„Dumnezeu de lângă noi este cel care ne dictează nouă viața” . Despre Definitiv. Interviu cu scriitorul Cornel George Popa
„Definitiv e un cuvânt care se așază, de obicei, la capăt de drum. După cuvântul ăsta nu mai e aproape nimic” dezvăluie Cornel George Popa cum a ales numele volumului Definitiv. o trilogie, apărut la Editura Polirom.
Radio HIT Iași l-a întrebat pe Cornel George Popa dacă personajele din Definitiv. o trilogie sunt la mâna hazardului, la mâna lui Dumnezeu, a neglijenței lor?
„Dumnezeu este pretutindeni, peste tot și cel mai adesea, este lângă noi. Dumnezeu de lângă noi este cel care ne dictează nouă viața. Dacă ne întâlnim, de pildă, cu o tipă de două-trei ori și a devenit soția noastră, ea este o mică parte din Dumnezeu. Dacă se întâmplă o mizerie și cineva ne accidentează, ăla e tot un mic Dumnezeu. Dacă intrăm într-o încurcătură și din cauza asta ne pierdem jobul, sănătatea și așa mai departe, persoana aia e tot o mică parte din Dumnezeu. Coincidențele, cel mai adesea, nu sunt coincidențe. Coincidențele sunt niște semne, dar ajungi târziu să îți dai seama de lucrul ăsta și vezi, ajungi cam prea târziu. Dacă ai fi atent la orice se întâmplă, realizezi că există un semn, încă un semn și ar trebui să fii atent. Nimeni nu are această percepție pentru că trăim preocupați de altceva decât de a fi atenți la semnale din jur, cum nu suntem atenți nici la oamenii din jur, nici la noi înșine de foarte-foarte multe ori”
Despre…….Definitiv. o trilogie
Definitiv. o trilogie este o reverență adusă marelui scriitor american Paul Auster, în general, și cărții sale Trilogia New Yorkului, în special. Dacă în Trilogia New Yorkului avem trei false povestiri cu detectivi desfășurate pe fundalul uriașei metropole, adevăratele mize fiind căutarea unui sens, descoperirea de sine și rolul decisiv al hazardului, în Definitiv. o trilogie avem trei povești, scrise în trei stiluri diferite, despre întâlnirea cu destinul, despre alegerile pe care le facem, neglijență și prețul pe care îl plătim după aceea, când e deja prea târziu ca să mai putem schimba ceva, teme existente și în opera lui Auster. Virgil, Marcel, Dorina, Harry și Dingo, câțiva dintre protagoniștii acestei cărți, ar putea fi oricare dintre noi. Toți mergem pe o cărare îngustă, printr-o pădure, crezând că o cunoaștem, pentru ca, într-o bună zi, ceva să schimbe dramatic totul. Adesea e o întâmplare simplă, un fapt banal, o nimica toată, la urma urmei, însă nu mai suntem aceiași și nici măcar nu conștientizăm asta. Unii îi spun destin. Alții hazard, neprevăzut ori soartă. Indiferent ce nume i-am da, viața noastră, din acel punct, e alta. definitiv. o trilogie e o carte despre nimicul care schimbă viața în moarte, lumina în întuneric și o ploaie obișnuită într-o catastrofă naturală.
Violeta Cincu: Definitiv. O trilogie, de Cornel George Popa, publicată în colecția EGO Proză a Editurii Polirom. Cornel George Popa, ieșean, prozator, dramaturg și regizor. A lucrat în presa scrisă, Opinia Studențească, Timpul, în televiziune, teatru, film și publicitate, premii pentru cărțile scrise, de la debut și până astăzi. Cum ați defini cuvântul definitiv?
Cornel George Popa: Definitiv e un cuvânt care se așază, de obicei, la capăt de drum. După cuvântul ăsta nu mai e aproape nimic. De asta l-am ales, din cauză că e foarte dur și l-am găsit tot într-un text de al meu, repetându-se. Mi-a rămas în cap, s-a întipărit acolo și după aia am zis că e un cuvânt foarte bun, care poate defini o carte, o direcție și o poveste, asta am zis eu.
Violeta Cincu: Dacă Cornel George Popa ar fi elev, în programa școlară ar fi Definitiv. O trilogie, cum ar răspunde la întrebarea Ce a vrut să spună autorul?
Cornel George Popa: Ha ha, râse el. Întrebarea e destul de simplă pentru un elev care ar citi cartea pentru că autorul a folosit un stil simplu, deloc complicat, chiar în prima poveste a eliminat orice artificiu artistic și a folosit un limbaj nud, reportericesc, aproape. E foarte simplu pentru un elev care ar citi cartea pentru că povestirile încep într-un punct și se termină undeva și la mijloc este doar epică, nu sunt idei, dezbateri, teme. Este epică, epică, epică. De aia, ele au structură de film și sunt și foarte vizuale. Multă lume care a citit cartea mi-a zis că a fost de parcă au văzut filmul. Da, am avut în cap un fel de film. Autorul a vrut să spună ceva pentru că, în toate povestirile, personajele pleacă de undeva și, din cauza unor lucruri, ajung să nu mai fie la capătul drumului.
Violeta Cincu: Personajele din Definitiv sunt la mâna hazardului, la mâna lui Dumnezeu, a neglijenței lor sau?
