(AUDIO) INTERVIU. George Banu pe Scena Lumii: „Virusul reconstituie cotidianul comunist. 100%”
George Banu are o voce caldă. De la Iași la Paris pe scena vieții, la telefon, parcă nu e decât un pas. Nu ai nevoie de teste negative PCR. Nici ca să intri la teatru. E suficient să citești Viață și teatru pe Scena lumii, Editura Polirom.
Care este fișa de identitate a volumului Viață și teatru pe Scena lumii
George Banu: Fișa de identitate este o fișă de fidelitate. De fidelitatea mea față de Dilema veche, unde am publicat de zece ani, în fiecare lună, un mic eseu despre cultură, despre teatru, despre șocurile pe care le-am resimțit în diverse călătorii prin lume. A existat un prim volum care s-a intitulat chiar Scena lumii, titlul rubricii. Acest al doilea volum se intitulează Viață și teatru pe Scena lumii. E o referință la Dilema veche, dar este și o referință la motivul shakespearian al omului care este obligat să joace un rol pe scena lumii. Suntem toți actori, spune Shakespeare, dar nu ai unui regizor uman, ci ai unui regizor anonim, divin, superior. Cartea este o referință la o colaborare constantă și fidelă cu Dilema veche, dar și o mărturisire de respect și iubire față de marele shakespearian, căruia Tudor Vianu i-a consacrat un studiu important, puțin cunoscut, din care m-am hrănit.
Scena lumii este de mai bine de un an închisă. Volumul dumneavoastră e o mărturie a unei alte vieți, ne aduce o normalitate pe care am pierdut-o.
George Banu: Scenele teatrelor sunt închise. Am încercat și încerc să analizez alternativele. Eu nu mă plasez pe poziția radicală a unor oameni de teatru care contestă utilitatea retransmisiilor. Contest retransmisiile de proastă calitate. Dar marile retransmisii online pe care le-am putut vedea în ultimul timp mi-au permis să revizitez un fel de bibliotecă inaccesibilă a teatrului. Spectacole pe care nu le-am văzut, le-am văzut online, am făcut interviuri online cu mari regizori români și străini. Personal, cred că dificultatea este o constrângere, dar și un apel la soluții de salvare.
Cultura ca antidepresiv? E și titul unui eseu scris de dumneavoastră în Viață și teatru pe Scena lumii
George Banu: Depresia devine din ce în ce mai activă și mai puternică astăzi. Nu avem acces la cultura directă, ci avem acces la cultura mediatizată prin internet, prin Zoom. Dar accesul la cultura directă ne este interzis. Oamenii preocupați de cultură resimt ca o frustare faptul de a nu auzi vocea unui actor, a nu vedea de aproape culorile unui tablou de Matisse. Cultura ca formă de prezență și de dialog ne lipsește. Ca și cafenelele ca formă de socializare.
Care este eseul preferat?
George Banu: Eseurile de mărturie. Cel despre teatru, în care explic faptul că caut teatrul peste tot, pentru a-l iubi și pentru a-l detesta. Această legătură între iubire și neiubire mă constituie. Și poate, cel mai apropiat, este eseul consacrat și inspirat de piesa lui Cehov Cântecul lebedei, care e o formă de încheiere, de confesiune ultimă. Și, cum mă apropii de sfârșit, îmi place încă să mai cred în rătăcirea în căutare de teatru, dar trebuie să fiu atent și la concluzia care e iminentă.
Ați regăsit umorul?
George Banu: Da, am regăsit umorul. Vechiul umor din țările de Est și care acum funcționează perfect în contextul epidemiei. E un umor de atac, de dezvăluire a lucrurilor nespuse. Și nu un umor grosolan, un umor complet vulgar și brutal ca cel practicat atât de anumite comedii franțuzești și spectacole care aveau un anumit succes pentru o anumită generație care nu era a mea și de care m-am simțit străin. Mie îmi place umorul social, politic, dar nu umorul simplu, provocator și vulgar. Toată viața mi-au plăcut bancurile, bancurile bune, pentru că ele sunt echivalentul comic al unor povestiri de înțelepciune, ale unor, să zicem, variante ale filosofiei zen. Un călugăr zen îți spune în trei rânduri ceva important pentru viață. O glumă bună îți spune ceva important pentru viață. Recent, mi-am adus aminte de un banc semnificativ.
