INTERVIU. Bogdan Suceavă: „Un asemenea caz nu mai există nicăieri în tot teritoriul european”
Bogdan Suceavă, matematician, romancier și publicist român contemporan, invitat în HIT Voice, cu Violeta Cincu. Bogdan Suceavă face diferența între vocație și meserie și nu te lasă să pleci nedumerit după ce porți o discuție cu el. Locuieșe în California, acolo unde, din anul 2002, predă matematica la California State University. Nu îi plac asociațiile și instituțiile care limitează libertatea și respinge vehement înregimentarea politică.
„Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund”, de Bogdan Suceavă, a apărut în colecția „Plural“ a Editurii Polirom.
Fragment: „Nu e o poezie bazată pe dispoziții de moment (deși face unele eforturi pentru a mima așa ceva), nu o poezie la întâmplare, pentru că are metodă și se bazează pe o viziune unitară. Poetul materializează un fel de a trăi, exprimă un fel de a înțelege lumea. Să tratăm această viziune cu respectul care i se cuvine, analizând și contextul de unde a provenit această poetică”.
Violeta Cincu: „Adâncul acestei calme creste”, semnat de Bogdan Suceavă. În vremea comunismului, la ora de limba și literatura română era o celebră întrebare – Ce a vrut să spună autorul?
Bogdan Suceavă: La care autor vă referiți? La autorul acestei mici biografii dedicată lui Barbilian sau la Barbilian însuși, pentru că tema cărții este, în fapt, la ce se gândea Dan Barbilian în toamna lui 1929 când a gândit volumul Joc secund, când l-a alcătuit pe baza unor poeme scrise de-a lungul întregului deceniu din anii 20. Cel mai vechi dintre poeme l-a scris în primăvara lui 1921 și practic, volumul a fost pus laolaltă probabil în septembrie sau noiembrie 1929 și proiectul la care am lucrat atâția ani a fost acela de a încerca să reconstitui lucrurile pe care le avea în minte Dan Barbilian atunci. Deci a fost o chestiune care ținea, mai degrabă, de arheologia ideilor din perioada respectivă.
Violeta Cincu: Există o vârstă la care trebuie să începem să îl citim pe Barbu? Pentru că am vorbit cu câțiva tineri care au spus – Bine că s-a scos Barbu din programa școlară. Nu îl înțelegeau.
Bogdan Suceavă: Au și ei dreptatea lor, în sensul că nu a fost explicat cum se cuvine și putem discuta ce înseamnă acest eșec. Faptul că nu a fost explicat bine nu este o vină a elevilor de liceu și nici a studenților de la facultate, care au sentimentul că această componentă a modernismului literar românesc este exagerată și amplificată în mod artificial. Tocmai de aceea, mie mi s-a părut a fi o provocare extrem de importantă, să clarificăm cumva de unde vine ideea acestui volum. Practic, ceea ce am putea face noi pentru elevii de liceu astăzi este să explicăm în ce situații personale era Dan Barbilian în toamna lui 1929. Practic, nu trebuie să îl prezentăm ca pe cineva inabordabil, ca un matematician greu de înțeles, care adoră să ne lase enigme. Era un personaj interesant în sine, un om care nu mai era foarte tânăr, avea 34 de ani și își reproșa că nu a realizat nimic în viață. Începuse să se considere un înfrânt. În perioada 1921-1924, cât era la studii în Germania, el s-a întâlnit cu drogurile și în 1924, când a revenit în România, el era, din punct de vedere al carierei academice, într-o situație foarte complicată.
Violeta Cincu: Războiul îl înfrânsese o dată.
