Stiri
SuperLiga de Est la minifotbal va avea loc la Iași, la sfârșitul lunii iunie
Pentru al treilea an consecutiv, Iașiul va găzdui o competiție națională din calendarul Federației Române de Minifotbal – SuperLiga de Est.
vezi stireaPaul Papp l-a trimis direct în cârje pe Rareș Ispas. Fundașul Iașiului are fractură și va lipsi cel puțin o lună. ”Medicii mi-au spus că am avut mare noroc, putea să-mi rupă piciorul. O astfel de intrare nu are ce căuta pe teren”. Reacția incredibilă a arbitrului Mladinovici în fața lui Ispas
Meciul Petrolul Ploiești – Poli Iași (2-1), primul al etapei a 26-a a SuperLigii, a fost marcat de una dintre cele mai controversate decizii de arbitraj de la introducerea sistemului VAR în fotbalul românesc.
vezi stireaIeșeanul Vasile Cîtea candidează pentru al treilea mandat consecutiv la conducerea Federației Române de Box. Vasile Cîtea: ”Ne propunem să mergem la Olimpiada din 2028 cu echipe complete, la masculin și feminin”
Biroul Federal al Federației Române de Box a stabilit, joi, că alegerile pentru conducerea FRB vor avea loc pe 12 aprilie 2024. Deocamdată, actualul președinte Vasile Cîtea este singurul candidat, iar acesta are șanse mari să obțină al treilea mandat consecutiv în fruntea boxului românesc.
vezi stireaPoli Iași, condamnată să câștige la Ploiești, cu Petrolul, echipa cu cea mai bună apărare din campionat! Ieșenii nu au mai câștigat în deplasare de aproape 6 luni. Leo Grozavu: ”Nu mergem în excursie la Ploiești”. Iașiul, în continuare fără căpitan și golgheter
Ultimele două rezultate înregistrate în fața unor echipe din subsol, eșec la Botoșani și egal acasă cu Voluntari, au învolburat serios apele în Copou.
vezi stireaNoi transferuri la Știința Miroslava. Portarul Ianoș Brînză a semnat cu echipa pregătită de Tibor Selymes, unde au ajuns și doi portughezi de la Brăila
Echipa ieșeană Știința Miroslava, locul 4 în Seria 1 a Ligii 3, continuă achizițiile în speranța de a prinde un loc în play-off. Clubul din Uricani a anunțat în această săptămână patru noi achiziții, printre nou-veniți numărându-se și portarul moldovean Ianoș Brînză, fost la Politehnica Iași.
vezi stireaSimona Radiş, Ancuţa Bodnar şi Cătălin Chirilă, marii câştigători la Gala Sportului Românesc 2023
Mircea Lucescu, Simona Radiş, Ancuţa Bodnar şi Cătălin Chirilă au fost recompensaţi, miercuri, cu cele mai importante premii în cadrul Galei Sportului Românesc 2023, eveniment care a avut loc la Ateneul Român.
vezi stireaLeo Grozavu și-a cerut scuze pentru ieșirea de la finalul meciului cu Voluntari: ”Dacă am jignit sau deranjat pe cineva, îmi cer scuze”. Grozavu, despre injuriile aduse lui Itu: ”Nu suntem la Academie sau între călugări, suntem la fotbal”
Antrenorul Leo Grozavu a stârnit un val de reacții după ieșirea avută la finalul meciului pe care Poli Iași l-a terminat la egalitate pe teren propriu cu FC Voluntari, scor 0-0. Deranjat de faptul că i s-a cerut demisia din tribune, tehnicianul a reacționat acid la adresa celor din tribune, spunând că nu înțelege de unde atâtea pretenții la Iași, un oraș care nu a avut mari performanțe în istoria sa fotbalistică de zeci de ani.
vezi stireaArcașii de la CSM Iași 2020 se pregătesc pentru Europenele din Croația
Patru dintre cei zece componenţi ai echipei naţionale a României la tir cu arcul, care va participa în perioada 19-24 februarie 2024, la Varazdin (Croația), la Campionatele Europene Indoor de seniori și U21, provin de la clubul CSM Iași 2020.
vezi stireaTurneul Transylvania Open WTA 250 are locul asigurat în circuitul WTA! Cea de-a cincea ediție va avea loc în perioada 1-9 februarie 2025
Transylvania Open WTA 250, turneul de tenis din Cluj-Napoca desemnat doi ani la rând cel mai bun turneu din lume la categoria lui, are de acum locul clar stabilit în circuitul WTA. Organizatorii au reușit să achiziționeze o licență care va asigura continuitatea evenimentului. Astfel, …
vezi stireaIeri adulat, azi contestat! Ruptură între antrenorul Leo Grozavu și fanii Politehnicii Iași. Mulți dintre suporteri nu-l mai vor pe tehnician la echipă, după ieșirea necontrolată a acestuia de la finalul meciului cu Voluntari. Meciurile cu Petrolul și Rapid ar putea fi decisive pentru tehnician
Antrenorul Leo Grozabu nu se simte deloc confortabil la Iași în această perioadă. Pe lângă rezultatele slabe înregistrate de echipă și situația deloc roză din clasament, tehnicianul în vârstă de 56 de ani și-a pus fanii în cap și prin declarații considerate de mulți cel puțin deplasate.
vezi stirea