Stiri
Mihai Chirica despre alegerile din PNL: „Contează foarte mult deschiderea pe care fiecare candidat o va avea față de Iași și Moldova”
În opinia primarului Iașului, Mihai Chirica (PNL), în partid se regăsesc două direcții de gândire. Legat de congresul partidului, acesta a declarat: „Există două trenduri, unul conservator, care s-a și pronunțat, și un trend progresist, care a fost anunțat dar nu am văzut documentul. Va …
vezi stireaSorin Cîmpeanu anunță că după rectificarea bugetară, salariile profesorilor nu vor crește
Salariile profesorilor nu vor creşte după rectificarea bugetară. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță că acest lucru se întâmplă din cauză că există o serie de alte priorităţi în sistemul de învăţământ care au nevoie de finanţare De la 1 septembrie, salariile cadrelor didactice ar fi …
vezi stireaGabriela Firea cere ca accesul elevilor în procesul de învățământ să nu fie condiționat de vaccin
Vineri, prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a cerut Guvernului României să renunţe la ideea ,,total greşită” conform căreia elevii nevaccinaţi ar trebui să urmeze în mod obligatoriu cursuri online în momentul în care apar cazuri de COVID într-o clasă. ,,Nu condiţionaţi accesul elevilor la procesul de …
vezi stireaPersoanele care ies din țară așteaptă o oră la Nădlac II
În dimineața de vineri, mai multe puncte de trecere ale frontierei spre Ungaria sunt aglomerate, în timp ce la Nădlac II, pe autostrada pan-europeană, șoferii aşteaptă cel puţin o oră pentru a le fi verificate documentele și pentru tranzitare. Acest lucru se întâmplă chiar dacă …
vezi stireaAlți 14 cetățeni români sunt pe aeroportul din Kabul
Ministerul Afacerilor Externe a transmis că alți 14 cetăţeni români au ajuns în siguranţă pe aeroportul din Kabul. Aceștia urmează să fie evacuaţi în cadrul următorului zbor al aeronavei militare româneşti, care se află în prezent la Islamabad. Potrivit informațiilor transmise de autorități, cei 14 …
vezi stireaExistă riscul de a se scumpi energia electrică
Joi, premierul României, Florin Cîţu, a declarat că există riscul real ca în timpul acestei ierni să crească preţul la energia electrică. Drept soluţii, acesta a propus adoptarea cât mai rapid a legii consumatorului vulnerabil, dar și o schemă de compensare pentru oamenii cu venituri …
vezi stireaCel de-al doilea zbor al aeronavei Forțelor Aeriene Române a mai evacuat un român din Afganistan
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că încă un cetățean român a fost evacuat din Afganistan în cel de-al doilea zbor al aeronavei Forțelor Aeriene Române. Acesta era angajat al unei agenții NATO, reușind să ajungă pe aeroportul internațional din Kabul și să fie preluat de …
vezi stireaRugăciune publicată pe Facebook de deputatul Iulian Bulai cu referire la PNL
Joi seară, deputatul Iulian Bulai a publicat pe pagina sa de Facebook o rugăciune, în care face referire la situația din PNL. Acesta se referă la faptul că taberele conduse de Ludovic Orban și Florin Cîțu se luptă pentru conducere. Deputatul începe postarea pe Facebook …
vezi stireaNN Investment Partners va fi preluat de Goldman Sachs
Goldman Sachs urmează să cumpere NN Investment Partners (NNIP), divizia de administrare a activelor a companiei olandeze de asigurări NN. Suma plătită va fi de 1,7 miliarde de euro. Este cea mai importantă achiziție a băncii americane de investiții de când David Solomon a preluat …
vezi stireaLa aniversarea lui George Enescu, Balada sa, în interpretarea lui David Garrett, va fi difuzată pe site-ul festivalului omonim
Festivalul „George Enescu” a publicat astăzi, 19 august, pe site-ul său, înregistrarea Baladei pentru vioară și orchestră (1895) de George Enescu în interpretarea violonistului David Garrett, împreună cu Filarmonica din Monte Carlo și sub bagheta regretatului Gianluigi Gelmetti, așa cum a fost prezentată în ediția sa …
vezi stirea