdeu în școală pentru că l-am avut ca  lectură obligatorie. Citind cartea dumneavoastră, l-am redescoperit și am căutat în bibliotecă cărțile semnate de Hașdeu. Poate fi interpretat într-o notă de roman psihologic, începe într-un cabinet de psiholog și se încheie într-un cabinet de psiholog cu o întorsătură de final, la care nu te aștepți. Poate fi văzut ca roman istoric, unul care ne arată moravurile, mai actual ca oricând pentru că vorbiți de Universitatea din Harkov, unde a studiat, despre relațiile româno-ruse, dar cum ați ales acest unghi inedit de abordare? Cum ați ales cheia în care ați scris această biografie?

Ideea a venit cumva de la sine și a venit destul de repede. Acest cadru a fost cel de la care de la care am plecat pentru că aș fi vrut o lectură mai mai antrenantă a romanului și mi s-a părut că că nu aș fi ajuns la aceasta dacă pur și simplu aș fi început să spun povestea lui Hașdeu, de la de la primul rând. A fost un cadru pe care l-am l-am discutat inițial și mi s-a dat undă verde fel să-l explorez.

V-ar fi putut refuza cineva?

Nu știu, mă gândesc că da. La urma urmei, oricine poate fi refuzat și orice idee poate fi contestată, dar a fost ceva ce a plăcut și a fost considerat interesant și mie mi-a făcut plăcere să explorez și din punctul acesta de vedere. Evident, a trebuit să mă consult și cu specialist în domeniu pentru a reda cât mai autentic această experiență a unui cabinet de psihiatrie. La urma urmei, ce am vrut, poate mai mult decât ce am spus mai devreme cu acest cadru, a fost tocmai să las o notă de incertitudine și să leg cumva convingere lui Hașdeu de contemporan.

Cumva, simțeam nevoia și a unei priviri retrospective spre ce a făcut el și a unei judecăți din punctul de vedere al modernității, pentru că ați observat poate de-a lungul romanului, ținând cont că aceasta este o spovedanie a protagonistului, se fac unele trimiteri și la prezent și mi s-a părut important acest lucru, ca să nu mai vorbim de faptul că, deși între timp știința a evoluat extrem de mult, nici nu a confirmat, dar nici nu a infirmat credințele lui Hașdeu.

Deseori, personajul principal, adică B P H, cum l-ați numit, e o marcă a României, spune văd că nu s-au schimbat multe lucruri. Statutul scriitorilor e la fel, vorbim de politică. Nu o să povestim însă cartea, pentru că oamenii trebuie s-o citească, trebuie să o cumpere. Ce ați spune unui elev de liceu care ar studia în curând operele lui Hașdeu? Nici nu știu dacă mai e în programă.

Din câte știu eu, Hașdeu nu mai este, nu mai este în programă. Din păcate.

E depășit, e plicitisitor? Credeți?

Cred că poate fi privit așa. Din punctul meu de de vedere, Hașdeu nu este impresionant doar datorită prozei sale sau prin prisma literaturii pe care a scris-o, în ideea de beletristică, ci mai degrabă prin întreaga sa activitate culturală, în studiile sale de lingvistică și de istoriografie, toate căile pe care le-a deschis, toate drumurile pe care a început să meargă și pe care ulterior le-a abandonat din diferite motivee.

Și atitudinea sa pentru că putea fi oricând, descrieți o scenă în care merge după ce a fost dat afară ca urmare a scrierii, dacă nu mă înșel, duduca, o scenă în care merge la potentații zilei, care aveau un o masă copioasă, lui chiorăindu-i stomacul de foame și știind că e suficient să întindă mâna și să ceară și n-a făcut-o. E un model.

Într-adevăr, aceasta este imaginea care mi-a rămas și mie. Hașdeu era și o persoană extrem de orgolioasă și extrem de ambițioasă și cu un set de valori solid, deși în același timp era și un om cu foarte multe hibe. Avea o înclinație spre spre Hedonism, îi plăcea și să mintă, însă cumva nu în sfera ideilor, mai degrabă în viața personală, în aspecte care poate pe el nu-l interesau atât de mult sau nu știu, poate că acelea erau un refugiu pentru el, care este să-i permită să se dezvolte pe alte planuri.

Ați scris o carte ca un film. Vă gândiți că cartea dumneavoastră poate fi punctul de pornire pentru un film care are practic toate ingredientele?

Mi-ar plăcea enorm să văd un film despre Hașdeu, fie că ar fi o ecranizare a acestui roman, fie că ar fi pur și simplu o ecranizare a vieții lui Hașde. A avut o viață spectaculoasă, o viață de roman, o viață de film. A trecut  prin toate, ne putem gândi la la războiul Crimeii, ne putem gândi la banii de facultate la Harkov, apropo de Harkov, ați amintit mai devreme, în acest moment nu mai există, nu mai stă în picioare clădirea unde a studiat Hașdeu pentru că a fost bombardată anul trecut de armata rusă, așa că s-a pierdut, despre conacul familiei de la Cristinești, iarăși nu știm mai nimic.

Dar rămâne castelul de la Câmpina.

Într-adevăr și a fost și reabilitat și redeschis la sfârșitul anului trecut și constituie chiar o experiență emoțională. Aș reveni la ce m-ați întrebat despre elevii de liceu, dacă ar fi să îl citească pe Hașdeu, sigur, opera sa este impresionant, per total, însă mai degrabă aș merge în direcția enciclopedismului său și a modului în care s-a înhămat Hașdeu la niște proiecte grandioase, proiecte monumentale. Chiar el a sesizat la un moment dat că i-ar trebui cel puțin două vieți să le să le finalizeze, potrivit planului pe care și-l întocmise inițial. Iarăși, i-aș încuraja să se apropie de Hașdeu, așa cum și eu m-am apropiat de Hașdeu, prin prisma biografiei sale, pentru că, odată ce te pui la curent cu viața sa, nu ai cum să nu fii interesat de ce a putut să creeze acea minte. Odată ce vezi prin câte a trecut și ce viață absolut spectaculoasă a avut, nu poți să nu devii interesat de opera pe care a lăsat-o.

Și ultima întrebare, George Cornilă, dacă ați stat la un ceai sau la un pahar de vin cu Hașdeu, ce l-ați întreba?

L-aș întreba foarte multe, cred că ne-am întinde la nesfârșit în discuții. Mai mult decât orice, l-aș întreba dacă încă mai crede în lucrurile în care credea atunci, după atâția ani și după cum au mers lucrurile și poate, apropo, de ce am spus mai devreme, l-aș întreba și dacă a venit el către mine.

George Cornilă, Hașdeu. Duhuri, seria Biografii romanțate, editura Polirom, o carte pe care nu trebuie s-o ratați.