Bogdan Suceavă: Da, el a blamat războiul pentru întârzierea destinului de matematician, dar și alții s-au confruntat cu situații similare și au reușit să își revină și să își recupereze carierele. Ori, în situația lui Barbilian, el a fost și autorul unor alegeri profund auto-distructive. Să le spunem exact așa cum au fost. Anul 1929 a însemnat pentru el o clarificare de destin, în sensul că teza de doctorat, care nu s-a susținut în Germania, s-a susținut în România, la București, sub conducerea lui Gheorghe Țițeica și tot în 1929 apare perspectiva ca el să susțină cursuri la Universitatea din București și erau exact cursurile care i-ar fi plăcut cel mai mult. Erau cursurile de fundamentele geometriei, cursuri de elemente de geometrie proiectivă, se potriveau mănușă cu toate interesele lui și, în cele din urmă, ar fi fost important să observăm că în perioada aceea și viața lui se așează. Și-a construit casa în 1929, o grămadă de elemente converg către o stabilire a vieții, undeva la 34 de ani. În momentul în care aceste lucruri se așează, biografia lui merge către un destin împlinit, atunci pune laolaltă acele poeme. Este un moment de pace după mai mult de un deceniu de tot felul de întârzieri și tragedii personale.
Violeta Cincu: El vorbește, practic, de a doua înviere pe care o va aștepta treaz. Trebuie să recunosc că, provocată de cartea dumneavoastră, am recitit Barbu și de data asta l-am înțeles.
Bogdan Suceavă: A nu se crede că este o frondă inutilă și că stilul acela vine de undeva. El pune foarte mult preț pe poezie. Ce avem noi de înțeles din toată această experiență este că e posibil să aduci pe teritoriul poeziei o experiență venind din alt domeniu și să extragi din ea o neașteptată frumusețe. Ceea ce ar trebui să spunem și e foarte important și ăsta e gândul pe care l-aș propune elevilor de liceu de astăzi este că un asemenea caz, de import al unor idei științifice de asemenea importanță și magnitudine către poezie nu mai există nicăieri în tot teritoriul european și că există o lecție foarte importantă în lecția lui Ion Barbu și anume faptul că atunci când venim cu experiența noastră personală, cu ideile din alt domeniu, din alt fel de comunicare, dintr-un alt context, putem să convertim în poezie tot ce avem mai creativ și mai strălucitor în momentul acela, iar asta mi se pare o lecție pozitivă.
Violeta Cincu: Cartea dumneavoastră este destinată celor care iubesc matematica?
Bogdan Suceavă: Să știți că n-am scris-o la dânșii. Nu, nu, a fost scrisă pentru profesorii de liceu, pentru studenții de la filologie și pentru toți cei care, fără a avea un background de matematician, doresc să înțeleagă mai bine poezia lui Ion Barbu și viața lui Dan Barbilian.
Violeta Cincu: Cum doriți să rămână cititorul la final?
Bogdan Suceavă: Mi-aș dori să umanizăm această experiență a lecturii poemelor lui Ion Barbu. Mi se pare foarte important să nu pierdem un diamant al liricii moderniste românești.
Violeta Cincu: Vi se pare că e pierdut în momentul de față?
Bogdan Suceavă: Mi se pare că există perspectiva unui hiatus de comunicare între puținii care înțeleg ce s-a întâmplat atunci și cei care ar putea să privească într-o perspectivă mult mai pozitivă și creativă moștenirea asta importantă. Să știți că s-au întâmplat o grămadă de lucruri foarte interesante în acea perioadă, pe care noi, în perspectiva istoriei ideilor o numim astăzi transformarea modernistă a matematicilor. Acesta este intervalul 1890-1930. Câteva dintre creațiile din acea perioadă au de-a face cu teritoriile disciplinelor umaniste, așa cum a