Stiri
Cod portocaliu de furtuni cu vijelii și grindină de la ora 14 până la ora 22
Meteorologii avertizează că astăzi urmează o perioadă cu intemperii, grindină, ploi puternice, averse torențiale. Furtunile vor fi însoțite și de tunete și fulgere. Cantitățile de apă vor depăși 30-40 l/mp și izolat 50-60 l/mp. În intervalul menționat, în jumătatea nordică a Moldovei vor fi …
vezi stireaDupă ce a fost urmărit de polițiști, un șofer a murit într-un accident
În noaptea de luni spre marți, un şofer a murit într-un accident care a avut loc în municipiul Râmnicu Vâlcea. Acesta a fost urmărit în trafic de poliţişti după ce aceștia au primit un apel la 112 care îi anunţa că bărbatul ar deține un …
vezi stireaConducerea Spitalului „Victor Babeș” cere suplimentarea numărului de paturi pentru pacienții Covid
Conducerea Spitalului „Victor Babeș” din București a solicitat aprobare pentru suplimentarea numărului de paturi folosite pentru pacienții infectați cu COVID-19. Managerul unității medicale, Simin Florescu, a transmis că în ultima perioadă a crescut numărul tinerilor infectați cu coronavirus care ajung la spital în stare critică …
vezi stireaUSR, a treia cale. Nicu Ștefănuță: „Noi suntem USR PLUS, mișcarea care a crescut pe umerii românilor”
Marți dimineață, europarlamentarul Nicu Ștefănuță și primarul Brașovului, Allen Coliban, au ajuns în Piata Victoriei, unde au susținut o conferință de presă de la ora 10:30. Europarlamentarul a anunțat că de la ora 18:30 membrii USR PLUS din București și din Ilfov sunt așteptați la …
vezi stireaJudecător român membru al Institutului de Drept Internațional de la Geneva
Judecătoarea Iulia Moțoc a fost aleasă membru al Institutului de Drept Internațional de la Geneva. Este vorba despre primul cetățean român care a fost ales vreodată în acest Institut, în toată existența sa. Fondat în 1873, Institutul se mândrește că reunește cei mai buni specialiști …
vezi stireaPatru hectare de copaci tineri au fost cuprinși în incendiu în Munții Cătățânii
Pe parcursul zilei de luni, un incendiu a pornit în Munţii Căpăţânii, în judeţul Vâlcea. Primele estimări ale pădurarilor arată că patru hectare de teren, unde erau crescuți puieţi de brad şi copaci tineri, au fost cuprinse de flăcări. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului …
vezi stireaPatru persoane au fost rănite și una a murit într-un accident în Neamț
O persoană a decedat, iar alte patru au fost rănite într-un accident rutier care s-a produs pe DJ 208G, între Hanul Ancuţei şi Tupilaţi. Luni seară, accidentul s-a produs după ce mașina condusă de un bărbat în vârstă de 83 ani, din Piatra-Neamţ, a intrat …
vezi stireaA murit folkistul Doru Stănculescu, la 71 de ani
Doru Stănculescu, cunoscut tuturor iubitorilor de folk din România, a murit luni dimineață, la 71 de ani. Unul dintre fondatorii cenaclului Flacăra, în ciuda faptului că era de profesie arhitect, a cântat aici până la desființarea acestuia. Doru Stănculescu, poreclit Presidente de către prieteni, s-a …
vezi stireaAcceleratul Iași – Timișoara a luat foc la Valea Drăganului
Inspectoratul de Situații de Urgență din Cluj a transmis că locomotiva unui tren cu 60 de călători a luat foc. Nu există victime în urma acestui incendiu. Acceleratul Iași – Timișoara a luat foc la Valea Drăganului în județul Cluj, chiar în halta pentru tren. Pompierii …
vezi stireaMâine se lansează o alternativă internă URS la Dan Barna și Dacian Cioloș
USR PLUS a cunoscut tot felul de tumulturi interne, care au dus la ruperi, faceri și refaceri în dinamica partidului. Mulți dintre membrii vechi au plecat, în urma unor scandaluri. Se pare că lucrurile au continuat, astfel că o grupare din USR ar urma să …
vezi stirea