Stiri
Duminică, cei 2.108 candidați înscriși la concursul de admitere organizat de UMF Iași vor susține testul grilă cu durata de 3 ore
Duminică, 23 iulie, cei 2108 de candidați înscriși la concursul de admitere organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, sesiunea iulie 2023, vor susține testul grilă cu durata de 3 ore (între 10:00 – 13:00). Ocuparea locurilor în săli se …
vezi stireaInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” din Vaslui efectuează, astăzi, un exerciţiu tactic cu forţe şi mijloace în teren
Astăzi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” din Vaslui efectuează un exerciţiu tactic cu forţe şi mijloace în teren, în care va fi simulată producerea unui cutremur cu magnitudinea de 6,8 grade pe scara Richter. Acțiunile operative vor fi desfășurate la fosta unitate militară …
vezi stireaDe la ora 15.00 și până mâine dimineață la ora 10.00, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică
Potrivit meteorologilor, din aceasta dupa amiaza de la ora 15.00 si pana maine dimineata la ora 10.00, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55…70 km/h), vijelii, grindină, frecvente …
vezi stireaCNCF CFR SA a reluat licitația pentru repararea căii ferate la Regionala Iași, pe o distanță de 184 km
CNCF CFR SA a reluat licitația pentru repararea căii ferate la Regionala Iași, pe o distanță de 184 km, în următorii patru ani. Precedenta procedură a fost anulată, chiar dacă fusese depusă o ofertă din partea unui consorțiu de firme. În sistemul electronic de achiziții …
vezi stireaCompania de Transport Public Iaşi recrutează candidaţi pentru şcolarizare în meseria de șofer autobuz
Compania de Transport Public Iaşi recrutează candidaţi pentru şcolarizare în meseria de sofer autobuz. Condiţii obligatorii : vârsta minimă 24 ani ; studii minime: 10 clase şi curs calificare/scoală profesională; permis de conducere minim categoria B. Dosarul de înscriere la concurs se depune prin Registratura companiei, str. Silvestru nr. 5 …
vezi stireaO persoană a fost internată în cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași cu suspiciune de antrax cutanat
„DSP Iași a trimis două probe recoltate la Institutul Cantacuzino, ceea ce înseamnă că în perioada următoare așteptam rezultatele testelor de laborator”, au transmis reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Iași. Specialiștii DSVSA au descoperit Bacillus Anthracis după analizele efectuate cu probe de la carcasa unei …
vezi stireaTragedie în Iași. O femeie de 65 de ani s-a aruncat în fața trenului în Canta
La miezul noptii, o femeie de 65 ani a vrut să își încheie socotelile cu viața, aruncându-se în fața trenului care circula pe ruta Chișinău – București. Tragedia a avut loc în zona Canta. Medicii care au intervenit la fața locului au constatat decesul. La …
vezi stireaAsociația „Moldova Vrea Autostradă” a prezentat o soluție alternativă pentru eliminarea traficului greu din zona de sud a municipiului Iași
Asociația „Moldova Vrea Autostradă” (MVA) a prezentat o propunere de soluție alternativă pentru eliminarea traficului greu din zona de sud a municipiului Iași și creșterea accesibilității la aeroport și Spitalul Regional de Urgențe Iași. Aceasta are o variantă actualizată pentru anul 2023 și urmărește să …
vezi stireaMai mult de 115.000 țigarete de contrabandă au fost descoperite în plafonul modificat al unei remorci, în Albița
În ziua de 19 iulie a.c, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, în punctul de efectuare a controlului coordonat al autorităților Poliției de Frontieră de pe sensul de intrare în România, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un bărbat …
vezi stireaEste a patra zi de căutări a adolescentului de 16 ani din Santa Mare, posibil înecat în râul Prut
Este a patra zi de căutări a adolescentului de 16 ani posibil înecat în râul Prut, iar pompierii botoșăneni depun în continuare toate eforturile pentru găsirea acestuia. În fiecare zi au fost angrenate forțe impresionante în misiunea de căutare, fiind alocate autospeciale de intervenție cu …
vezi stirea