Stiri
Mai mult de 35 de tone de deşeuri provenite din Germania şi Italia au fost blocate să intre în România
Autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au blocat introducerea în ţară a două transporturi de deşeuri provenite din Germania şi Italia, în total peste 35 de tone, pentru că şoferii nu aveau documente legale de intrare în România. „Existând suspiciuni cu privire …
vezi stirea„Kurtosul de aur” de la Sfântu Gheorghe a fost adjudecat de către un medic chirurg din Cluj, cu suma de 1.000 de lei
Kurtos-ul de aproximativ 30 de centimetri, poleit cu foiţă comestibilă de aur de 24 K, a fost scos la licitaţie duminică după-amiază, iar banii obţinuţi au fost donaţi Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe, care derulează mai multe programe caritabile, printre care şi „Masa …
vezi stireaIeri, un număr de 115 cetățeni români aflați în atenția Celulei de Criză sau în evidențele Ambasadei României la Tel Aviv au revenit în țară
MAE precizează că un număr de 115 cetățeni români aflați în atenția Celulei de Criză sau în evidențele Ambasadei României la Tel Aviv au revenit în țară, în cursul zilei de 8 octombrie 2023, cu o cursă operată de o companie aeriană privată. Tot ieri, …
vezi stireaForțele israeliene continuă să lupte împotriva atacatorilor Hamas în șapte-opt locații din sudul Israelului
Forțele israeliene continuă să lupte împotriva atacatorilor Hamas în șapte-opt locații din sudul Israelului, în apropiere de Fâșia Gaza. Printre acestea se numără Be’eri, o comunitate agrară, care a fost infiltrată de luptătorii Hamas în cursul nopții. Mulți dintre militanți au fost uciși, dar alții …
vezi stireaSindicatul Lucrătorilor Poştali din România organizează, luni, acţiune de protest la sediul Ministerului Cercetării Inovării şi Digitalizării
Protestul face parte dintr-o serie de acţiuni ce vor avea loc în fiecare zi, în perioada 9 – 13 octombrie, în acelaşi interval orar. Pe lista nemulţumirilor se află lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant şi nediscriminatoriu a condus la situaţia inacceptabilă de astăzi …
vezi stirea346 de cetăţeni români şi străini au fost repatriaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din Israel
Minsterul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că 346 de cetăţeni români şi străini au fost repatriaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din Israel, cu două curse aeriene operate de TAROM. ”În continuarea informaţiilor transmise în contextul deteriorării situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia …
vezi stireaAurel Voicu este cel mai vârstnic student din România. La 88 de ani, studiază la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
La cei peste 88 de ani ai săi, acesta este student în anul doi (la masterat) al Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în domeniul istoriei, la specialitatea Cercetarea, Conservarea și Valorificarea Patrimoniului Istoric. I s-a spus de către rector că este cel mai …
vezi stireaEste scandal în USR din cauza deciziei privind stabilirea candidaților la alegerile europarlamentare din 2024
Nemulțumirile unor membri USR au apărut după ce președintele partidului, Cătălin Drulă, a propus, prin Biroul Național, ca lista de candidaţi ai partidului pentru alegerile europarlamentare din 2024 să fie deschisă de Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu şi Vlad Botoş. Aceștia afirmă că decizia privind candidații …
vezi stireaNicolae Ciucă spune că România nu este o ţară blazată, ci o ţară cu blazon
„Există potenţial şi oportunităţi. Potenţialul pleacă de la resursa umană şi de la ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu ca ţară. Avem tot ce ne trebuie să putem să folosim acest potenţial pe o serie întreagă de oportunităţi care, din păcate, uneori sunt pierdute sau sunt …
vezi stireaSeptembrie 2023 a fost în România o lună extrem de caldă, cu aproape 4 grade C peste media multianuală
Media pe țară a fost de +18,6 C luna trecută, mai mare cu 3,9 C față de perioada 1991-2020. Doar în septembrie 1994 media a fost mai mare: +18,8 C. Luna septembrie păstrează multe dintre caracteristicile sfârşitului de vară, dar asta se întâmplă în general …
vezi stirea