fost, de exemplu, ideea lui Giuseppe Peano de a inventa o limbă care să fie înțeleasă de toată lumea. Peano, care este un matematician de elită, la fel ca Barbilian, a inventat latina fără forme flexionare. A fost în perioada în care se nășteau și alte limbi, dar construcția lui Peano este foarte interesantă din punct de vedere intelectual. Deci, un matematician care se gândește la fundamentele ideii de limbaj își propune să construiască ceva care să fie înțeles de întreaga lume. Exact în genul acestor construcții de intenție umanistă, Ion Barbu face cu totul altceva, o construcție, acest volum cu 34 de poeme, care să importe din matematică o anumită structură, un anumit mister, o anumită cultură, care este foarte diferită de poezia care se scria în epocă. Să vă zic la ce mă gândesc și de ce zic că este foarte interesant. În orice epocă este posibil să faci așa ceva. Să ne gândim puțin la lumea de astăzi, la faptul că se trăiește pe un suport multimedia, că avem atât de multe interfețe și forme de a interacționa în social media. Întrebarea este – Putem, din toate aceste experiențe noi, să convertim aceasta în poezie? Sau dacă nu în poezie, atunci în teatru, în literatură? Cum anume, dintr-o parte a lumii, se poate oglindi frumusețea în cealaltă parte, dacă există această frumusețe? Ori, în cazul lui Barbilian, ceea ce am argumentat în carte, întrucât structura Joc secund este, în mare parte, similară volumului Fundamentele geometriei, scris de David Hilbert, publicat în ultima ediție, la 1902, pe care Barbilian îl știa pe deasupra. Studiase cu Hilbert în 1921, învățase teoria de la București de la Țițeica, era foarte familiarizat cu aceste lucruri. Cumva, așa cum poți să scrii un roman în formă de clepsidră, el și-a propus un volum de poeme care să arate ca Fundamentele lui Hilbert.
Violeta Cincu: Este posibil ca poezia lui Ion Barbu să-i aducă către matematică pe tineri?
Bogdan Suceavă: Să știți că nu mi-am propus asta în această carte. În volumul de la Polirom, publicat toamna aceasta, nu mi-am propus decât atât. Să-l explicăm pe Dan Barbilian în toamna lui 1929. A fost o operațiune de criminalistică, să încercăm să ne gândim cum gândea el atunci pentru că, vedeți dumneavoastră, poeții au obiceiul acesta că dacă trece un an, părerea lor se schimbă. Sunt convins că Dan Barbilian, dacă ar fi fost să fie întrebat în 1933 sau în 1940, ar fi spus altceva dar, odată ce a apărut acea ediție princeps, el nu a mai modificat-o și nici nu a mai publicat alt volum. Experiența rămâne singulară. Tema noastră este să înțelegem acea construcție, să lucrăm pe acel text și să elaborăm pe marginea acelei idei ori, ideea aceea trebuie să țină seama de studiile lui, de personalitatea lui, de cultura lui.
Violeta Cincu: Ați spus că trebuie să îl privim ca poet, ca matematician, nu și excesele.
Bogdan Suceavă: Să vă mai spun ceva, ca om, a fost și foarte nedrept. Întâi de toate, să nu-l privim fără critică, să nu idealizăm nimic. Construcția Joc Secund este genială, dar, în același timp, omul a avut tot felul de păcate. Polemica cu Tudor Arghezi a fost profund nedreaptă din partea lui Barbilian, judecăți de valoare nedrepte față de niște colegi matematicieni. Omul nu trebuie creditat 100%. Noi, ce trebuie să facem este să tăiem din acest complex de informație partea care este utilă culturii române astăzi. Ceea ce rămâne este un diamant.
Violeta Cincu: Matematician ca Barbilian, scriitor ca Barbu, spun scriitor la modul metaforic. De ce vă fascinează acest personaj, dacă vă fascinează? El v-a ales sau dumneavoastră l-ați ales?