Cornel George Popa: După părerea mea, Dumnezeu nu există în forma pe care și-o imaginează mulți. Adică o entitate concretă, conformă. Dumnezeu este pretutindeni, peste tot și cel mai adesea, este lângă noi. Dumnezeu de lângă noi este cel care ne dictează nouă viața. Dacă ne întâlnim, de pildă, cu o tipă de două-trei ori și a devenit soția noastră, ea este o mică parte din Dumnezeu. Dacă se întâmplă o mizerie și cineva ne accidentează, ăla e tot un mic Dumnezeu. Dacă intrăm într-o încurcătură și din cauza asta ne pierdem jobul, sănătatea și așa mai departe, persoana aia e tot o mică parte din Dumnezeu. Coincidențele, cel mai adesea, nu sunt coincidențe. Coincidențele sunt niște semne, dar ajungi târziu să îți dai seama de lucrul ăsta și vezi, ajungi cam prea târziu. Dacă ai fi atent la orice se întâmplă, realizezi că există un semn, încă un semn și ar trebui să fii atent. Nimeni nu are această percepție pentru că trăim preocupați de altceva decât de a fi atenți la semnale din jur, cum nu suntem atenți nici la oamenii din jur, nici la noi înșine de foarte-foarte multe ori.
Violeta Cincu: Într-o prezentare a cărții se scrie că e o carte despre nimicul care schimbă viața în moarte, lumina în întuneric și o ploaie obișnuită într-o catastrofă naturală. Poate fi o carte care schimbă moartea în viață, întunericul în lumină și o catastrofă naturală în ploaie obișnuită?
Cornel George Popa: Adică pe dos?
Violeta Cincu: Da.
Cornel George Popa: Nu știu sigur din cauză că definitivul e un drum fără întoarcere. Tu pornești dintr-un punct, speri că ajungi undeva, dar viața te mută în altă parte.
Violeta Cincu: E o carte puternică și dură, da, e ca un film de acțiune care trebuie interzis celor care sunt fotosensibili, dar cum ați vrea să rămână cititorul după ce încheie ultimele rânduri?
Cornel George Popa: Eu am avut trei povești în cartea asta și am stat destul de mult să mă gândesc care să fie ordinea pentru că toate aveau lucruri care se asemănau, niște personaje care trec dintr-o poveste într-alta, niște lucruri care se întâmplă și într-un spațiu și celălalt și am ales o ordine, până la urmă și ordinea face astfel încât ultima poveste să fie cea mai dezordonată și cea mai veselă în care tu, ca lector, chiar râzi de foarte multe ori din cauză că e vorba de niște băieți absolut bezmetici, care se poartă aiurea. Greul e la mijloc, dar tu pleci din toată cartea asta cu un sentiment de zâmbet spre meditație, să zicem.
Violeta Cincu: Dacă ar trebui să caracterizăm stilul cărții, ați scris o carte de acțiune, care în spate ascunde filosofie?
Cornel George Popa: Nu, nu, în mod cert este o carte care s-a vrut directă, o carte nesofisticată, o carte aproape lipsită de travaliul estetic, să zicem, o carte declarată epică. Nu am încărcat-o cu aproape nimic. În prima poveste se spune, stilul direct, reportericesc este mai dur decât altele, și o să plângeți de atâta sinceritate.
Violeta Cincu: Se spune că frumusețea stă în ochii privitorului, așadar fiecare cititor va găsi o cheie în care va interpreta cartea. Cui vă adresați?
Cornel George Popa: Cui mă adresez. Adesea, poetul n-are niciun fel de public țintă, publicul țintă al poetului este el însuși. Poetul scrie pentru el și, dacă se întâmplă ca în afară de el să mai citească cineva poeziile lui, e deja un mare succes. La prozatori e ceva mai complicat din cauză că de la ei se cer anumite lucruri și sunt luate ca modele marile opere literare, care au ca axă mari prozatori, să spunem așa. Eu am avut în vedere un public aproximativ care seamănă cu mine. Deci, e un public oarecum complicat, dar deschis către nou, un public sportiv, un public relaxat și un public dornic să vadă ce se întâmplă mai departe la modul efectiv, nu că ai dori tu să vezi, nu că te îndeamnă cartea, ci tu te îndemni să vezi ce se întâmplă mai departe.
Violeta Cincu: Care este replica sau pasajul preferat al cititorului Cornel George Popa din volumul Definitiv. O trilogie, scrisă de Cornel George Popa?
Cornel George Popa: Și Cornel George Popa, el însuși, la microfon, spuse- Pasajul lui preferat se află în a doua parte a cărții, unde cineva, care a trăit o perioadă foarte rea și foarte rea, într-o iarnă amețitor de crudă, se trezește în apartamentul ei înghețat și toate merg foarte rău. Într-o dimineața se trezește și își dă seama că orașul nu mai este. Orașul a dispărut din cauză că peste noapte a nins și a nins și a nins. E o albețe orbitoare peste tot, o albețe care îi înfrumusețează sufletul și omul ăsta se uită afară și începe să plângă și plânge, plânge până când simte că tot răul, toată zgura, toată mizeria, tot amarul pe care l-a avut în suflet, se duce, e spălat de curățenia asta dumnezeiască. Când se scoală, când se trezește în picioare din plânsul ăsta, spune Wow, am avut o viață până acum. Din momentul ăsta simt că va urma o nouă viață. A doua mea viață. Ăsta e pasajul meu preferat. În carte are o pagină jumătate-două, eu l-am spus în câtvea cuvinte.
Cornel George Popa (n. 1957, Popricani, Iași) este prozator, dramaturg și regizor. A absolvit Facultatea de Construcții din Iași (1986) și secția Regie film de la UNATC București (1997). Între 1986 și 1997 a lucrat în presa scrisă (Opinia studențească, Timpul, Zig-zag