Stiri
De luni, 13 septembrie, vor circula din nou, la Iași, cursele speciale pentru elevi și preșcolari. Vezi care sunt traseele
Cursele speciale pentru elevi și preșcolari vor fi reintroduse de către Compania de Transport Public (CTP) Iași începând de luni, 13 septembrie 2021.
vezi stireaIncidența în municipiul Iași este de 0.60 de cazuri la mia de locuitori
Pe teritoriul municipiului Iași, rata de infectare cu COVID-19 a ajuns la 0,60 la mia de locuitori. În același timp, în orașul Târgu Frumos, incidența a ajuns la 1,18 la mia de locuitori, iar în comuna A. I. Cuza, rata este de 2,07. 13 comune …
vezi stireaCirculația în Bucium, redată complet șoferilor
Dacă până acum, circulația spre Bucium era îngreunată din cauza lucrărilor, de acum, șoferii nu vor mai avea de suferit. Circulația este redată integral pentru această zonă. ,,Conest își respectă întotdeauna termenele asumate. Am finalizat asfaltarea unui segment de 200 de metri liniari din T02. …
vezi stireaLa început de an școlar, școli cu probleme în județul Iași
vezi stireaCostel Alexe: statul trebuie să susțină vaccinarea bugetarilor, nu testarea lor
Costel Alexe consideră că instituțiile statului irosește bani pe testarea bugetarilor și că ar trebui să ceară vaccinarea lor. „Consider că, dincolo de testarea tuturor celor care lucrează astăzi în instituțiile publice, cum este cazul angajaților din cadrul Direcției de Asistență și Protecție a Copilului …
vezi stireaDeschiderea anului școlar și vaccinarea
Luni începe școala, iar din fericire în județul Iași toate școlile încep în scenariul verde, cu prezența fizică a tuturor elevilor și a cadrelor didactice. În contextul pandemiei, problema vaccinării este una dintre cele mai mari cu care se confruntă sistemul educațional din România. Într-o …
vezi stireaFestivalul Familiei, organizat de Pro Vita, începe la Iași
Astăzi, pe data de 11 septembrie, începând cu ora 13.30, cu ocazia împlinirii a zece ani de activitate, Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, organizează „Festivalul Familiei”. „Pentru Pro Vita Iași este un moment important. Anul acesta se împlinesc 10 …
vezi stireaLa început de an școlar, elevii din județul Iași vor avea parte de o evaluare standardizată
Într-o conferință de presă premergătoare deschiderii anului școlar, ce va avea loc luni, 13 august, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au arătat nevoia de evaluare a elevilor. Această nevoie vine din felul în care s-a predat în ultimul an, ceea ce face să fie necesară o …
vezi stireaToate unitățile de învățământ din județ sunt în scenariul verde
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași a validat astăzi scenariile în care vor funcționa școlile din județ în prima săptămână a noului an școlar (13-17 septembrie). Anul școlar va debuta pentru toate unitățile de învățământ cu prezența fizică a școlarilor în sălile de clasă. …
vezi stireaGheorghe Flutur: „Cu lanțurile mă leg și pentru A8, și pentru A7”
Aflat vineri la Iași în compania lui Florin Cîțu, liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, și-a declarat nemulțumirea legat de felul în care evoluează posibila construcție a autostrăzii A8. „Trebuie să-i spunem premierului Cîțu că e la Iași. Eu sunt nemulțumit de problema A8. Când citesc …
vezi stirea