Bogdan Suceavă: Îi sunt dator unui coleg din Constanța, se numește Vlad Boskoff, care și-a susținut teza pe spațiul Barbilian la începutul anilor 90. Îi sunt dator cu niște explicații. Practic, el a început să îmi explice teoria lui Dan Barbilian, cea dezvoltată în perioada 1933-1934, a început să îmi explice în 2005. M-a făcut curios. De ce? Subiectul matematicii lui Barbilian, acel stil de geometrie metrică, pe care îl considerăm astăzi profund important din multe puncte de vedere în matematică, nu este legat de subiectul tezei mele. Am studiat o cu totul altfel de matematică. Am migrat către geometrie metrică, motivat de spațiul Barbilian și către finalul volumului Adâncul acestei calme creste mi-am îngăduit să includ într-o notă a autorului toate lucrările pe care le-am scris în această perioadă și cred că sunt mai bine de 20, fiecare dintre ele reprezentând o etapă în care mi s-a părut că înțeleg tot mai mult și a fost pentru mine, ca matematician, ca și cum descoperi un nou continent, o nouă insulă, undeva în largul oceanului. Nu aveam idee ce este acolo. Din păcate, trebuie să vă mărturisesc cu o oarecare tristețe. Cred că opera matematică a lui Barbilian nu este cunoscută de comunitatea matematicienilor din România. E un mare păcat și mi-aș dori foarte mult să existe o școală matematică de geometrie metrică în România, ori, întrucât Barbilian, în anii 50-60 nu a condus doctoranzi, nu a îndrumat din motive politice din cauza contextului de atunci. O asemenea școală nu există. Sunt foarte puține contribuții care să meargă în direcția aceea, în timp ce în alte culturi matematice, ideile s-au dezvoltat și și-au urmat făgașul.
Violeta Cincu: Ceva tipic poporului nostru care nu se uită către personalitățile pe care le are și nu le exploatează privind către exterior?
Bogdan Suceavă: Vă propun să discutăm despre idei. Sunt idei importante și, la un moment dat, cineva le înțelege foarte bine. În momentul în care ai un expert care poate să explice o anumită tehnică, o anumită construcție, un anumit stil și dacă această tehnică poate fi utilă celor tineri care pot să se dezvolte, pot să se bucure lucrând cu tema respectivă și pot să își avanseze cariera și să crească grație acestor idei, mie mi se pare că asta este partea importantă și asta trebuie apreciat. Adevărata valoare e în momentul în care matematica, l fel ca literatura, ca orice alt domeniu al creativității umane, ajută înfloririi celor tineri. De asta vă spun, mi-aș dori ca lirica lui Ion Barbu să fie predată cu dragoste pentru că aici este vorba despre strălucire, despre nimic altceva. Nu e vorba despre cineva care a fost genial, nu este o poveste despre persoane, este vorba despre faptul că în cultura română s-a întâmplat ceva singular, strălucitor și, la cât de mult talent există în jur, perfect repetabil oricând.
Violeta Cincu: Cât de ușor sau cât de greu v-a fost să scrieți?
Bogdan Suceavă: Cartea aceasta a fost cumplit de greu. Deci am promis în 2008 că o voi scrie și atunci am spus că o voi scrie în două luni, dar când am realizat câtă masă de informație există și cât de complex este acest context care trebuia descris pentru că, vedeți dumneavoastră, Barbilian este extrem de complicat ca persoană. Aserțiunea pe care v-o propun în acest volum este că el nu trebuie luat singur, deci împreună cu mentorul său, Gheorghe Țițeica. Deci Barbilian și Țițeica s-au cunoscut personal în 1912 grație concursului Gazetei Matematice, pe care Barbilian l-a câștigat. Relațiile dintre ei au avut suișuri și coborâșuri, iar Barbilian l-a acuzat pe Țițeica, mai târziu, că ar fi fost lipsit de căldură. Țițeica era un om foarte corect, iar Barbilian era un boem, un bun cititor al crailor de curte veche, care găsea dificilă orice formă de disciplină și judecățile lui trebuie privite în perspectiva asta. Noi trebuie să îi privim pe ei doi, să-i luăm împreună și aș propune ca poemele din Joc Secund să țină seama de ideile matematice la care se gândea Barbilian în perioada în care a pregătit acel volum, toate luate la pachet.
Violeta Cincu: Care sunt versurile dumneavoastră preferate?
Bogdan Suceavă: E pasajul din Nastratin Hogea la Isarlâk, care se încheie cu – Sfînt trup și hrană sieși, Hagi rupea din el. E vorba de acel spațiu al Isarlâkului peste care timpul trece fără a-l schimba.
Adâncul acestei calme creste, semnat de Bogdan Suceavă.