Stiri
Lecția Anei Blandiana la Iași: „Statul de drept nu are nevoie de luptători, ci de legi ferme”. Ce am fi fost cu un premier ca Ilie Bolojan în ’90?
Umiversitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi a conferit titlul de Doctor Honoris Causa Anei Blandiana, membru titular al Academiei Române.
vezi stireaAlexandru Rogobete: În câteva luni va fi disponibilă noua platformă digitală din domeniul sănătăţii care va conecta atât furnzorii cât şi pacienţii, pacientul îşi va putea vedea, într-un final apoteotic, după 36 de ani, dosarul electronic
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că, în câteva luni, va fi disponibilă noua platformă digitală din domeniul sănătăţii, care va conecta atât furnzorii cât şi pacienţii. ”Pacientul îşi va putea vedea, într-un final apoteotic, după 36 de ani, dosarul electronic”, afirmă ministrul, precizând că, în 2-3 ani de zile, sistemul de sănătate din România va fi transformat cât de mult se poate în zona digitală.
vezi stireaŞapte asociaţii civice cer retragerea titlului Doctor Honoris Causa acordat de Universitatea ”Al.I Cuza” din Iaşi unui profesor de la Universitatea Harvard, menţionat de peste 4.000 de ori în dosarele Epstein
Şapte organizaţii civice cer conducerii Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi retragerea titlului Doctor Honoris Causa acordat profesorului universitar doctor Martin Andreas Nowak, matematician şi biolog la Universitatea Harvard, menţionat de peste 4.000 de ori în dosarele Jeffrey Epstein.
vezi stireaRecuperarea medicală aduce specialiști din toată țara şi din străinătate la Iași în luna martie
Ultima săptămână a lunii martie din acest an aduce la Iași unul dintre cele mai importante evenimente medicale dedicate recuperării și reabilitării medicale: Zilele Spitalului Clinic de Recuperare Iași. Manifestarea științifică se va desfășura în perioada 23–28 martie 2026, cu participare fizică, dar și cu transmisia online a lucrărilor.
vezi stireaPeste 3.000 de profesori din județul Iași vor boicota simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026, anunță sindicatul USLIP: Curentul majoritar este pentru neparticipare
Peste 3.000 profesori din județul Iași au anunțat că vor boicota simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026, potrivit unui comunicat transmis de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași, relatează Edupedu.ro.
vezi stireaSăptămâna filmelor de OSCAR! Selecție specială la Cinema Ateneu Iași
Cinema Ateneu invită cinefilii la un eveniment special dedicat celor mai apreciate producții cinematografice ale anului – Săptămâna Filmelor de Oscar, desfășurată în perioada 10 – 15 martie 2026.
vezi stireaConcert inedit la Palatul Culturii: „Povestea soldatului”, de Igor Stravinski
Opera Națională Română din Iași programează mâine, de la ora 18:30, un nou concert în Holul de Onoare al Palatului Culturii din Iași.
vezi stireaPrimăria Iaşi a lansat o licitaţie de aproape 115 milioane de lei pentru un inel de circulaţie în jurul Palatului Culturii
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, anunţă pregătiri pentru o nouă investiţie cu fonduri europene, respectiv un inel de circulaţie în jurul Palatului Culturii. Municipalitatea a lansat o licitaţie în valoare de aproape 115 milioane de lei, cu TVA.
vezi stireaMunicipalitatea a început campania de curățenie de primăvară
Ca în fiecare an la începutul lunii martie, Salubris SA, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și celelalte companii și direcții municipale, demarează campania de curățenie de primăvară „Păstrăm Iașul curat, zi de zi”, un amplu program de igienizare și salubrizare a orașului.
vezi stirea„Păcănelele” vor fi interzise în Municipiul Iași
După cum a anunțat și în cursul săptămânii trecute, primarul Mihai Chirica a inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care se interzice desfășurarea activităților de jocuri de noroc pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Iași. Inițiativa vizează așa-numitele „păcănele”, fiind exceptate jocurile tradiționale de tip loterie aparținând Companiei Naționale „Loteria Română” SA și operatorii care gestionează doar activitatea de pariuri sportive.
vezi stirea