Stiri
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul DNA Iaşi, pentru a fi audiat
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul DNA Iaşi, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de luare de mită. „Nu am emoţii, ştiu că am adevărul de partea mea şi merg cu inima deschisă”, a spus, …
vezi stireaElevii se întorc astăzi la cursuri. Începe al doilea modul al acestui an şcolar
Elevii încep, luni, cursurile celui de-al doilea modul al anului şcolar 2024-2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Cel de-al doilea modul se desfăşoară de luni, 4 noiembrie, până vineri, 20 decembrie. Anul şcolar 2024-2025 este structurat pe intervale de cursuri şi intervale de vacanţă …
vezi stireaUn cutremur cu magnitudinea 3,2 s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în judeţul Vrancea
Un cutremur cu magnitudinea 3,2 s-a produs în noaptea de duminică spre luni, la ora 1:21, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 136 de kilometri, în …
vezi stireaPresa din Rusia, despre victoria Maiei Sandu: „Nu este președintele Republicii Moldova”
Presa din Rusia a oferit primele reacții în privința celui de-al doilea scrutin prezidențial din Republica Moldova. Komsomolskaya Pravda: „Maia Sandu a pierdut alegerile prezidențiale chiar în Moldova. Sandu câștigă alegerile datorită voturilor de la secțiile de votare din străinătate. Sandu nu este președintele Republicii …
vezi stireaZi istorică în Moldova. Peste 83% dintre moldovenii de peste hotare au votat pentru Maia Sandu
Președintele în funcție a obținut un scor de peste 55%, iar între cei doi candidați există o diferență de aproape 170.000 de voturi. La fel ca la alegerile de acum 4 ani, voturile din diaspora au făcut diferența. Peste 83% dintre moldovenii de peste hotare …
vezi stireaMaia Sandu a câștigat un al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova, după ce peste 99% din voturi au fost procesate
Maia Sandu a câștigat un al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova, după ce peste 99% din voturi au fost procesate. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a felicitat-o, duminică seara, pe Maia Sandu pentru victoria obținută în turul a doilea al alegerilor prezidențiale …
vezi stireaNoi încercări de fraudare a alegerilor, în Republica Moldova
Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţiei (CNA) şi procurorii Procuraturii Anticorupţie a municipiului Chişinău au efectuat, vineri, percheziţii în mai multe localităţi din raioanele Ştefan Vodă, Anenii Noi, Chişinău, Rezina şi Orhei, în dosare privind cazuri de corupţie electorală, informează un comunicat de presă transmis de CNA, …
vezi stireaRegiunea Valencia este amenințată din nou de ploi torențiale
O familie de români a murit în regiunea Valencia, măturată de inundații catastrofale, scrie presa spaniolă. O tânără și părinții ei au fost găsiți fără suflare în garajul casei în care locuiau. Oficial, Ministerul nostru de Externe a confirmat până acum decesul unui conațional, iar în …
vezi stireaUn muncitor român, în vârstă de 44 de ani, și-a pierdut viața, în timp ce lucra la construcția unei linii de tramvai
Un muncitor român, în vârstă de 44 de ani, și-a pierdut viața, în timp ce lucra la construcția unei linii de tramvai. Bărbatul era angajat la o firmă care, de fapt, era sub contractoare la firma care construia o linie de tramvai, în Italia. Românul …
vezi stireaCalendar ortodox noiembrie 2024. Ce sărbători sunt în această lună
Pe parcursul acestei luni sunt celebrate zile de sărbătoare și de post, fiecare având o semnificație aparte în tradiția ortodoxă. Unele dintre aceste zile sunt nelucrătoare pentru a permite participarea la slujbe și menținerea legăturii cu valorile spirituale. Sărbători importante din calendarul ortodox în noiembrie …
vezi stirea