Stiri
Preţurile carburanţilor continuă să scadă. Luni, 12 decembrie, litrul de benzină a ajuns la cel mai mic preţ din ultimele 4 luni
Un plin de benzină de 50 de litri costă acum puţin peste 300 de lei, în timp ce pentru motorină ajunge la aproximativ 360 de lei. Preţurile sunt în continuare subvenţionate de stat, însă Guvernul se gândeşte să renunţe la ajutorul de 50 de bani pe …
vezi stireaNoul mers al trenurilor de la CFR Călători a intrat în vigoare începând de astăzi
CFR Călători precizează că oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii de piaţă, atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile. Se reintroduc câteva perechi de trenuri Intercity, pentru legături mai rapide şi …
vezi stireaViktor Orban vine în România la data de 17 decembrie pentru a semna un contract în energie
Premierul Ungariei, Viktor Orban, va veni în România pe 17 decembrie pentru participa la semnarea contractului privind „rețeaua electrică Azerbaidjean – România – Ungaria via Georgia, a anunțat purtătorul său de cuvânt, Bertalan Havasi. Aceasta este prima vizită a lui Viktor Orban în România după …
vezi stireaLuni, Klaus Iohannis îl va primi la Palatul Cotroceni pe preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis
Conform unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, cei doi preşedinţi vor avea şi un schimb de opinii cu privire la temele de actualitate de pe agenda internaţională, inclusiv evoluţia războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, măsurile de ajutor umanitar pentru populaţia ucraineană şi …
vezi stireaUn târg de Crăciun din România comercializa alimente stricate. Patru operatori au fost sesizați și închiși
Carne de culoare verzuie, alimente depozitate pe jos, frigidere ruginite și ustensile murdare, acestea sunt lucrurile găsite de comisarii de la Protecția Consumatorului la un Târg de Crăciun din Constanța. Mașinuțele electrice în care se distrau copiii nu aveau centuri de siguranță, iar acolo unde …
vezi stireaUn băiat de 14 ani din Vaslui a murit înjunghiat de tatăl său când tăiau porcul
Două echipaje de la ambulanta au ajuns rapid în sat. Medicii l-au găsit pe adolescent în stare foarte gravă. În zonă a ajuns în scurt timp și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă din Vaslui. Vecinii spun că, după moartea soției, în urmă cu câțiva ani, …
vezi stireaIPJ Iaşi a început să îi caute pe comercianţii de petarde
Până la data de 4 ianuarie, la nivel naţional se desfăşoară acţiunea „Foc de artificii”, care are ca scop creşterea siguranţei cetăţeanului prin activităţi de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea …
vezi stireaUn bărbat din Dâmbovița care a ucis un câine a primit doi ani de închisoare
Polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, emis de Judecătoria Găești, pe numele unui bărbat de 42 de ani, din Cobia. Bărbatul a fost condamnat la executarea a …
vezi stireaBNR lansează o monedă din argint cu tema 90 de ani de la naşterea lui Fănuş Neagu
Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic, începând de luni, o monedă din argint cu tema 90 de ani de la naşterea lui Fănuş Neagu. Aversul monedei redă casa memorială Fănuş Neagu, un fragment din romanul „Îngerul a strigat”, inscripţia în arc de cerc …
vezi stireaDuminică a fost cea mai călduroasă zi de 11 decembrie din ultimii 60 de ani
„Un transport de aer deosebit de cald dinspre sud-vest, un aer cu caracteristici tropicale, o circulație mai puțin normală pentru această perioadă a determinat temperaturi foarte ridicate. Din datele de până acum, cel puțin 21 de grade s-au înregistrat la Călărași, chiar 21,2. Oltenția a …
vezi stirea