Stiri
14 septembrie – Ziua inginerului român și ziua națională a constructorului
Pe data de 14 septembrie 2021 este marcată Ziua inginerului român, instituită prin Hotărârea de Guvern 525/2000, dar și ziua naţională a constructorului fiind instituită prin Legea nr. 350/2018. Potrivit prezentei legi, „autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza manifestări …
vezi stireaValeriu Gheorghiță spune că vaccinul antigripal poate fi administrat în același timp cu vaccinul anti-COVID, doar că în brațe diferite
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a spus că vaccinul antigripal poate fi administrat în același timp cu vaccinul anti-COVID, în brațe diferite, subliniind că împotriva gripei sezoniere ne putem proteja și prin măsurile anti-COVID, adică purtând mască și respectând distanțarea. Totodată, acesta susține că vaccinul …
vezi stireaGypsyFootball, noul proiect de criptomonedă anunțat de Daniel Cioabă
Dacă în urmă cu o lună Daniel Cioabă, autointitulat „regele romilor”, declara că va dezvolta un proiect de cripotmonedă numit Gypsycoin, iată că acum revine pentru a anunța dezvoltarea unui nou proiect: GypsyFootball. Într-un comunicat de presă transmis luni, Federația de Fotbal a Romilor din …
vezi stireaSituația pandemiei în România
În ultimele 24 de ore au fost confirmate 1.849 de cazuri noi de persoane infectate în România. În total, au fost 1.122.653 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 1.065.989 de pacienți au fost declarați vindecați. În județul Iași au fost …
vezi stireaNoi titluri de Sofi Oksanen, Charles Bukowski, Jack Kerouac, Clara Usón, David Lodge, Vanessa Springora în Biblioteca Polirom
Noi titluri semnate de nume de prim rang ale literaturii universale – clasici, dar și voci actuale ale literaturii de pretutindeni – sunt aduse și cititorilor români în prestigioasa colecție „Biblioteca Polirom”. Cititorii pot găsi deja în librării (și pe librăriile online) Consimțământul de Vanessa …
vezi stireaMarcel Ciolacu: Din păcate, şi în acest an, emoţia primei zile de şcoală este umbrită de frustrare
Luni, preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat că şi în acest an, emoţia primei zile de şcoală este umbrită de frustrare din cauză că nu se ştie pentru cât timp şcolile vor fi deschise. Liderul PSD El a adăugat că locul copiilor este …
vezi stireaÎn ultimele zece zile s-au vaccinat 10.000 de elevi
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat luni, pe data de 13 septembrie, că 10.000 de elevi s-au vaccinat anti-COVID în ultimele zece zile. Acesta a precizat că 61% dintre angajaţii din sistemul de educaţie sunt imunizați. Demnitarul a făcut apel la responsabilitate în ceea ce …
vezi stireaAnca Dragu spune că demiterea sa din funcţie este o procedură „foarte complexă” şi că implică şi acordul USR PLUS
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat că demiterea sa din funcţie este o procedură „foarte complexă” şi că implică şi acordul USR PLUS, partid din care face parte. Referitor la intenţia convocării unei şedinţe a Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, în care toate …
vezi stireaKlaus Iohannis: Nu este corect să cerem cadrelor didactice să se adapteze la o lume în continuă schimbare fără a le ajuta să se pregătească în acest sens
Odată cu începerea anului școlar, preşedintele Klaus Iohannis atrage atenția încă o dată asupra importanţei vaccinării anti-COVID, spunând că menţinerea şcolilor deschise, cu prezenţă fizică, depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi, respectarea normelor sanitare şi vaccinarea fiind esenţiale. Fiind prezent la festivitatea de deschidere a …
vezi stireaSunteți de acord cu transformarea Deltei în Maldive de România?
Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari investitori din domeniul turistic, a transmis că următorul pas este ridicarea unui complex turistic în Delta Dunării. Dacă ne gândim la liniștea de anul trecut la nivelul industriei turismului, anul acesta, reprezentanții acesteia au avut timp să investească …
vezi stirea