— Tată, e departe America?
— Taci și înoată!
E un banc sinistru astăzi, dar mai ales atunci când și America… Acest banc conclude esența vremurilor noastre. Cineva a scris un articol despre mine, Georges omul cu povești vesele.
Ați scris că virusul reconstituie cotidianul comunist
George Banu: 100%. E și trist, dar proustian vorbind virusul îmi pemite să regăsesc tinerețea în toate variantele ei. Recent, lucram cu un prieten la Opera din Lyon. După premieră am fost în biroul directorului operei, care e impozant. Eram trei. Unul adusese o sticlă de vin, altul somon. Mâncam împreună. Le-am spus. Îmi aduc aminte cum mâncam cu Radu Stănciulescu și Lucian Pintilie în biroul lui Ciulei la Bulandra. Biroul lui Ciulei era mai mizerabil, dar situația era aceeși. Pandemia e o retrăire a condiției comuniste. Sunt la Paris, într-un cartier frumos. Dar nu pot ieși din Paris. Avem de mâncare, dar văd cozi la vaccin. O mulțime de simptome din viața comunistă au fost regăsite mulțumită virusului, dar avem experiența nefericită a virusului comunist.
Cui se adresează cartea? O întrebare la care puteți afla răspunsul ascultând interviul realizat de Violeta Cincu cu George Banu. Și o întrebare surpriză.
Un periplu prin universul spectaculos al scenei contemporane, cartea de față depășește, prin anvergura considerațiilor lui George Banu, frontierele spațiului artistic și devine, în sensurile sale profunde, o meditație necesară asupra condiției adesea neliniștitoare a prezentului. Ea reunește o suită de contribuții relevante ale autorului din presa culturală autohtonă a ultimilor ani, cele mai multe desprinse din rubrica de cronică de cultură din Dilema veche, și, dincolo de varietatea tematică intrinsecă demersului, articulează o viziune asupra lumii de o remarcabilă coeziune și claritate, folosind teatrul ca pretext ideal al reflecției culturale, istorice și sociale. Produse ale unui orizont temporal prin excelență impredictibil, textele descifrează, în fundalul anxietăților cotidianului, valențele revitalizante, constructive, ascendente conferite de actul artistic existenței umane.
„Lunar colaborez la revista Dilema veche, încercînd să sesizez secvențe importante din viața culturală europeană și să restitui evenimente biografice legate de întîlniri cu artiști, de călătorii marcante, de spectacole de excepție. Astfel se constituie un mozaic personal ce reunește fragmente disparate, dar asociate prin implicarea acestui spectator ce sînt pe «scena lumii». Shakespeare spunea că «lumea e o scenă» pe care sîntem actori și totodată spectatori – cînd jucăm, cînd privim, permutație nesfîrșită care ne invită să asumăm ca destin conversiunea funcțiilor și vertijul contrastelor. Pe «scena lumii», plăcerea provine din bucuria clipei și din caruselul neobosit al vieții. Este ceea ce vrea să confirme această sumă de eseuri.” (George Banu)
George Banu este eseist și profesor universitar de studii teatrale. Stabilit la Paris din 1973. Ales de trei ori președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, este în prezent președinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, președintele Premiului Europa pentru teatru. A primit de trei ori premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franța. A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate. În 2014 a primit Marele Premiu al Academiei Franceze și Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia al revistei Observator cultural. Coordonează colecția „Le Temps du théâtre” la Editura Actes Sud. A primit titlul de doctor honoris causa al mai multor universități românești și europene. Responsabil (alături de Mihaela Tonitza Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului și coordonator al volumelor colective Teatrul de artă, o tradiție modernă, Repetițiile și teatrul reînnoit, De la vorbă la cîntec. În 2020 revista Secolul 21 i-a consacrat două numere în seria „Contemporanul nostru”. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi. De același autor, la Editura Polirom au apărut: Peter Brook. Spre teatrul formelor simple (2005), Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet (2007), Iubire și neiubire de teatru (2013), Monologurile neîmplinirii (2014) și Scena lumii (2017).