Stiri
Procurorii Parchetului Judecătoriei Iași au dispus clasarea dosarului în care Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Cuza Vodă” Iași a fost inculpat pentru ucidere din culpă
Procurorii Parchetului Judecătoriei Iași au dispus clasarea dosarului în care Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Cuza Vodă” Iași a fost inculpat pentru ucidere din culpă. Vestea a fost dată familiilor la începutul lunii august. Parchetul susține că unitatea medicală a făcut totul pentru a preveni …
vezi stireaPeste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost înmânate beneficiarilor de către Poşta Română
Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost înmânate beneficiarilor de către Poşta Română, vineri, în prima zi de distribuire, informează compania printr-un comunicat. „Cei peste 10.000 de poştaşi aflaţi vineri pe teren au reuşit să înmâneze beneficiarilor din toate judeţele …
vezi stireaTarom nu va mai opera zboruri către şi dinspre Aeroportul Heathrow – Londra de la data de 27 octombrie
Compania Tarom nu va mai opera zboruri către şi dinspre Aeroportul Heathrow – Londra, începând din 27 octombrie, întrucât sloturile orare deţinute au fost vândute către Qatar Airways. Potrivit Europa Liberă, sloturile orare de pe Aeroportul Heathrow ale companiei Tarom vor fi transferate, din 27 …
vezi stireaPrognoza meteo azi, 17 august. Valul de căldură sufocantă persistă în toată țara
După-amiaza, în zonele mai înalte, în Moldova și în Transilvania o să plouă torențial și vor fi manifestări de instabilitate. Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici, urmează o zi cu cer senin și se face din nou …
vezi stireaPoșta Română a început distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor
Compania Națională ,,Poșta Română” a început, în această dimineață, distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toți beneficiarii din țară. 10.000 de poștași au plecat pe teren încă de la primele ore ale dimineții pentru a înmâna documentele mult așteptate beneficiarilor. În următoarele două săptămâni, …
vezi stireaElena Lasconi, către Klaus Iohannis: ”Revoltător! Este o palmă peste obrazul părinţilor care şi-au îngropat copiii”
Preşedintele USR, Elena Lasconi, afirmă că i se pare revoltător faptul că Adrian Glugă, cel care conducea Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa când a avut loc tragedia de la 2 Mai, a fost numit consul al României în Pakistan. Lasconi îi solicită preşedintelui Klaus …
vezi stireaRomânia și-a umplut depozitele de gaze la 88%
România are înmagazinate, în prezent, 2,8 miliarde mc de gaze naturale în depozitele subterane, ceea ce reprezintă peste 88% din capacitatea totală de stocare, potrivit datelor operative prezentate vineri de Ministerul Energiei. Regulamentul de Punere în Aplicare (UE) 2023/2633 al Comisiei Europene (din 20 noiembrie …
vezi stireaSpecialiştii de la Complexul Muzeal Naţional Neamţ au descoperit așezări umane vechi de câteva mii de ani
Specialiştii de la Complexul Muzeal Naţional Neamţ au descoperit așezări umane vechi de câteva mii de ani, dar şi unele mai recente, în urma cercetărilor arheologice încheiate de curând în două puncte diferite din apropierea oraşului Târgu Neamţ. Potrivit Radio Iași, unul dintre şantierele arheologice …
vezi stireaPrognoza meteo, 16 august. Disconfortul termic se menține în aproape toată țara
După-amiaza și seara vor fi perioade cu înnorări și averse consistente, în zonele de deal și de munte. Pe suprafețe mai mici, o să plouă și în centru, în nord și pe partea estică. Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și …
vezi stireaMAE a transmis recomandări pentru cei care călătoresc în Bulgaria sau Grecia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis o serie de recomandări pentru cei care călătoresc, în perioada minivacanţei de Sfânta Maria, în Bulgaria sau Grecia. Astfel, se recomandă folosirea tuturor punctelor bulgare de frontieră deschise traficului internaţional. Potrivit MAE, în perioada 15-18 august este posibil să …
vezi stirea