Stiri
ANM a emis mai multe avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vânt şi vijelii care vor afecta, treptat, întreaga ţară
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vânt şi vijelii, care vor afecta, începând de luni seara, treptat, întreaga ţară, relatează Agerpres. Astfel, pentru intervalul 1 aprilie, ora 20:00 – 2 aprilie, ora 8:00, a fost publicată …
vezi stireaPrognoza meteo azi, 1 aprilie. Astăzi va fi nefiresc de cald, iar în estul țării se ating 32 de grade
Noaptea, în ținuturile vestice se adună norii, iar spre dimineață apar averse pe suprafețe extinse. Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici găsim vreme frumoasă, cu soare și înnorări trecătoare. Se mai încălzește față de ieri: în Bărăgan maximele …
vezi stireaGrevă generală la Poşta Română. Care sunt nemulţumirile sindicaliştilor
„18.000 dintre cei peste 21.000 de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcţia pe care se află, indiferent de responsabilităţi şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie!”, este mesajul transmis de Sindicatul Lucrătorilor Poştali …
vezi stireaMarcel Ciolacu spune că România și-a propus să adere complet la spațiul Schengen până la finalul anului
Marcel Ciolacu spune că România și-a propus să adere complet la spațiul Schengen până la finalul anului. „România este de astăzi în Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime, o reușită binemeritată de țara noastră ca membru al Uniunii Europene. Beneficiile sunt evidente atât pentru …
vezi stireaFragmente dintr-o dronă militară au fost găsite în Insula Mare a Brăilei
Ministerul Apărării confirmă într-un comunicat că ”elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei”. Publicația locală DeBraila. ro arată că fragmentele au căzut la doar 8 km de orașul Brăila. ”În seara zilei de 28 martie 2024, au fost identificate …
vezi stireaRomânia marchează astăzi 20 de ani de la intrarea în NATO
Vineri se împlinesc 20 de ani de când România a depus oficial instrumentele de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, act istoric prin care ţara noastră s-a integrat în familia euro-atlantică şi a evoluat împreună cu celelalte state membre ale NATO, spune ministrul Apărării, …
vezi stireaO asistentă din Ploiești va primi salariu cu 10% mai mic pentru că a încurcat doi bebeluși la externare
Comisia de disciplină a unității a decis că o asistentă implicată în acest caz va primi, în următoarele trei luni, salariu mai mic cu 10%. În plus, femeia nu mai are voie să lucreze cu nou-născuții până la finalizarea anchetei. Conducerea spitalului spune că s-a …
vezi stireaPrognoza meteo pentru luna aprilie. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pe tot parcursul lunii aprilie, conform prognozei anunţate, vineri, de meteorologi. Săptămâna 01.04.2024 – 08.04.2024 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepţia regiunilor nord-vestice, unde cantităţile …
vezi stireaSculptura „Hidra”, realizată de Costin Ioniţă, a fost adjudecată, joi seara, la preţul de 10.000 de euro
Prezentată pentru prima dată publicului în anul 2012, pe soclul pe care s-a aflat statuia lui Lenin în Piaţa Presei Libere, „Hidra” sculptorului Costin Ioniţă, asemuită cu „un balaur cu şapte capete”, reprezintă, conform Artmark, „o critică a clasei politice, după cum a mărturisit chiar …
vezi stireaCiucă nu exclude posibilitatea de a candida împotriva lui Ciolacu la alegerile prezidențiale din toamnă: Poate fi o ipoteză
Întrebat dacă este posibilă înfruntare între Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă, Ciucă răspunde: „Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe dar eu cred că – şi cred asta din convingere – că românii se uită la …
vezi stirea